Contestația împotriva ajutorului TAROM a fost depusă în ianuarie, iar cea împotriva Blue Air a venit în aprilie.

Wizz Air este o companie privată din Ungaria.

TAROM este deținută de către statul român. În februarie 2020, România a notificat Comisia Europeană în privința acordării unui împrumut de salvare de 36,7 milioane de euro către TAROM.

În octombrie 2020, Comisia a aprobat acordarea unui ajutor de 13,9 milioane de euro pentru pierderile provocate de restricții.

În luna noiembrie, autoritățile anunțau că vor cere un ajutor de 170 de milioane de euro pentru TAROM.

Compania are mari probleme financiare, fiind pe pierderi de 13 ani.

Tot în octombrie, Executivul european a aprobat acordarea unui credit de 62 de milioane de euro pentru Blue Air, garantat de stat.

Blue Air este o companie românească, deținută în acest moment de foști angajați ai societății din perioada când aceasta era controlată de către omul de afaceri Nelu Iordache.

În ultimii ani presa a scris despre o posibilă fuziune dintre TAROM și Blue Air, dar compania de stat a dezmințit în 2019 aceste informații.

Cum stau cele două companii aviatice

În 2019, TAROM raporta afaceri de 1,35 miliarde de lei și o pierdere de 169 milione de lei, conform datelor de pe site-ul Ministerului Finanțelor. În acest moment, compania se află în plin proces de restructurare.

Comuniunea om, natură, business de la Romsilva. Cine sunt și cât câștigă oamenii care decid soarta pădurilor și a vânatului din România
Recomandări
Comuniunea om, natură, business de la Romsilva. Cine sunt și cât câștigă oamenii care decid soarta pădurilor și a vânatului din România

Blue Air a raportat, tot pe 2019, afaceri de 2,18 miliarde de lei și un profit net de 72,2 milioane de lei.

Ryanair vs restul

Potrivit sursei citate, compania irlandeză Ryanair – cel mai mare operator low-cost din Europa – a depus în instanță solicitări pentru anularea ajutoarelor primite de 19 companii aeriene europene.

În data de 19 mai aceasta a înregistrat primele victorii, Tribunalul din Luxemburg anulând ajutoarele pentru TAP (Portugalia) și KLM (Olanda). TAP primise un ajutor de 1,2 miliarde de euro, iar KLM a primit 3,4 miliarde de euro, potrivit Reuters.

Cine a beneficiat de cele mai mari ajutoare din Europa

KLM este o subsidiară a grupului Air France – KLM. Acesta este cel mai mare beneficiar de ajutoare de stat în vremea pandemiei, cu un total de 14,4 miliarde de euro.

Următorul în topul subvențiilor este grupul german Lufthansa, unde statul a injectat 11 miliarde de euro, iar pe locul al treilea se află Alitalia, cu 3,5 miliarde de euro, potrivit Aerotime.aero.

Shakira, agresată de mama lui Pique? Imaginile controversate care fac înconjurul presei internaționale. Ce i-a făcut soacra și cum a reacționat fostul fotbalist. VIDEO
GSP.RO
Shakira, agresată de mama lui Pique? Imaginile controversate care fac înconjurul presei internaționale. Ce i-a făcut soacra și cum a reacționat fostul fotbalist. VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Momentul în care Camilla a fost fotografiată în costum de baie! A ieşit scandal în Familia Regală, Charles şi Regina nu au fost deloc încântaţi
Playtech.ro
Momentul în care Camilla a fost fotografiată în costum de baie! A ieşit scandal în Familia Regală, Charles şi Regina nu au fost deloc încântaţi
Îl recunoști? Oamenii treceau pe lângă el în aeroport, fără să aibă habar că este chiar unul dintre cei mai importanți bărbați din România
Viva.ro
Îl recunoști? Oamenii treceau pe lângă el în aeroport, fără să aibă habar că este chiar unul dintre cei mai importanți bărbați din România
Făina de greiere poate fi cumpărată şi în România, la un preţ uriaş. Cât costă un kilogram
Observatornews.ro
Făina de greiere poate fi cumpărată şi în România, la un preţ uriaş. Cât costă un kilogram
O femeie a plătit un asasin cu 22.000 de euro pentru a ucide un bărbat cu care a avut o aventură: „Să arate ca un accident”
Știrileprotv.ro
O femeie a plătit un asasin cu 22.000 de euro pentru a ucide un bărbat cu care a avut o aventură: „Să arate ca un accident”
Preotul Paul Negoiță a dezvăluit cum se face corect pomana. Regulile pe care credincioșii trebuie să le respecte
FANATIK.RO
Preotul Paul Negoiță a dezvăluit cum se face corect pomana. Regulile pe care credincioșii trebuie să le respecte
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 27 ianuarie 2023. Scorpionii au la dispoziție o zi în care pot regla anumite probleme, de exemplu lipsurile din relațiile lor
HOROSCOP
Horoscop 27 ianuarie 2023. Scorpionii au la dispoziție o zi în care pot regla anumite probleme, de exemplu lipsurile din relațiile lor
S-a lansat primul Centrul de Medicină a Stilului de Viață – Better Me. Cum te poate ajuta și unde se află
PUBLICITATE
S-a lansat primul Centrul de Medicină a Stilului de Viață – Better Me. Cum te poate ajuta și unde se află