Concret, vor putea fi deblocate resursele economice înghețate ale băncilor rusești VTB, Sovcombank, Novikombank, Otkritie FC Bank, VEB, Promsvyazbank şi Bank Rossiya.

Conform documentului, „astfel de fonduri sau resurse economice sunt necesare pentru achiziţia, importul sau transportul de produse agricole şi alimentare, inclusiv grâu şi îngrăşăminte”.

Măsura, care va fi adoptată de ambasadorii la UE ai statelor membre, va fi luată în contextul criticilor venite din partea liderilor țărilor africane, care au atras atenția cu privire la consecințele sancțiunilor la adresa Rusiei asupra comerțului cu alimente. Totul, în condițiile în care invazia în Ucraina și blocarea porturilor ucrainene de la Marea Neagră de către Rusia au generat deja lipsuri.

De asemenea, UE plănuiește să faciliteze exporturile de alimente din porturile Rusiei, notează sursa citată.

Pe de altă parte, UE va adopta miercuri noi sancțiuni care vizează cea mai mare bancă din Rusia, Sberbank. Este vorba despre înghețarea activelor sale, cu excepția celor care vizează comerțul cu alimente, potrivit unui oficial european.

Foto: EPA

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Vitamina D e cea care stabilește legăturile în complicatul sistem imunitar. Ce înseamnă doza „de atac”
Știrileprotv.ro
Vitamina D e cea care stabilește legăturile în complicatul sistem imunitar. Ce înseamnă doza „de atac”
Cum arată și cu ce se ocupă Cristina, fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță. După divorț, medicul a început relația cu Monica Bârlădeanu: „Viața noastră a fost foarte afectată de...”
Viva.ro

Toate pozele de la nunta Monica Bîrlădeanu. Ploaie de vedete, ținute de Oscar, meniu opulent, lux și eleganță, la Palat. Actrița și medicul, în imagini rare
Libertateapentrufemei.ro
Toate pozele de la nunta Monica Bîrlădeanu. Ploaie de vedete, ținute de Oscar, meniu opulent, lux și eleganță, la Palat. Actrița și medicul, în imagini rare
Leguma de sezon care te poate băga direct în spital. E otrăvitoare și letală pentru om. Medicul Tudor Ciuhodaru: „Nu vă jucați cu așa ceva”
FANATIK.RO

Ianis Hagi, descris într-un singur cuvânt de scoțieni după ce a fost înger și demon pentru Rangers
GSP.RO

Fabrica din România care oferă salarii compensatorii pentru angajații săi. Compania vrea ca 800 de oameni să-și dea demisia până la sfârşitul anului

Val de mesaje pentru Anca Țurcașiu, după ce artista a publicat primele poze cu nepoțica ei / FOTO 'Ce oameni simpli… parcul Moghioroș, să vă bucurați de minune!'
Unica.ro

O comoară de aur cu o VALOARE URIAȘĂ a fost ascunsă într-o pădure. Vânătoarea începe acum
Financiarul.ro
O comoară de aur cu o VALOARE URIAȘĂ a fost ascunsă într-o pădure. Vânătoarea începe acum
Câţi bani dă pe chirie un student venit în Bucureşti: "Studio. În Cişmigiu, să fiu aproape de universitate"
Observatornews.ro
Câţi bani dă pe chirie un student venit în Bucureşti: "Studio. În Cişmigiu, să fiu aproape de universitate"
Horoscop 8 octombrie 2024. Racii trebuie să evalueze cu mai multă atenție gândurile negre, mai ales pe cele care le strică dispoziția
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI