UE - Uniunea Europeană

UE - Uniunea Europeană. Ştiri şi informaţii despre Uniunea Europeană. Noutăţi, breaking news despre Uniunea Europeană şi activitatea instituţiilor şi organismelor sale, despre relaţiile României şi ale altor state cu UE. Uniunea Europeană (UE) este o organizație supranațională formată din 27 de state membre europene. Scopul său principal este de a promova pacea, stabilitatea și prosperitatea în Europa, prin integrarea economică, politică și socială a statelor membre. UE are rădăcini în Comunitatea Economică Europeană (CEE), care a fost înființată în 1957 și care s-a transformat în Uniunea Europeană în 1993. Uniunea Europeană are un grup de instituții și organisme care iau decizii și implementează politicile și regulamentele UE. Aceste instituții includ Comisia Europeană, Consiliul European, Parlamentul European, Curtea de Justiție a Uniunii Europene și Banca Centrală Europeană. Deciziile sunt luate în mod democratic, iar fiecare stat membru are un cuvânt de spus în procesul decizional. UE are un set extins de politici și obiective. Printre cele mai importante sunt piața unică europeană, care permite libera circulație a bunurilor, serviciilor, persoanelor și capitalurilor în interiorul UE, și Uniunea Economică și Monetară, care implică adoptarea monedei euro de către majoritatea statelor membre. UE are, de asemenea, politici în domeniul agriculturii, pescuitului, mediului, drepturilor fundamentale, justiției, securității și politicii externe. Prin aderarea la UE, statele membre își asumă angajamentul de a respecta valorile și principiile stabilite în Tratatul UE, cum ar fi democrația, statul de drept, drepturile omului și respectarea diversității culturale. De asemenea, statele membre beneficiază de avantaje economice, precum accesul la piața unică și fonduri europene pentru dezvoltare. România este membru al Uniunii Europene din 1 ianuarie 2007. Citeşte cele mai noi ştiri despre Uniunea Europeană!

Casa Albă: Putin este „indus în eroare” de „slugile” din jurul său care se tem să-i spună situația reală din Ucraina
31 mar. 2022

Casa Albă: Putin este „indus în eroare” de „slugile” din jurul său care se tem să-i spună situația reală din Ucraina

Interconectorul de gaze Bulgaria-Grecia ar putea fi gata în iunie. Nicolae Ciucă: „În toamnă vom beneficia de tranzitul de gaz lichefiat”
28 mar. 2022

Josep Borrell: Livrările de gaze nu trebuie neapărat să vină de la țările din Golf
26 mar. 2022

Josep Borrell: Livrările de gaze nu trebuie neapărat să vină de la țările din Golf

Acord SUA-UE pentru reducerea dependenței de gazul rusesc. Biden: „O decizie corectă din punct de vedere moral”
25 mar. 2022

UE a încheiat cu SUA un acord de furnizare de gaze naturale lichefiate, pentru a reduce dependența de Rusia

Charles Michel a fost reales președinte al Consiliului European
24 mar. 2022

SUA și UE, aproape de un acord pentru reducerea dependenței de energia rusească. Statele Unite ar urma să asigure necesarul energetic pentru Europa

Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă merg la summitul de la Bruxelles la care participă și Joe Biden
23 mar. 2022

Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă merg la summitul de la Bruxelles la care participă și Joe Biden

România ar putea fi obligată de UE să stocheze 80% din gazul necesar pentru iarna viitoare până în noiembrie
22 mar. 2022

UE vrea să înființeze un fond de ajutorare a Ucrainei, care să ajute la reconstruirea țării după război

Statele UE, divizate privind sancționarea sectorului energetic al Rusiei: Cine se opune unor sancțiuni mai dure
21 mar. 2022

Agenția de știri a Rusiei scrie că „refugiații ucraineni sunt noii sclavi ai Europei” și că fetele sunt luate ca să devină „sclave sexuale”

Comisar European: Copiii ucraineni care fug din calea războiului sunt în pericol de a fi traficați

UE interzice exporturile de produse de lux către Rusia, dar nu renunță la vodca și caviarul rusești, anunță TASS
16 mar. 2022

Bogdan Aurescu: Dependența de energie față de Rusia este o mare vulnerabilitate pentru Uniunea Europeană

UE interzice exportul către Rusia de mașini de lux, șampanii scumpe și bijuterii, pentru a lovi elitele și oligarhii din jurul lui Putin
15 mar. 2022

Uniunea Europeană a aprobat marţi un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. UE blochează importurile de oțel și fier din Rusia

Uniunea Europeană anunţă noi sancţiuni împotriva Rusiei. Ursula von der Leyen: „Vor izola şi mai mult Rusia”
11 mar. 2022

UE vrea să înlăture dependența de energia rusească până în 2027. Planul, prezentat până în luna mai

Bruxelles propune dublarea, la un miliard de euro, a finanțării UE pentru armamentul destinat Ucrainei

Viktor Orban: UE nu va impune sancţiuni asupra gazului sau petrolului din Rusia

Marea Britanie va interzice importurile de petrol rusesc, în timp ce UE vrea să renunțe treptat la importul de gaze
8 mar. 2022

Vicepreședintele Comisiei Europene avertizează că Putin va ataca țările baltice, dacă Rusia câștigă în Ucraina

Avertisment din partea Rusiei: Renunțarea la petrolul rusesc ar putea fi catastrofală
7 mar. 2022

Statele UE au convenit să înceapă procedurile de aderare ale Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei

Josep Borrell: UE trebuie să se pregătească pentru primirea a 5 milioane de refugiați ucraineni

Virgil Popescu: Azerbaidjan poate fi o soluție pentru aprovizionarea cu gaze naturale

Ursula von der Leyen: Suntem pregătiți cu sancțiuni suplimentare, dacă Putin nu se oprește
4 mar. 2022

Șeful diplomației UE, Josep Borrell: „Acesta este războiul lui Putin şi Putin trebuie să-l oprească”

Transnistria cere recunoașterea independenței ca răspuns la cererea Republicii Moldova de aderare la UE

Mesajul lui Klaus Iohannis după ce Republica Moldova a solicitat aderarea la Uniunea Europeană
3 mar. 2022

Președinta Maia Sandu a semnat cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană

Georgia a solicitat oficial aderarea la Uniunea Europeană. Ar putea urma Republica Moldova

Discuție între premierul Nicolae Ciucă și Ursula von der Leyen. România a cerut sprijin pentru Republica Moldova

Militar român care a luptat în Irak și Afganistan: „Lupta de gherilă poate dejuca planurile chiar și ale unei forțe ca Rusia”

UE impune noi sancțiuni Belarusului, pentru ajutorul acordat lui Putin. Ce sectoare sunt vizate
2 mar. 2022

Pe unde mai pot zbura aeronavele rusești? Ce țări au lăsat spațiul aerian deschis și cum au fost afectate celelalte zboruri din Europa

Comisia Europeană propune ca refugiații din Ucraina să primească, temporar, drept de rezidenţă, drept de muncă, precum şi asistenţă socială

Care sunt șansele ca Ucraina să devină membru UE. Ce presupune procesul de aderare
1 mar. 2022

Parlamentul European urmează să ceară restricții pentru importurile de gaz și petrol rusesc

Parlamentul European va cere marți instituțiilor UE să acorde Ucrainei statut de țară candidată UE
28 feb. 2022

Președintele Zelenski a semnat oficial cererea Ucrainei de aderare la Uniunea Europeană

Uniunea Europeană intenționează să acorde refugiaților ucraineni drept de ședere de până la trei ani

Preşedintele Consiliului European, după ce Ucraina a cerut aderarea la UE: Există „opinii diferite şi sensibilităţi" în rândul celor 27

Preşedintele Zelenski cere aderarea imediată a Ucrainei în UE: „Sunt sigur că merităm asta”

Președinta Comisiei Europene: Ucraina este „una dintre noi şi o dorim în UE”

UE va finanța achiziția de arme pentru Ucraina și își închide spațiul aerian pentru avioanele civile din Rusia. Sputnik și Russia Today, apropiate Kremlinului, interzise
27 feb. 2022

„O lovitură devastatoare” pentru economia Rusiei. Lumea se pregătește pentru impactul sancțiunilor financiare ale SUA și UE

Trimisul special al Libertății în estul Ucrainei: ”Aici, la Mariupol, armata rusă nu a cucerit orașul. Sâmbătă dimineața trenurile stau, iar pe peron sunt polițiști ucraineni înarmați”
26 feb. 2022

Profesor de Relații Internaționale la SNSPA: „Luni bune, dacă nu chiar până la finalul anului, securitatea europeană va depinde de deciziile Rusiei”
25 feb. 2022

Germania anunță că Uniunea Europeană îi va primi pe toți refugiații din Ucraina

Financial Times: UE se pregătește să înghețe activele din Europa ale lui Vladimir Putin și Serghei Lavrov

Ucraina cere UE să-i trimită urgent armament de apărare și să sancționeze inclusiv Belarusul
24 feb. 2022