„Am văzut că a apărut pe surse acest lucru, din punctul de vedere al USR avem candidat, avem 1,7 milioane de oameni care au votat-o pe Elena Lasconi, nu văd de ce am schimba acest lucru, dar nu depinde de mine. USR este un partid democratic”, a spus Cristian Ghinea într-o conferință de presă, în contextul în care partidul din care face parte a semnat pentru o coaliție pro-europeană în vederea viitorului Guvern alături de PSD-PNL-UDMR.

„În acest moment, avem un Congres al USR care a luat o decizie că Elena Lasconi este candidatul la prezidenţiale şi nu văd de ce am schimba acest lucru, dat fiind că a fost o candidatură de succes”, a adăugat el, după discuțiile de la Palatul Victoria cu liderii PSD-PNL-UDMR.

El a precizat că o nouă rundă de discuții va avea loc la Guvern, la ora 18.00, privind ministerele din noul Executiv, dar a spus că USR nu va intra în aceste negocieri până nu se decide programul de guvernare şi bugetul pe anul viitor.

„Nu s-a discutat în niciun format cu USR despre împărţiri de ministere şi miniştri, tot ceea ce a apărut pe surse zilele astea este bullshit care se vântură în spaţiul public. Nu discutăm despre ministere până când nu batem în cuie programul de guvernare şi nu ştim foarte clar bugetul pe anul viitor. Participăm diseară la discuţii în care vom relua tema buget şi program de guvernare. Nu vom împărţi nimic, până când nu ştim exact ce face viitorul guvern”, a subliniat reprezentantul USR.

Furt la mormântul lui Mihai Eminescu din București, în ziua în care românii au sărbătorit 175 de ani de la nașterea poetului: „Am dat o groază de bani”
Recomandări
Furt la mormântul lui Mihai Eminescu din București, în ziua în care românii au sărbătorit 175 de ani de la nașterea poetului: „Am dat o groază de bani”

Deocamdată, nu este clar cum va arăta viitorul Guvern și nici ce ministere vor reveni fiecărui partid, dar sunt tensiuni inclusiv în PNL, cu lideri nemulțumiți de modul cum președintele interimar Ilie Bolojan a negociat ministerele. De asemenea, Libertatea a scris în premieră că PSD va primi 7 ministere, PNL – 4, USR -3 și UDMR – 2, dar și că USR nu vrea să renunțe la varianta de a da un candidat propriu la președinție.

Alegerile prezidențiale vor avea loc anul viitor, la o dată ce va fi stabilită de Guvern, după ce Curtea Constituțională a anulat pe 6 decembrie primul tur al alegerilor câștigat surprinzător de Călin Georgescu.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ultima oră! Celebrul actor a murit în urma unui infarct! Dependența de alcool l-a învins
Unica.ro
Ultima oră! Celebrul actor a murit în urma unui infarct! Dependența de alcool l-a învins
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Nu se mai ascund! Sorana de la A.S.I.A își trăiește pasional iubirea cu colegul din generală. A fost înșelată cu o escortă, a divorțat, dar acum se pregătește de a doua nuntă
Libertateapentrufemei.ro
Nu se mai ascund! Sorana de la A.S.I.A își trăiește pasional iubirea cu colegul din generală. A fost înșelată cu o escortă, a divorțat, dar acum se pregătește de a doua nuntă
Trucul de curățenie care îți schimbă radical viața. Este nevoie doar de 5 minute pe zi
FANATIK.RO
Trucul de curățenie care îți schimbă radical viața. Este nevoie doar de 5 minute pe zi
Ce s-a aflat despre fata cea mare a lui Ilie Bolojan. Detaliile din familia lui, care au ieșit acum la iveală, sunt surprinzătoare! Românii nu știau aceste amănunte!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre fata cea mare a lui Ilie Bolojan. Detaliile din familia lui, care au ieșit acum la iveală, sunt surprinzătoare! Românii nu știau aceste amănunte!
Lamborghini Huracan, cu parbrizul crăpat şi doar 27.800 km la bord, scos la licitaţie pentru a treia oară. Preţul a fost redus la jumătate
Observatornews.ro
Lamborghini Huracan, cu parbrizul crăpat şi doar 27.800 km la bord, scos la licitaţie pentru a treia oară. Preţul a fost redus la jumătate
Horoscop 15 ianuarie 2025. Capricornii au un mare avantaj astăzi, care vine din puterea interioară, ca să depășească orice dificultate
HOROSCOP
Horoscop 15 ianuarie 2025. Capricornii au un mare avantaj astăzi, care vine din puterea interioară, ca să depășească orice dificultate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI