• Cercetător în Științe sociale și doctor în Comunicare, Adina Marincea își publică în mod regulat rezultatele studiilor legate de internet, în Libertatea.
  • În primul episod al „speculării facturilor”, apărut pe 28 iulie 2022, publicul a putut afla care este rețeta de pe internet prin care extrema dreaptă și propaganda prorusă cresc pe spinarea facturilor românilor. 
  • Astăzi, continuă expunerea site-urilor și a rutelor de comunicare implicate.

Un website din topul celor mai distribuite pe tema facturilor este Gandeste.org. Acesta apărea prima oară în vizorul public în 2015, în investigaţia PressOne. Publicația clujeană a pornit investigația de la un videoclip cu tineri adolescenţi care rosteau revoltaţi şi foarte expresivi o serie de afirmaţii anticorupţie cu iz (ultra)naţionalist şi xenofob: 

Ați dat șpagă ca să intrăm în NATO. Ați dat șpagă ca să intrăm în Uniunea Europeană. Ați dat șpagă ca să puteți fura… V-ați șters la fund cu istoria și cu strămoșii strămoșilor noștri. Toate astea doar pentru un singur blid de mâncare pe care vi l-au oferit străinii.

La finalul clipului apar tinerii revoltaţi (de fapt, actori) şi textul „Generaţia Identitară”, care e o traducere în română a mişcării identitare internaţionale cu rădăcini în Franţa – Génération Identitaire. 

Analiza a 75.000 de postări pe Facebook arată cum se leagă tema facturilor românilor de tema ieșirii din UE. Ce site-uri încurajează propaganda RoExit
Imagine din videoclipul cu tinerii revoltaţi  

Propaganda identitară de extremă dreapta

Aceasta e o mişcare de extremă dreapta care promovează naţionalismul pan-european (de regulă, alb-suprematist) la pachet cu rasism, xenofobie, islamofobie şi antisemitism – de regulă mascate în retorici anti-Soros şi teorii conspiraţioniste. Între ele se numără şi „Marea Înlocuire” („The Great Replacement”) – frecvent întâlnită printre neonazişti şi grupurile de extremă dreapta care militează pentru supremaţia albilor. 

Această teorie conspiraţionistă a fost depistată în textura ideologică a atacurilor teroriste realizate de extremişti. 

Ne referim la atacurile din martie 2019 asupra a două moschei din Christchurch, Noua Zeelandă, cel din august 2019 de la magazinul Wal Mart din El Paso, Texas (SUA) sau cel mai recent, din mai 2022, în Buffalo, New York.

Predicatul „SRI lucrează pentru Soros”

Din investigaţia PressOne aflăm că Gandeste.org este deţinut de Dan Alexandrescu, un om de afaceri sucevean care deţine şi lanțul de librării Alexandria. Ele au intrat în atenţia publică în 2018 – cu numai câteva luni înainte să aibă loc referendumul pentru familia tradiţională – după apariţia reclamei pro familia tradiţională în care mai multe angajate ale librăriei spuneau, relativ stinghere: „Pentru noi, familia este sfântă. Mama e femeie și tata e bărbat… Noi ne facem semnul Sfintei Cruci și intonăm cu sinceritate «Deșteaptă-te, române!»”. 

Librăria lui Dan Alexandrescu s-a definit ca „spațiu public, dar incorect politic”.

Acelaşi website Gandeste.org apărea în 2017 pe o listă cu surse îndoielnice şi era conectat şi cu alte website-uri la fel de cunoscute ca făcând parte din reţele ce distribuie conţinut conspiraţionist, înşelător etc. – de regulă, pentru a genera profit.

150.000 de urmăritori pe Facebook

Pe canalul YouTube Gandeste.org găsim numeroase videoclipuri naţionaliste, anticomuniste, trumpiste, conspiraţioniste. Unele îi citează pe (ultra)conservatorii americani Roger Stone (consultantul lui Trump) şi Alex Jones (care are website-ul conspiraţionist şi de ştiri false InfoWars), care susţin că SRI lucrează pentru Soros

Alte dezinformări sunt legate de COVID-19 şi promovate de Gandeste.org printr-un clip dovedit a fi fals, care pretinde a-l arăta pe Bill Gates prezentând Pentagonului planul său de „imunizare” prin vaccinare a fundamentaliştilor religioşi. 

Aceasta este o teorie a conspiraţiei cu largă circulaţie internaţională sub numele FunVax.  

Iar pagina de Facebook Gandeste Romania are aproape 150.000 de urmăritori şi este foarte activă, publicând articole pro lideri autoritari precum Erdogan, poziţionări naţionaliste şi antioccidentale, ultraconservatoare, citate din legionarii vechi şi noi precum Petre Ţuţea, Dan Puric şi numeroase citate din Mihai Eminescu – una din principalele surse de inspiraţie pentru ultranaţionalişti încă din interbelic.

În pofida acestor lucruri, Gandeste.org continuă să-şi crească influenţa în mediul online românesc. Reuşeşte asta cu succes (uneori mai mult succes decât presa tradiţională), fiind una din cele mai populare surse de informare inclusiv pe tema crizei facturilor la energie. Website-ul apare în topul celor mai distribuite pe Facebook chiar cu două articole din cele 18 publicate pe această temă. Majoritatea dintre ele sunt scrise de avocatul Piperea – pe un ton asumat antiprogresist, dar şi de alte nume cunoscute, precum Liviu Pleşoianu sau Mirel Palada.

Analiza a 75.000 de postări pe Facebook arată cum se leagă tema facturilor românilor de tema ieșirii din UE. Ce site-uri încurajează propaganda RoExit
Avocatul Gheorghe Piperea

Avocatul Piperea, intens promovat de publicaţia de stat rusă Sputnik, a fost şi una dintre principalele surse de informaţii înşelătoare privind COVID-19, activ în contestarea măsurilor de restricţie. Website-ul Gandeste.org este asociat cu naraţiunile promovate de propaganda rusă, inclusiv pe tema războiului din Ucraina.

La fel ca şi alţi (ultra)naţionalişti, cei de la Gandeste.org amestecă teme legitime, care adresează problemele socio-economice şi politice din societate, cu o agendă politică populist-naţionalistă ultraconservatoare. Ei semnalează simpatii evidente spre extrema dreaptă şi abundă în informaţii înşelătoare şi teorii ale conspiraţiei.

Cum au înnodat tema facturilor de ieșirea din UE

În rândul celor mai distribuite articole predomină perspectivele naţionaliste, etniciste – care promovează ideea de „românism” cu iz xenofob. Ele întăresc frica şi ostilitatea faţă de „străini” – găsiţi vinovaţi pentru criza ţării, sentimente hrănite şi cu teorii conspiraţioniste, antiglobaliste, anti-UE. 

Aşa se face loc discursului despre ieşirea din UE, promovat pe pagina emisiunii Antena 3 Subiectiv cu Răzvan Dumitrescu, în conexiune cu articolul din Daily Mail despre Polexit – al doilea cel mai distribuit din lista pe care am cercetat-o. 

Chiar dacă articolul din Daily Mail nu este despre criza facturilor, postarea care îl distribuie face indirect această conexiune, sădind în minţile oamenilor potenţiale întrebări privind apartenenţa României la UE, aşa cum încurajează Răzvan Dumitrescu.

Propaganda de extremă dreapta prorusă xenofobă şi anti-UE care instrumentalizează stânga –  Invectiva.ro

Chiar mai virulent anti-UE este al şaselea cel mai distribuit articol din listă – de pe obscurul website Invectiva.ro – aflat în topul celor mai distribuite surse privind criza facturilor. Este vorba despre un editorial scris de Ilie Şerbănescu cu iz conspiraţionist, xenofob, anti-UE.  

Analiza a 75.000 de postări pe Facebook arată cum se leagă tema facturilor românilor de tema ieșirii din UE. Ce site-uri încurajează propaganda RoExit
Editorial scris de Ilie Şerbănescu pe website-ul Invectiva.ro

Argumentul economistului, fost ministru în Guvernul Ciorbea, este acela că prin liberalizarea pieţei de energie şi scumpirea facturilor, UE vrea „să ne ia casele”, „după ce ne-a jefuit avuţia naţională”, iar românii „vor ajunge să fie chiriaşi în propriile case, aşa cum trăiesc deja chiriaşi în ţara lor, pe care o controlează acum străinii”. 

Articolul este preluat de grupuri naţionaliste – ex. Lumea Justiției, NAȚIONALIZAREA RESURSELOR NATURALE ALE ROMÂNIEI, „O viață avem români… și-o cinste! Deșteptați-vă că am dormit destul!”, Partidul Comunist Român Secolul XXI – SIBIU – şi de câteva grupuri AUR.

UE este comparată cu nazismul

Despre Ilie Şerbănescu – autor şi pe website-ul ultranaţionalist conspiraţionist cu tendinţe de extremă dreapta Gandeste.org menţionat anterior – s-a mai scris, acesta fiind asociat cu naraţiunile promovate de propaganda rusă. 

De altfel, website-ul pe care apare acest articol al lui Ilie Şerbănescu este unul plin de propagandă virulentă, chiar violentă anti-UE şi prorusă, mergând până într-acolo încât asociază constant UE cu nazismul. Aşa cum arată un raport recent al UNESCO, astfel de false echivalări minimalizează implicit crimele nazismului – îndeosebi antisemitismul şi Holocaustul. 

Oricâte critici legitime am putea aduce unor instituţii supranaţionale precum UE sau mai ales NATO, asocierile cu nazismul sunt deplasate şi contraproductive. 

Tot pe website-ul Invectiva găsim articole unilaterale şi hiperpartizane despre războiul din Ucraina care numesc războiul un „steag fals”, fac apologie Rusiei, legitimează invazia ei şi acţiunile lui Putin şi atacă exclusiv NATO, UE şi Ucraina – dar şi guvernul român pentru susţinerea lor: 

„Nu Putin este nebunul, nu Rusia face crime. Crime face NATO, crime la care România achiesează în pas de marş sub bagheta unei clase politice trădătoare de ţară şi a cohortei de proşti utili care susţin aceste nemernicii, se scrie pe Invectiva.ro.

Delegitimarea criticii reale

Un abuz similar de retorică antifascistă vedem şi în instrumentalizarea ei de către Vladimir Putin pentru a-şi justifica invadarea Ucrainei. 

Astfel de articole sunt extrem de nocive, nu doar pentru că răspândesc un anumit filon propagandistic şi încurajează extremismul ultranaţionalist, ci şi pentru că ajung să delegitimeze orice critici legitime la adresa actorilor politici vizaţi. 

Teoriile acestea încearcă să confiște şi fac nefrecventabile teme tradiţionale ale stângii politice. În acelaşi timp atrag acel segment de cititori care susţin politici sociale şi se confruntă cu probleme pe care lipsa unor actori politici sau a unei prese de stânga le lasă neadresate şi uşor de confiscat de extrema dreaptă, cum se întâmplă şi în cazul AUR.

1 din 5 români crede că trebuie să ieșim din UE

De asemenea, mișcarea axată pe furie preia frustrările oamenilor privind greutăţile reale cu care se confruntă şi le instrumentalizează pentru propria agendă politică și care este şi una în direcţia RoExit. 

De altfel, aşa cum arată un studiu recent, propaganda RoExit creşte încet, dar sigur, an de an, din 2017 în prezent, mai ales via Facebook. Vedem aici cum ea se foloseşte de orice context prielnic – inclusiv criza facturilor la energie – pentru a canaliza furia şi disperarea românilor în această direcţie. 

Și mai îngrijorător, un sondaj recent al Fundației Friedrich Ebert Stiftung arată că 21% dintre români consideră că România ar trebui să părăsească UE. Cu siguranță, acesta este și rezultatul propagandei TV și online.

Câteva capturi de ecran din articolele de pe website-ul Invectiva.ro, al 14-lea cel mai distribuit website pe Facebook în postările despre criza facturilor la energie, mai distribuit per total pe Facebook chiar decât website-ul Libertatea.ro (ambele au publicat 17 articole despre facturi, care au fost distribuite pe Facebook de 3.308 ori în cazul Invectiva şi 3.206 ori în cazul Libertatea. Articolele de pe Invectiva au fost distribuite pe mai multe grupuri de Facebook decât Libertatea, de cele mai multe ori chiar de către cei care se ocupă de website). 

Analiza a 75.000 de postări pe Facebook arată cum se leagă tema facturilor românilor de tema ieșirii din UE. Ce site-uri încurajează propaganda RoExit
Unul dintre articolele de pe website-ul Invectiva.ro
Analiza a 75.000 de postări pe Facebook arată cum se leagă tema facturilor românilor de tema ieșirii din UE. Ce site-uri încurajează propaganda RoExit
Articol de pe website-ul Invectiva.ro
Analiza a 75.000 de postări pe Facebook arată cum se leagă tema facturilor românilor de tema ieșirii din UE. Ce site-uri încurajează propaganda RoExit
Articolele de pe Invectiva au fost distribuite pe mai multe grupuri de Facebook
Analiza a 75.000 de postări pe Facebook arată cum se leagă tema facturilor românilor de tema ieșirii din UE. Ce site-uri încurajează propaganda RoExit
UE, comparată cu nazismul

AUR a fost în sondaje, pentru câteva luni, al doilea partid al României

Dacă ne uităm la sondajele din anii liberalizării pieţei de energie, putem vedea cine a capitalizat electoral de pe urma ei: PSD şi AUR.

PSD a crescut constant din 2019, când au început discuţiile despre liberalizarea pieţei de energie, până în 2022 cu 10 procente.  

  • PSD a evoluat de la 25,5%, cât avea în mai 2019, la 30,2% în iunie 2021 (INSCOP), la 36% în martie 2022 (CURS) şi 35% în mai 2022 (CURS).
  • PNL a scăzut de la 27,7% în mai 2019, la 26,6% în iunie 2021 şi la 20% în martie 2022, apoi a crescut la 23% în mai 2022 (reuşind să recupereze circa 3%, posibil dintre cele pierdute de AUR). Dar a scăzut iar în iunie la 19% în favoarea AUR. 
  • Şi USR a scăzut constant până recent, de la 16,5% în mai 2019 la 13,2% în iunie 2021 (când era deja depăşit de AUR, care avea 14,2%) şi apoi la 8% în martie 2022. 
Analiza a 75.000 de postări pe Facebook arată cum se leagă tema facturilor românilor de tema ieșirii din UE. Ce site-uri încurajează propaganda RoExit
Evoluția partidelor în sondaje 2019-2022 via Digi24
  • AUR a oscilat între creştere – scădere, apoi iar creştere. Creşterea şi consolidarea au avut loc în 2021 – început de 2022, odată cu liberalizarea pieţei de energie şi primele facturi. AUR a devenit, pentru câteva luni, al doilea partid după PSD, ridicându-se pe frustrarea românilor faţă de guvernările liberale şi faţă de cum au gestionat aceştia liberalizarea pieţei de energie, susţinută puternic şi de voci din USR precum cea a Cristinei Prună

AUR a ajuns de la 16,7% în februarie 2021 la 20,6% în ianuarie 2022 şi a scăzut apoi până la 10% în mai 2022, pe fondul asocierii cu Rusia în contextul războiului din Ucraina. 

Partidul a recuperat recent procentele pierdute, posibil şi datorită declaraţiilor liderilor săi, care au dezminţit aceste legături. Astfel, în iunie 2022, AUR a ajuns la 15%, conform Sociopol, consolidându-şi poziţia pe al treilea loc.

Conform sondajului CURS din martie 2022, 99% dintre respondenţi se declarau „foarte îngrijoraţi” de creşterea preţurilor la electricitate şi 96% la gaze – principalele probleme ale românilor la momentul actual. Acest lucru confirmă explicaţia privind creşterea semnificativă a AUR în sondaje, precum şi scăderea partidelor cu politici de dreapta – PNL şi USR, care au susţinut liberalizarea pieţei. 

PSD şi AUR s-au arătat preocupate de efectele liberalizării asupra oamenilor (indiferent cât de oportunist sau autentic este acest interes) şi au câştigat atenţia lor. În același timp, PNL şi USR au pierdut-o. 

Liberalii au părut luaţi prin surprindere de explozia preţurilor la energie, unii dintre ei declarând iniţial că ele vor scădea, cei din PSD şi apoi şi AUR au avertizat constant încă din 2019 (PSD) – 2020 (PSD şi AUR) că urmează facturi foarte mari şi au cerut plafonarea preţurilor şi amânarea liberalizării.

Va creşte următorul val de facturi şi mai mult popularitatea AUR?

Datorită perioadei de vară în care ne aflăm, precum şi a plafonării preţurilor, care a intrat în vigoare în luna aprilie şi va dura până la 31 martie 2023, grijile românilor faţă de facturile la energie sunt temporar amânate. 

Acestea vor răbufni însă din nou peste un an şi îndeosebi iarna următoare. Până atunci, AUR prin George Simion îşi consolidează discursul populist pe această temă, inclusiv prin şicanele faţă de ministrul energiei, Virgil Popescu. 

Ministrul Popescu a fost menţinut în funcţie încă de la finalul lui 2019 pe tot parcursul liberalizării pieţei de energie, în pofida frustrărilor românilor rezultate din gestionarea defectuoasă a liberalizării, dar şi a schimbărilor de guvern.

Aşa cum AUR a capitalizat electoral pe urma frustrărilor privind liberalizarea şi facturile la energie în 2021-2022, ne putem aştepta la o nouă creştere în sondaje anul viitor, odată ce măsurile de protecţie actuale vor înceta şi noile facturi ne vor ustura iar la buzunare. 

Doar o preocupare reală pentru politici sociale care să protejeze cetăţenii de înăsprirea precarităţii economice pe care o resimţim din ce în ce mai acut în ultimii ani poate opri avântul AUR şi capitalizarea ultranaţionaliştilor şi a propagandei ruse anti-UE pe urma acestor îngrijorări legitime ale populației.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (4)

m1a2r3i4a1n5a6   •   30.07.2022, 16:01

As vrea să vă întreb pe dvs, doamnă, care a, Faceși împărțireți scris referitor la creșterea prețurilot la electricitate și reacțiile provocate de această creștere, dacă ați văzut cu cât a crescut tariful la gaze ? Pot sa va spun eu. In 2020 1 kwh costa 0,0126 lei iar acum costă compensat 0,37 de bani, iar necompensat 1,70 lei . Faceți împărțirea, Menționez ca consumul la gaze este calculat în metri cubi, cifră care este apoi înmulțită cu 11. Statul român plătește la patru mari firme străine din Italia, Franța, Germania și Anglia , cărora li s-au concesionat gazele și electricitatea, diferența de la 0,37 de bani la 1,70 lei. Are de-a face cu Uniunea europeană ?

Iocanioan   •   30.07.2022, 10:42

@Cititorlibertate Intrebarile tale trebuie puse celor care au condus Romania in ultimii 32 de ani. Cat de *** pot fi unii care dupa ce isi dau doc la casa dau vina pe vecini ca nu au intervenit deajuns de repede sa o stinga! Dupa ce alegi Nastasi, Iliesti, Ciolaci, Dancile, Ciucati, Kati, samd, sa conduca destinele tarii, dai vina pe UE si NATO ca ***

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

User șters   •   29.07.2022, 20:12

NOI CITITORII, SI CETATENII ROMANIEI, rugam LIBERTATEA, proprietate a RINGIER ELVETIA, sa aibe BUNUL SIMT ca, in cazul in care scrie un asemenea articol sa faca si un articol ancheta in care sa explice tururor romanilor: 1. De ce NU AVEM moneda EURO 2. De ce salariile nu sunt la nivel EU 3. De ce Nu suntem in Schengen 4. De ce Calitatea produselor existente, ca brand, in tot EU sunt mai proaste calitativ la noi 5. De ce nu exista posibilitatea de angajare corecta a romanilor in EU 6. De ce este RAU sa NU ne placa de tot ce reprezinta EU? Este rea libera exprimare? 7. DE CE societatea romaneasca si nu numai TREBUIE sa conceapa EU ca fiind ceva incoruptibil, 100% corect, 100% fara sponsorizari ale liderilor si politicienilor EU din mediul privat EU. 8. De ce LA FARGE FRANCE, companie franceza a sponsorizat grupul terorist IS in Siria si EU nu a luat nici o masura/sanctiune impotriva Frantei? 9. De ce trebuie romanul sa creada doar in PNL si PSD? 10. De ce romania a atins in 2022 cel mai mare nivel de datorie la FMI? 11. DE CE Ungariei i se pot da gaze de catre Rusia, in timp ce restul tarilor EU refuza chiar daca popoarele si economia au de siferit 12. De ce EU stiind imposibilitatea Ucrainei de a infrange Rusia continua sa alimenteze conflictul aducand moarte in Ucraina si saracie in casele Europeenilor inventand retorica ca vom fi invadati, DESI toata planeta stie ca asta ar insemna razboi nuclear? 13. Cate baze militare rusesti exista la granitele SUA?

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Satul din Europa considerat mai frumos decât Veneția. E extrem de liniștit și nu vei vedea nicio mașină
FANATIK.RO
Satul din Europa considerat mai frumos decât Veneția. E extrem de liniștit și nu vei vedea nicio mașină
Gestul disperat făcut de Oana Lis! Nu mai face față cheltuielilor și a luat decizia radicală
Viva.ro
Gestul disperat făcut de Oana Lis! Nu mai face față cheltuielilor și a luat decizia radicală
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Îl recunoști? Fostul „Balon de Aur” și-a șocat fanii, apoi a dezvăluit adevărul despre imaginea postată
GSP.RO
Îl recunoști? Fostul „Balon de Aur” și-a șocat fanii, apoi a dezvăluit adevărul despre imaginea postată
„Am stat în comă 10 ore!” Adrian Mititelu Jr., prima reacție după ce a fost internat de urgență la ATI Floreasca! Exclusiv
FANATIK.RO
„Am stat în comă 10 ore!” Adrian Mititelu Jr., prima reacție după ce a fost internat de urgență la ATI Floreasca! Exclusiv
Medicii tineri vor să plece din România din cauza condițiilor din spitale. Țara europeană în care primesc și 10.000 euro/lună
Știrileprotv.ro
Medicii tineri vor să plece din România din cauza condițiilor din spitale. Țara europeană în care primesc și 10.000 euro/lună
Celine Dion zguduie internetul cu o ședință foto la care nimeni nu se aștepta! Cum a pozat la 56 de ani, după ce a fost diagnosticată cu o boală incurabilă
Unica.ro
Celine Dion zguduie internetul cu o ședință foto la care nimeni nu se aștepta! Cum a pozat la 56 de ani, după ce a fost diagnosticată cu o boală incurabilă
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Observatornews.ro
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Horoscop 23 aprilie 2024. Taurii au nevoie de o pauză, o întrerupere în șirul gândurilor care întrețin o stare de teamă la serviciu
HOROSCOP
Horoscop 23 aprilie 2024. Taurii au nevoie de o pauză, o întrerupere în șirul gândurilor care întrețin o stare de teamă la serviciu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI