Videoclipul cu scene alb-negru spune povestea unui tânăr care are o viață tumultuoasă și dezastruoasă, fiind dependent de droguri și alcool. Însă, la un moment dat, din dragoste pentru fratele lui mai mic, decide să se întoarcă pe drumul cel bun și să înceapă o altă viață, după cum spune și titlul cântecului, până nu e prea târziu pentru el.

”Another life transmite clar și te face sa înțelegi cât rău poate face unei persoane și familiei lui consumul și dependența de droguri și alcool, cât și comiterea infracțiunilor și lipsa de respect față de tine și față de toți cei care te iubesc. Melodia practic te îndeamnă să spui nu drogurilor și alcoolului până nu e prea târziu și să devii un om mai bun, iar piesa vorbește despre persoana care a știut să spună ”e de ajuns” și a avut curajul să înceapă o altă viață”, ne-a declarat Costantino Toma.

 

 

Filmările, ce nu au fost lipsite de peripeții, au durat trei zile și au avut loc pe străzile din capitala Italiei, sub regia bine cunoscutului Paolo Mantero. Artistul susține că, la un moment dat, în timp ce filmau o scenă cu pistoale, erau să fie săltați de carabinieri.

„Piesa este inspirată din realitate, efectiv a fost luată, scrisă și pusă pe un ritm povestea de viață a unei persoane care a trăit toate aceste întâmplări despre care se vorbește în piesa și in videoclip”, mai spune artistul.

“Another life” este o piesă sub semnătura lui Costantino Toma – versuri și muzică, în colaborare cu Mihaela Cernea și Alex Toma.

Născut în Reșița, jud Caraș-Severin, Toma a făcut primi pași în lumea muzicii la vârsta de 11 ani, implicându-se în simple activități școlare, spectacole teatrale și coregrafii. După ce a activat ca dansator, și-a făcut curaj să urce pe scenă și ca artist, „Another Life” fiind al cincilea său single.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.