Live text
Acum 2 luni
Zaharova: Lavrov va "acorda atenție" solicitării lui Blinken de a discuta la telefon atunci când "timpul îi va permite"
Acum 2 luni
Rachetele rusești au lovit din nou orașul Mikolaiv
Acum 2 luni
3 morți și 3 răniți, după ce forțele ruse au bombardat orașul Bahmut
Acum 2 luni
Autoritățile proruse anunță că vor distribui pașapoarte rusești în părțile ocupate din regiunea Harkov
Acum 2 luni
Ucraina sărbătorește prima "Zi a statalității" din istoria sa
Acum 2 luni
2 oameni au fost răniți de mine, în regiunea Mikolaiv, în timp ce înotau
Acum 2 luni
Crește bilanțul răniților în urma atacului cu rachete asupra orașului Kropyvnytsky
Acum 2 luni
Guvernul rus a deschis departamente ale Ministerului de Interne în regiunile Herson și Zaporojie
Acum 2 luni
Armata ucraineană: Forțele ruse au obținut mici câștiguri în regiunea Donețk
Acum 2 luni
Rușii introduc pedepse pentru utilizarea grivnei în regiunea Herson
Acum 2 luni
Statul Major General: Trupele ucrainene au eliberat trei sate din regiunea Herson
Acum 2 luni
Letonia aprobă un sprijin militar suplimentar pentru Ucraina
Acum 2 luni
Primar: Niciun loc din Harkov nu este "sigur"
Acum 2 luni
Ucraina a numit un nou procuror anticorupție, ca răspuns la solicitarea UE
Acum 2 luni
Ucraina susține că rușii nu mai pot muta armament greu în Herson după ce podul Antonivski a fost avariat
Acum 2 luni
Viktor Orban spune că Ucraina "nu poate câștiga" războiul cu actuala strategie a NATO
Acum 2 luni
Doi morți, după bombardarea orașului Torețk
Acum 2 luni
Cinci morți și 25 răniți într-un atac rusesc asupra Kropyvnytskyi
Acum 2 luni
Cel puțin 15 persoane rănite după atacul cu rachete din regiunea Kiev
Acum 2 luni
Ucraina cere rezidenților din Donbas să se evacueze
Acum 2 luni
Rusia a cucerit a doua cea mai mare centrală electrică din Ucraina
Acum 2 luni
Peste 75.000 de ruși au fost uciși sau răniți
Acum 2 luni
Volodimir Zelenski a numit un nou procuror general
Acum 2 luni
Medvedev publică o hartă în care teritoriul Ucrainei este împărțit
Acum 2 luni
Școală din Mikolaiv, distrusă de un atac rusesc
Acum 2 luni
„Succes parțial” pentru forțele ruse din Donețk
Acum 2 luni
Herson, izolat după un contraatac ucrainean
Acum 2 luni
Explozii lângă Kiev, rușii au lansat un atac cu rachete
Acum 2 luni
Rachete trase din Belarus au lovit regiunea Cernihiv, spun oficiali ucraineni
Acum 2 luni
Oficial ucrainean: Rușii aduc forțe suplimentare în regiunea Herson
Acum 2 luni
Blinken: SUA se așteaptă la organizarea de referendumuri de fațadă în Ucraina, cu scopul anexării
Acum 2 luni
Blinken intenționează să vorbească cu Lavrov, pentru prima dată de la începutul războiului
Acum 2 luni
Serviciu ucrainean de informații: O mașină cu doi colaboraționiști a fost aruncată în aer în Herson
Acum 2 luni
Doi răniți în urma unui bombardament al rușilor în regiunea Harkov
Acum 2 luni
Armata ucraineană susține că a respins ofensiva rușilor spre orașul Bahmut din Donețk
28 iul. - Acum 2 luni
28-07-2022

Zaharova: Lavrov va „acorda atenție” solicitării lui Blinken de a discuta la telefon atunci când „timpul îi va permite”

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, va „acorda atenție” solicitării Departamentului de Stat al SUA de a discuta la telefon cu secretarul de stat Antony Blinken atunci când „timpul îi va permite”, a anunțat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, potrivit agenției de presă ruse de stat RIA Novosti.

„Acum are un program încărcat de contacte internaționale: Consiliul ministerial al OCS (Organizația pentru Cooperare de la Shanghai, n.r.) organizat la Tașkent, întâlniri bilaterale”, a precizat Zaharova despre Lavrov.

Secretarul american de stat Antony Blinken a anunțat miercuri că urmează să vorbească cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, pentru prima dată de la începutul războiului din Ucraina.

Șeful diplomației americane a precizat că intenționează să discute cu Lavrov despre acordul recent semnat de Ucraina și Rusia cu ONU și cu Turcia, la Istanbul, care permite tranzitul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră. Antony Blinken a mai spus că nu va negocia pe tema Kievului în cadrul convorbirii cu Lavrov, repetând că nu vor discuta despre Ucraina fără Ucraina.

Șeful Ambulanței Tulcea, acuzat că a mers la București cu salvarea, dar „a uitat” pacienta acasă. „Nu-mi mai aduc aminte”, răspunde el
Recomandări
Șeful Ambulanței Tulcea, acuzat că a mers la București cu salvarea, dar „a uitat” pacienta acasă. „Nu-mi mai aduc aminte”, răspunde el
28 iul. - Acum 2 luni
28-07-2022

Rachetele rusești au lovit din nou orașul Mikolaiv

Oleksandr Sienkevici, primarul din Mikolaiv, a anunțat că rușii au atacat din nou cu rachete orașul Mikolaiv, lovind un cartier rezidențial privat și un centru de ajutor umanitar, informează Ukrainska Pravda. În urma atacacului, nu au fost raportate victime.

„Un cartier rezidențial privat a fost lovit. Clădirile rezidențiale sunt avariate. Echipele de salvare se vor afla în curând la locul atacului. Alarma de raid aerian este încă valabilă. Rămâneți în adăposturi”, a transmis Sienkevici, pe contul său de Telegram.

„O lovitură asupra cartierului rezidențial privat, inclusiv asupra unui centru în care se acordau ajutoare umanitare. Acest lucru a devenit un tipar”, a anunțat și Vitalii Kim, șeful administrației militare din regiunea Mikolaiv, tot pe Telegram.

28 iul. - Acum 2 luni
28-07-2022

3 morți și 3 răniți, după ce forțele ruse au bombardat orașul Bahmut

Trupele ruse au bombardat joi orașul Bahmut, din regiunea Donețk, în urma atacului trei persoane fiind fost ucise, iar alte trei rănite, informează Ukrainska Pravda.

„Știm deja despre cel puțin trei morți și trei răniți. Șase clădiri de apartamente și șase case au fost avariate”, a anunțat șeful administrației militare din regiunea Donețk, Pavlo Kyrylenko, pe Telegram.

Ei sunt tinerii români uciși de ruși în războiul din Ucraina. „E greu să vorbești la trecut despre o persoană care iubea atât de mult viața”
Recomandări
Ei sunt tinerii români uciși de ruși în războiul din Ucraina. „E greu să vorbești la trecut despre o persoană care iubea atât de mult viața”

Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență al regiunii Donețk a anunțat că una dintre persoanele rănite a fost spitalizată la unitatea medicală din Bahmut.

Kyrylenko a precizat că forțele ruse au bombardat orașul de patru ori în cursul zilei de joi folosind rachete Uragan.

Potrivit informațiilor preliminare, trupele ruse au folosit muniții cu dispersie.

28 iul. - Acum 2 luni
28-07-2022

Autoritățile proruse anunță că vor distribui pașapoarte rusești în părțile ocupate din regiunea Harkov

Agenția rusă de știri RIA Novosti scrie joi că autoritățile locale instalate de Kremlin intenționează să distribuie pașapoarte în zonele ocupate din regiunea Harkov, relatează Ukrainska Pravda.

Procesul se va realiza în baza unei proceduri simplificate care este folosită pentru a distribui pașapoarte rusești în părțile ocupate de trupele Moscovei în Ucraina.

Potrivit unuia dintre colaboraționiști, în această etapă, baza de date a populației care dorește să obțină cetățenia rusă este doar în curs de creare.

28 iul. - Acum 2 luni
28-07-2022

Ucraina sărbătorește prima „Zi a statalității” din istoria sa

Ucraina sărbătorește joi, pentru prima dată în istorie, „Ziua Statului Ucrainean”, scrie Al Jazeera.

Într-un discurs publicat duminică pe site-ul Administrației Prezidențiale, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că țara va sărbători chiar „în momentul unui război atât de brutal – în a șasea lună a acestuia. După opt ani de război în Donbas. Dar vom sărbători, în ciuda tuturor, pentru că ucrainenii nu pot fi înfrânți”.

Administrația Prezidențială refuză să spună cât a costat deplasarea lui Iohannis în Statele Unite: „Documente clasificate”
Recomandări
Administrația Prezidențială refuză să spună cât a costat deplasarea lui Iohannis în Statele Unite: „Documente clasificate”

Spre deosebire de ziua independenței țării, care se sărbătorește pe 24 august, Ziua simbolică a statalității ucrainene îi va conecta pe ucraineni prin experiențele, cultura și identitatea lor, despre care Zelenski a spus că datează de mai bine de un mileniu.

Joi, Zelenski s-a adresat cetățenilor spunând că istoria statului ucrainean poate fi descrisă într-o singură propoziție: „Am existat, existăm și vom exista!”.

28 iul. - Acum 2 luni
28-07-2022

2 oameni au fost răniți de mine, în regiunea Mikolaiv, în timp ce înotau

Două persoane au fost rănite de mine în timp ce înotau în regiunea Mikolaiv, scrie The Kyiv Indepedent.

Potrivit guvernatorului regiunii Mikolaiv, Vitaliy Kim, incidentul a avut loc în Koblevo, o stațiune de pe coasta Mării Negre.

Înotul este interzis în zonă din cauza pericolului reprezentat de minele marine.

28 iul. - Acum 2 luni
28-07-2022

Crește bilanțul răniților în urma atacului cu rachete asupra orașului Kropyvnytsky

Guvernatorul guvernatorului regiunii Kirovohrad, Andrii Raikovici, a anunțat că 26 de persoane au fost rănite în urma atacului cu rachete rusești efectuat asupra orașului Kropyvnytsky, informează The Kyiv Independent.

Potrivit lui Andrii Raikovici, rușii au atacat joi orașul cu rachete Kalibr, ucigând cinci persoane.

Dintre cei răniți, o persoană se află în stare critică, a precizat guvernatorul regional, într-o postare pe canalul său de Telegram.

28 iul. - Acum 2 luni
28-07-2022

Guvernul rus a deschis departamente ale Ministerului de Interne în regiunile Herson și Zaporojie

Guvernul rus a deschis departamente ale Ministerului său de Interne în teritoriile controlate de Rusia în regiunile Herson și Zaporojie, a anunțat joi agenția rusă de presă RIA Novosti, potrivit CNN.

Potrivit relatării agenției controlate de statul rus, delegațiile au sosit pe teritoriul ocupat pentru „a organiza activitatea departamentelor temporare ale Ministerului Afacerilor Interne al Rusiei și pentru a oferi asistență practică autorităților locale de aplicare a legii”.

RIA Novosti a scris, de asemenea, că au fost create organisme teritoriale de Afaceri Interne ale acestor regiuni specifice.

Trupele ucrainene susțin că au recâștigat unele teritorii de pe flancul sudic al războiului. Dar există tot mai multe semne că rușii își consolidează prezența militară în Herson, hotărâți să păstreze regiunea ca parte vitală a coridorului terestru către Crimeea – și ca principală sursă de apă a peninsulei.

În ultimele două săptămâni, convoaie mari s-au deplasat la vest de Mariupol, prin Melitopol, în regiunea Zaporojie, și apoi spre Herson.

Oficialii ucraineni estimează că aproape jumătate din populația din Herson a părăsit regiunea și a ajuns în teritoriul controlat de guvernul de la Kiev. Aceștia îi acuză pe ruși că îi împiedică pe oameni să părăsească orașe precum Melitopol, pentru a putea fi exploatați ca „scuturi umane” în cazul unei ofensive ucrainene.

28 iul. - Acum 2 luni
28-07-2022

Armata ucraineană: Forțele ruse au obținut mici câștiguri în regiunea Donețk

Armata ucraineană a recunoscut joi că forțele ruse au reușit să obțină mici câștiguri în apropierea orașelor Soledar și Vershyna din regiunea Donețk, în estul Ucrainei, relatează CNN.

Trupele ruse au făcut presiuni în acea zonă din Donbas în ultimele săptămâni, dar cu câștiguri limitate.

Potrivit actualizării de joi seară a Statului Major General al Ucrainei cu privire la operațiunile de pe front, alte încercări ale forțelor ruse de a „efectua asalturi în direcția așezărilor Yakovlivka, Bahmut și Semyhiria au eșuat”.

„Unitățile inamice s-au retras de aici cu pierderi”, a precizat Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei.

Armata ucraineană continuă să raporteze atacuri intense efectuate atât cu rachete, cât și cu artilerie cu rază lungă de acțiune, precum și lovituri aeriene pe cea mai mare parte a liniei frontului.

28 iul. - Acum 2 luni
28-07-2022

Rușii introduc pedepse pentru utilizarea grivnei în regiunea Herson

Potrivit administrației militare din regiunea Herson, ocupanții ruși au anunțat interzicerea emiterii de grivne și pedepse pentru cei care folosesc moneda națională ucraineană, scrie The Kyiv Independent.

Presa rusă controlată de stat a relatat joi că reprezentanții proruși susținuți de Kremlin în părțile ocupate din regiunea Herson intenționează să retragă grivna ucraineană din circulație.

28 iul. - Acum 2 luni
28-07-2022

Statul Major General: Trupele ucrainene au eliberat trei sate din regiunea Herson

Oleksii Hromov, un adjunct al șefului Direcției principale de operațiuni a Statului Major General al forțelor armate ale Ucrainei, a anunțat joi că trupele ucrainene au eliberat, în ultimele săptămâni, satele Ivanivka, Lozove și Andriivka, din regiunea Herson, de sub controlul rușilor, informează The Kyiv Independent.

28 iul. - Acum 2 luni
28-07-2022

Letonia aprobă un sprijin militar suplimentar pentru Ucraina

Ministrul leton al Apărării, Artis Pabriks, a anunțat că joi a fost convocată o ședință închisă a guvernului, în cadrul căreia a fost aprobată o propunere venită din partea Ministerului Apărării de a oferi sprijin militar suplimentar Ucrainei, relatează portalul Delfi, potrivit Ukrainska Pravda.

Ministerul nu a anunțat detaliile acestui ajutor.

Letonia a oferit deja un sprijin militar de peste 200 de milioane de euro Ucrainei, furnizând arme, echipamente, muniții, arme antitanc și rachete antiaeriene Stinger.

28 iul. - Acum 2 luni
28-07-2022

Primar: Niciun loc din Harkov nu este „sigur”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost supus în ultima perioadă unui șir neîntrerupt de bombardamente rusești, lăsând locuitorilor puține speranțe pentru revenirea la normalitate, scrie Al Jazeera.

„Avem nouă districte în oraș și toate sunt bombardate cu intensitate diferită și în momente diferite. Așa că se poate spune că niciun loc din Harkov nu este sigur”, a declarat primarul orașului, Igor Terekhov, pentru AFP.

Harkov, fosta capitală sovietică a Ucrainei, a fost asediată încă din primele zile ale războiului și este un punct cheie al invaziei ruse.

Săptămâna trecută, raidurile asupra orașului au ucis trei persoane, inclusiv un băiat de 13 ani, adăugându-se la un bilanț care, potrivit lui Terekhov, se ridică la „multe sute” de victime.

28 iul. - Acum 2 luni
28-07-2022

Ucraina a numit un nou procuror anticorupție, ca răspuns la solicitarea UE

Ucraina l-a numit pe experimentatul investigator Oleksandr Klymenko în funcția de șef al Parchetului specializat anticorupție, răspunzând astfel unei solicitări a Uniunii Europene, în contextul în care această țară aflată în dificultate dorește să devină membră a UE, scrie Al Jazeera.

„Lupta împotriva corupției este o prioritate pentru statul nostru, deoarece atractivitatea investițiilor și libertatea de afaceri depind de succesul acesteia”, a scris Andriy Yermak, șeful biroului prezidențial, pe Telegram.

UE a acordat Ucrainei statutul de țară candidată la aderarea la blocul comunitar la începutul acestei luni, arătând însă că mai sunt multe de făcut din partea Kievului, inclusiv în ceea ce privește combaterea corupției.

28 iul. - Acum 2 luni
28-07-2022

Ucraina susține că rușii nu mai pot muta armament greu în Herson după ce podul Antonivski a fost avariat

Oficialii ucraineni au afirmat că trupele ruse nu mai pot transporta armament greu și muniții pe podul rutier strategic Antonivski din regiunea Herson, după ce acesta a fost lovit în mod repetat de artileria ucraineană cu rază lungă de acțiune, scrie CNN.

Serhii Khlan, un consilier al șefului administrației civil-militare din Herson, a declarat că podul Antonivski, care are o lățime de aproximativ 1.000 de metri, „obișnuia să fie principala rută de aprovizionare cu arme, muniții și alimente pe frontul din Mikolaiv” pentru forțele ruse.

Dar „loviturile asupra podului au fost precise”, a spus el. „Noile lovituri au fost exact în acele locuri care au fost lovite înainte. Acest lucru face imposibilă traversarea podului de către orice tip de transport. În acest moment, intrarea pe pod este blocată”, a adăugat consilierul.

Oficialii ucraineni au declarat că podul a fost lovit în noaptea de marți spre miercuri. Imaginile video de pe rețelele de socializare arată, de asemenea, detonări puternice produse spre un capăt al podului.

„Ipotetic, rușii ar putea să construiască o trecere de pontoane. Cu toate acestea, malul stâng al Niprului este format aproape în întregime din câmpii inundabile și mlaștini”, a precizat Khlan.

Șeful adjunct al regiunii Herson, Kirill Stremousov, numit de ruși, a scris pe Telegram că trecerile cu feribotul din apropierea podului sunt deja în curs de desfășurare, adăugând: „veniți aici la pod și veți ajunge cu siguranță pe malul opus al Niprului”.

Joi, Ministerul britanic al Apărării a precizat că Armata 49 a Rusiei, care este staționată pe malul vestic al râului Nipru, „pare acum foarte vulnerabilă” după ce artileria ucraineană cu rază lungă de acțiune a lovit în total trei poduri din regiune.

„Orașul Herson, cel mai important centru de populație din punct de vedere politic ocupat de Rusia, este acum practic izolat de celelalte teritorii ocupate”, a transmis ministerul britanic.

Cu toate acestea, rușii controlează încă zone mari la nord-est de oraș și ar putea fi capabili să-și realimenteze forțele de pe malul vestic, folosindu-se de poduri de pontoane și feriboturi pentru a traversa râul Nipru.

Khlan a mai spus că „în urmă cu o lună, invadatorii au folosit podul de cale ferată. Ei au adus trenuri întregi cu echipamente militare și arme la Herson, dar și pe malul drept (al râului Nipru) . După ce au fost distruse depozitele de muniții aflate în apropierea podului de cale ferată, ocupanții au încetat să mai folosească acest pod”.

Khlan a precizat că, în urma avarierii podului Antonivski, „ocolul pentru transportul civil este pe la centrala hidroelectrică, prin Kahovka; o mulțime de mașini s-au acumulat acolo”.

Podul de la Kahovka, oraș situat în amonte de Herson, este mai mic decât podul Antonivski.

De asemenea, Khlan a făcut referire la rapoartele potrivit cărora un vehicul al poliției din Herson a fost atacat miercuri cu un dispozitiv exploziv, susținând că „mișcarea de rezistență din Herson ia amploare. Acesta este rezultatul muncii lor”.

Dmytro Butriy, șeful interimar al administrației militare din regiunea Herson, a declarat că atacul asupra mașinii de poliție a fost efectuat cu un dispozitiv exploziv radiocomandat și a ucis un polițist.

Butriy a adăugat că atacurile împotriva pozițiilor rușilor din Herson au continuat. „Avioanele noastre au efectuat cinci lovituri asupra inamicului. Mai multe perechi de avioane de atac și un bombardier au lovit trei fortărețe inamice”, a spus el.

28 iul. - Acum 2 luni
28-07-2022

Viktor Orban spune că Ucraina „nu poate câștiga” războiul cu actuala strategie a NATO

Premierul ungar Viktor Orban a declarat joi, într-o conferință de presă, că Ucraina nu poate învinge Rusia cu actuala strategie de susținere din partea NATO, avertizând totodată asupra consecințelor nefaste pentru economia europeană, relatează CNN.

„Acest război în această formă nu poate fi câștigat”, a declarat Orban, vorbind alături de cancelarul austriac Karl Nehammer, la Viena. Orban a adăugat că strategia țărilor NATO de sprijinire a Ucrainei cu arme și instruire „a arătat până acum că nu va duce la succes”.

„Fără schimbarea strategiei, nu va fi pace”, a spus liderul de la Budapesta, avertizând că, fără pace în Ucraina, întreaga Uniune Europeană „va fi împinsă într-o situație de război”.

„Nu este clar cum putem evita recesiunea în UE dacă războiul continuă”, a adăugat Orban.

Ambii lideri au avertizat împotriva posibilității instituirii unui embargo al Uniunii Europene asupra gazului rusesc.

„Ne-am întâlnit cu un zid chiar acum, iar acel zid se numește embargoul asupra gazelor și aș sugera UE să nu ne lovim de acel zid”, a spus Orban, în timp ce Nehammer a avertizat că un astfel de embargo „nu este posibil”.

„Nu numai pentru că noi, Austria, suntem dependenți de gazul rusesc. Industria germană este, de asemenea, dependentă de gazul rusesc. Iar dacă industria germană se prăbușește, se prăbușește și industria austriacă”, a spus Nehammer, adăugând că această situație ar putea duce la „șomaj în masă”.

„Există multe anunțuri din partea Comisiei Europene, dar foarte puține lucruri sunt puse în aplicare”, a mai afirmat Nehammer, referindu-se la acțiunile UE în ceea ce privește criza energetică, adăugând că nu există „niciun semn” de punere în aplicare a platformei comune de achiziție a gazelor naturale care a fost propusă de Comisia Europeană.

Cancelarul austriac a precizat că, având în vedere presiunile actuale de pe piața energiei, „această platformă comună va fi mai importantă ca niciodată”.

28 iul. - Acum 2 luni
28-07-2022

Doi morți, după bombardarea orașului Torețk

Cel puțin două persoane au fost ucise în timp ce o clădire cu cinci etaje din orașul Torețk din estul Ucrainei s-a prăbușit în urma unui atac rusesc de joi.

„Astăzi, salvatorii garnizoanei Torețk, în timpul operațiunilor de salvare de urgență în partea distrusă a unei clădiri rezidențiale cu 5 etaje din orașul Torețk, au descoperit și scos cadavrele a 2 persoane (1 bărbat și 1 femeie)”, a transmis joi Serviciul de Stat de Urgență al Ucrainei.

Statul Major al armatei ucrainene a raportat o lovitură cu rachete asupra orașului în această dimineață.

„La ora 5.00 dimineața, a avut loc un atac cu rachetă asupra Torețk. O rachetă a lovit un bloc de apartamente; două etaje au fost distruse”, au precizat oficialii.

Torețk a fost sub un foc intens, în timp ce armata rusă continuă să încerce să obțină câștiguri în regiunea Donețk. Pe lângă atacurile cu rachete, în zonă au fost semnalate și bombardamente puternice.

28 iul. - Acum 2 luni
28-07-2022

Cinci morți și 25 răniți într-un atac rusesc asupra Kropyvnytskyi

Rachetele rusești au lovit hangarurile unei întreprinderi aviatice din Kropyvnytskyi, ucigând cinci și rănind cel puțin 25 de persoane, potrivit șeful administrației regionale Kirovohrad, Andriy Raikovych. Printre răniți se numără și militari.

„Cinci persoane au fost ucise în urma atacului cu rachete care a avut loc la Kropyvnytskyi la ora 12.22. Alte 25 de persoane au fost rănite, dintre care 12 sunt militari și 13 civili”, a declarat Raikovych citat de Ukrinform.

Kropyvnytskyi se află la nord de Mikolaiv.

28 iul. - Acum 2 luni
28-07-2022

Cel puțin 15 persoane rănite după atacul cu rachete din regiunea Kiev

Cel puțin 15 persoane au fost rănite în atacurile cu rachete de joi dimineață din regiunea Kiev, potrivit declarațiilor făcute de Andrii Nebytov, șeful poliției din regiunea Kiev.

Peste 20 de proiectile au fost trase în cinci atacuri separate asupra zonei, lovind o instalație militară, a postat pe Telegram Oleksiy Kuleba, șeful administrației de stat din regiunea Kiev.

„Încă două rachete au fost doborâte de forțele de apărare aeriană”, a spus Kuleba.

„Inamicul a lansat un atac cu rachetă asupra unei comunități din districtul Vyshhorod în această dimineață. Un punct de infrastructură a fost lovit”, a mai precizat Kuleba.

28 iul. - Acum 2 luni
28-07-2022

Ucraina cere rezidenților din Donbas să se evacueze

Viceprim-ministrul Ucrainei, Irina Vereșciuk, a cerut astăzi locuitorilor din zona controlată de Rusia să evacueze.

Iryna Vereșciuk, care este și ministrul ucrainean pentru reintegrarea teritoriului ocupat temporar, a avertizat oamenii că riscă să fie lăsați fără „energie electrică, apă, alimente și provizii medicale, încălzire și comunicare” dacă nu pleacă cât pot.

„Fii înțelept și pregătește-te pentru evacuări!”, a cerut ea pe Telegram, remarcând tendința armatei ruse de a viza infrastructura civilă.

28 iul. - Acum 2 luni
28-07-2022

Rusia a cucerit a doua cea mai mare centrală electrică din Ucraina

Forțele ruse care luptă în estul Ucrainei au anunțat că au capturat a doua cea mai mare centrală electrică a Ucrainei. Centrala Vuhlehirsk este de origine sovietică și funcționează pe bază de cărbune. Ea este situată lângă orașul Svitlodarsk, care se află în regiunea Donețk din sud-estul Ucrainei, relatează BBC.

Postul de televiziune rusesc Rossiya 1 a relatat că trupele ruse și forțele rebele din Donbas au preluat controlul asupra centralei electrice, iar programului Vesti din autoproclamata Republică Populară Doneţk spunea că a fost „eliberat” de membrii companiei militare private Wagner cu sprijinul artileriei rebele.

Oleksiy Arestovych, un consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a descris cucerirea rușilor drept „un avantaj tactic mic”.

Cucerirea Vuhlehirsk reprezintă primul câștig strategic al Moscovei în mai mult de trei săptămâni, de când forțele ruse au reușit să preia controlul asupra întregii regiunii Luhansk.

28 iul. - Acum 2 luni
28-07-2022

Peste 75.000 de ruși au fost uciși sau răniți

Peste 75.000 de soldați ruși au fost uciși sau răniți în timpul războiului din Ucraina, au declarat oficiali ai administrației Biden parlamentarilor americani în timpul unui briefing clasificat de miercuri.

„Am fost informați că peste 75.000 de ruși au fost fie uciși, fie răniți, ceea ce este uriaș, că avem sume incredibile de investiții în forțele lor terestre” a declarat Elissa Slotkin, un democrat care face parte din Comitetul pentru Servicii Armate a Camerei Reprezentanților și a vizitat recent Ucraina.

Este dificil de evaluat independent numărul victimelor într-un război. Atât oficialii ruși, cât și ucraineni, caută să câștige avantajul în eforturile de propagandă și au exagerat progresele militare și au minimizat eșecurile. Kremlinul nu oferă în mod regulat actualizări cu privire la victime; pe 25 martie, Ministerul Apărării al Rusiei a declarat că 1.351 dintre soldații săi au murit în prima lună a invaziei, dar nu a mai difuzat nicio actualizare de atunci.

28 iul. - Acum 2 luni
28-07-2022

Volodimir Zelenski a numit un nou procuror general

Președintele Volodimor Zelenski a anunțat pe Telegram noul procuror general al Ucrainei, în persoana lui Andriy Kostin.

„Principalele sarcini ale parchetului sunt să aducă în fața justiției toți criminalii de război ruși, să restabilească justiția și să apere interesele Ucrainei.

Sunt convins că Andriy Kostin, ca avocat profesionist, va putea asigura munca sistematică a parchetului general. Prima sa decizie importantă în noua sa funcție a fost numirea șefului parchetului specializat anticorupție, Oleksandr Klymenko”, a scris Zelenski.

Săptămâna trecută, Zelenski a demis-o Irina Venediktova din fruntea Parchetului General, afirmând că a ieșit la iveală faptul că mulți membri ai agenției sale au colaborat cu Rusia, o problemă despre care, a spus el, a afectat și alte agenții.

28 iul. - Acum 2 luni
28-07-2022

Medvedev publică o hartă în care teritoriul Ucrainei este împărțit

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, a publicat două hărți ale Europe, iar pe una dintre ele Ucraina este împărțită în mai multe părți, ca și cum teritoriul său ar fi parte din alte țări, relatează Pravda Ucraina preluată de Spotmedia.

Fără a-i numi, fostul președinte și premier al Rusiei spune că această hartă a fost creată de „analiști occidentali”.

Potrivit hărții lui Medvedev, România ar prelua de la Ucraina regiunile Cernăuți și Vinnîțea, Polonia mare parte din vestul Ucrainei, iar Ungaria regiunea Ujhorod. Cea mai mare parte a teritoriului ucrainean ar reveni Rusiei, iar Ucraina ar mai rămâne doar regiunea Kiev.

Mai multe informații: România împarte teritoriul Ucrainei, cu Rusia și Polonia, pe o hartă publicată de Dmitri Medvedev

28 iul. - Acum 2 luni
28-07-2022

Școală din Mikolaiv, distrusă de un atac rusesc

Serviciile de stat de urgență din Ucraina au anunțat că o școală din Mikolaiv a fost practic distrusă pe timpul nopții de un atac rusesc.

„În dimineața zilei de 28 iulie, un atac masiv cu rachete a fost lansat asupra Mikolaiv. Se știe că, în urma a trei lovituri cu rachete, clădirea școlii secundare din districtul Korabelny a fost aproape complet distrusă. O persoană a fost rănită. Un club de iaht, un depozit al unei întreprinderi agro-industriale și clădiri agricole au fost, de asemenea, afectate din cauza căderii muniției și a fragmentelor acestora”, a anunțat și guvernatorul regional Vitali Kim, pe Telegram.

28 iul. - Acum 2 luni
28-07-2022

„Succes parțial” pentru forțele ruse din Donețk

Forțele ruse au făcut progrese suplimentare în regiunea de est Donețk, unde au bombardat zonele de la sud de orașul Bahmut, potrivit armatei ucrainene.

În actualizare operațională de joi, Statul Major al armatei ucrainene a declarat că forțele ruse încearcă să avanseze spre Bahmut dinspre sud și est.

Forțele ruse au avut „succes parțial” în direcția Vidrodzhennia-Vershyna și au primit întăriri la sud-est de așezarea Vershyna, se arată în actualizare.

Vershyna se află la aproximativ 10 kilometri sud-est de Bahmut. La începutul acestei săptămâni, rușii au cucerit satul din apropiere, Novouhankse, și o centrală electrică adiacentă.

28 iul. - Acum 2 luni
28-07-2022

Herson, izolat după un contraatac ucrainean

O contraofensivă ucraineană a izolat practic orașul Herson, din sudul Ucrainei ocupat de ruși, și a lăsat mii de soldați ruși staționați în apropierea râului Nipru „foarte vulnerabili”, au declarat joi oficiali britanici din apărare și informații în actualizarea zilnică a situației de pe frontul din Ucraina.

Ucraina a precizat că intenționează să recucerească regiunea Herson, care a căzut în mâinile Rusiei în primele zile ale invaziei lansate de președintele rus Vladimir Putin la 24 februarie.

Ministerul britanic al Apărării a declarat că forțele ucrainene s-au instalat cel mai probabil la sud de râul Ingulets și au folosit artileria primită din Occident, cu rază lungă de acțiune, pentru a distruge cel puțin trei dintre podurile care traversează Niprul

28 iul. - Acum 2 luni
28-07-2022

Explozii lângă Kiev, rușii au lansat un atac cu rachete

Rusia ar fi lovit infrastructura din regiunea Kiev în această dimineață, potrivit unor oficiali ucraineni. Guvernatorul regiunii Kiev, Oleksiy Kuleba, a declarat că un atac cu rachete a fost lansat asupra districtului Vyshgorod, la nord de capitală, potrivit The Guardian.

Într-o actualizare pe Telegram postată imediat după ora 6 dimineața, Kuleba a spus: „În această dimineață, inamicul a lansat un atac cu rachete asupra uneia dintre comunitățile din districtul Vyshgorod. Informațiile despre victime sunt în curs de clarificare.

Toate serviciile de urgență se află deja la fața locului”, a transmis acesta.

28 iul. - Acum 2 luni
28-07-2022

Rachete trase din Belarus au lovit regiunea Cernihiv, spun oficiali ucraineni

Mai mult de zece rachete care ar fi fost lansate din Belarus au lovit regiunea Cernihiv în această dimineață, potrivit The Guardian.

Guvernatorul regional Viacheslav Chaus a declarat că „mai mult de zece” rachete au fost lansate de pe teritoriul Belarusului, lovind zona Goncharivska în jurul orei 5 dimineața. 

„Astăzi ne-am trezit cu toții foarte devreme și această trezire a fost foarte deranjantă, am putut auzi explozii. După ora 5 dimineața, lansări de rachete pe scară largă de pe teritoriul Belarusului. Există informații preliminare despre o lovitură în apropiere de Goncharivskyi”. 

Chaus a refuzat să spună unde au avut loc exploziile, invocând motive de securitate și a adăugat că informațiile despre victime sunt în curs de clarificare.

27 iul. - Acum 2 luni
27-07-2022

Oficial ucrainean: Rușii aduc forțe suplimentare în regiunea Herson

Secretarul Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare din Ucraina, Oleksiy Danilov, a declarat miercuri că Rusia desfășoară forțe suplimentare în sudul Ucrainei, în special în regiunea Herson, care a fost ocupată în mare parte încă de la începutul lunii martie, scrie Ukrainska Pravda.

„Inamicul își retrage numărul maxim de forțe … a început o mișcare foarte puternică a trupelor lor în direcția Herson, ei retrag forțe suplimentare (pentru a le trimite acolo, n.r.). Știu cu siguranță că trupele noastre plănuiesc să facă tot ce depinde de ele pentru a respecta acele termene stabilite de președinte (Volodimir Zelenski, n.r.)”, a afirmat Danilov.

Cu toate acestea, oficialul a declarat că Ucraina este hotărâtă să continue contraofensiva pentru a elibera sudul Ucrainei.

„Vreau să spun că, în orice caz, victoria va fi a noastră – cu o săptămână mai devreme, cu o săptămână mai târziu. Toată lumea este responsabilă să aducă victoria, având ca scop expulzarea inamicului din țara noastră cât mai curând posibil”, a precizat Danilov.

27 iul. - Acum 2 luni
27-07-2022

Blinken: SUA se așteaptă la organizarea de referendumuri de fațadă în Ucraina, cu scopul anexării

Statele Unite se așteaptă ca liderii instalați de Moscova în Ucraina să organizeze referendumuri de fațadă cu scopul de a anexa părți din Ucraina, a declarat miercuri Secretarul american de Stat, Antony Blinken, adăugând că SUA „trebuie să acționeze și vom acționa rapid pentru a transmite clar Rusiei că aceste tactici nu vor funcționa”, relatează CNN.

„Liderii instalați în Rusia vor organiza referendumuri false pentru a fabrica ficțiunea că oamenii din acele locuri vor să se alăture Rusiei. Apoi vor folosi aceste voturi false pentru a pretinde că anexarea acestor regiuni este legitimă”, a declarat Blinken, în cadrul unei conferințe de presă la sediul Departamentului de Stat al SUA din Washington DC.

Înaltul diplomat american a subliniat că „anexarea prin forță a teritoriului unei țări suverane și independente este o încălcare gravă a Cartei Națiunilor Unite”.

„Membrii comunității internaționale care s-au angajat să susțină Carta și dreptul internațional au responsabilitatea de a denunța aceste planuri ale guvernului rus și de a clarifica faptul că nu vor recunoaște niciodată aceste acte ilegale”, a spus el. „În caz contrar, nimeni nu poate pretinde că va fi surprins când Rusia își va duce la îndeplinire planurile sau dacă alte țări îi vor urma exemplul în viitor”, a adăugat șeful diplomației americane.

27 iul. - Acum 2 luni
27-07-2022

Blinken intenționează să vorbească cu Lavrov, pentru prima dată de la începutul războiului

Secretarul american de stat Antony Blinken intenționează să vorbească cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, pentru prima dată de la începutul războiului din Ucraina, în urmă cu mai bine de cinci luni, informează CNN.

Șeful diplomației americane a declarat miercuri că se așteaptă să aibă o convorbire telefonică cu omologul său rus săptămâna aceasta, pentru a discuta despre o „propunere substanțială” prezentată Moscovei „în urmă cu câteva săptămâni” și care vizează eliberarea a doi americani reținuți pe nedrept – Paul Whelan și jucătoarea de baschet Brittney Griner.

Blinken intenționează, de asemenea, să discute despre acordul recent semnat în Turcia care permite tranzitul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră.

În cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul Departamentului de Stat, Blinken a mai spus că nu va negocia pe tema Kievului în cadrul convorbirii cu Lavrov, repetând că nu vor discuta despre Ucraina fără Ucraina.

Mai multe detalii: Blinken anunță ca va avea o convorbire cu Lavrov, pentru prima dată de la începutul războiului. Ce subiecte vor aborda cei doi diplomați

27 iul. - Acum 2 luni
27-07-2022

Serviciu ucrainean de informații: O mașină cu doi colaboraționiști a fost aruncată în aer în Herson

Direcția de informații din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării a anunțat miercuri că, în urma unui atac asupra unei mașini în care se aflau presupuși colaboraționiști, o persoană a fost ucisă, iar o alta a fost spitalizată în orașul Herson, ocupat de trupele ruse, informează The Kyiv Independent.

Aruncarea în aer a mașinii fost pregătită de mișcarea de rezistență locală, care a montat un dispozitiv explozibil la bordul autovehiculului, a mai transmis serviciul ucrainean de informații. Nu este clar când a avut loc incidentul.

„Mișcarea de rezistență eliberează Hersonul de trădători”, a scris Direcția de informații a Ministerului Apărării, într-un mesaj publicat pe Telegram. Dispozitivul a fost activat prin control radio.

27 iul. - Acum 2 luni
27-07-2022

Doi răniți în urma unui bombardament al rușilor în regiunea Harkov

Administrația militară a regiunii Harkov a anunțat miercuri seară că un băiat de 12 ani și tatăl său, în vârstă de 47 de ani, au fost spitalizați în urma bombardamentelor rusești asupra districtului Harkov din regiune, informează The Kyiv Independent.

27 iul. - Acum 2 luni
27-07-2022

Armata ucraineană susține că a respins ofensiva rușilor spre orașul Bahmut din Donețk

Armata ucraineană a anunțat miercuri că a reușit să respingă ofensivele rușilor spre orașul Bahmut din regiunea Donețk, din estul Ucrainei, informează CNN.

În actualizarea de miercuri seară privind operațiunile de pe front, Statul Major General al forțelor armate ucrainene a precizat că a provocat pierderi forțelor ruse care încercau să avanseze în acea zonă.

„Soldații ucraineni au respins cu succes atacurile inamicului în așezarea Berestove și în direcțiile” Volodymyrivka, Soledar, Rota și Semyhiria, a transmis Statul Major General. „Inamicul s-a retras cu pierderi”, a adăugat conducerea armatei ucrainene.

Au fost raportate bombardamente de artilerie și lovituri aeriene în majoritatea satelor și orașelor din zonă, precum și de-a lungul celei mai mari părți a liniei frontului din regiunea Donețk, în timp ce Rusia „își continuă încercările de îmbunătățire a poziției tactice în direcția orașelor Kramatorsk și Bahmut prin acțiuni de asalt”, a precizat Statul Major General al Ucrainei.

Armata ucraineană a mai anunțat că un asalt efectuat de-a lungul axei Bilohorivka-Verkhnokamianske a fost, de asemenea, respins.

În zona din jurul Harkovului, precum și de-a lungul flancului sudic, în apropiere de Herson, armata rusă și-a menținut în mare parte pozițiile defensive, a precizat Statul Major General.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a remarcat Eugenie Bouchard pe străzile din Cluj. Nu s-a mai abținut și a spus: „Abia am ajuns în România și sunt complet obsedată!”
GSP.RO
Ce a remarcat Eugenie Bouchard pe străzile din Cluj. Nu s-a mai abținut și a spus: „Abia am ajuns în România și sunt complet obsedată!”
Planurile lui Vladimir Putin pentru ziua lui au fost năruite. Tradiția lui a fost SPULBERATĂ! Karma lucrează...
Playtech.ro
Planurile lui Vladimir Putin pentru ziua lui au fost năruite. Tradiția lui a fost SPULBERATĂ! Karma lucrează...
Apariție stranie la parastasul Ionelei Prodan! Cine este 'Regina Întunericului' și ce a făcut cu Anamaria Prodan în cimitir
Viva.ro
Apariție stranie la parastasul Ionelei Prodan! Cine este 'Regina Întunericului' și ce a făcut cu Anamaria Prodan în cimitir
Accident mortal filmat în Chiajna. Un motociclist a sfârșit pe loc, aruncat într-un gard metalic. Tânărul nu avea cască și nici echipament de protecție
Observatornews.ro
Accident mortal filmat în Chiajna. Un motociclist a sfârșit pe loc, aruncat într-un gard metalic. Tânărul nu avea cască și nici echipament de protecție
Cine era polițista din Cernăuți care a fost împușcată în cap, în timp ce aresta un pedofil
Știrileprotv.ro
Cine era polițista din Cernăuți care a fost împușcată în cap, în timp ce aresta un pedofil
Ce studii are, de fapt, Denis Roabeş de la The Motans! Puțină lume s-ar fi așteptat să aibă această meserie
FANATIK.RO
Ce studii are, de fapt, Denis Roabeş de la The Motans! Puțină lume s-ar fi așteptat să aibă această meserie
Ce li s-a întâmplat unor bucureşteni după ce s-au dus în zona etnicilor maghiari! "Ne-am speriat, am fost avertizaţi. Lumea asta ne-a spus". Uluit, unul dintre ei a spus ce s-a petrecut
Orangesport.ro
Ce li s-a întâmplat unor bucureşteni după ce s-au dus în zona etnicilor maghiari! "Ne-am speriat, am fost avertizaţi. Lumea asta ne-a spus". Uluit, unul dintre ei a spus ce s-a petrecut
Horoscop 7 octombrie 2022. Fecioarele ar fi foarte bine să se concentreze pe semnele de întrebare pe care le au în legătură cu sănătatea
HOROSCOP
Horoscop 7 octombrie 2022. Fecioarele ar fi foarte bine să se concentreze pe semnele de întrebare pe care le au în legătură cu sănătatea
Riscurile autodiagnosticării pe internet: Același simptom poate să apară în 5 boli diferite
PUBLICITATE
Riscurile autodiagnosticării pe internet: Același simptom poate să apară în 5 boli diferite