Fosta soție a lui Horia Moculescu a revenit în România după ce a locuit in Italia timp de cinci ani. Ea a stat o bună perioadă de timp și în Germania, însă acum e în țara natală.

Cu ce se ocupă Mariana Moculescu la 53 de ani. Are planuri mari de viitor: „Vreau o firmă a mea”

La 53 de ani, Mariana Moculescu lucrează la o agenție imobiliară, dar are mari planuri de viitor. Își dorește să aibă propria firmă, să devină antreprenoare.

„Colaborez cu un prieten care are o agenție de imobiliare. Am posibilitatea încât să îmi plătesc chiria, cât și restul cheltuielilor. Momentan sunt în standby, îmi doresc să am ceva al meu, o firmă a mea.”, a declarat Mariana Moculescu pentru redactia.ro.

Pe Calea Victoriei locuiește acum, foarte aproape de Horia Moculescu și de fiica Nidia, cu care are o relație bună. Nu și-a cumpărat un apartament, ci l-a închiriat.

„Sunt foarte fericită că am ajuns să locuiesc în București. Am stat și în Munchen și în Toscana, am văzut atâtea orașe europene, dar mereu ziceam că Bucureștiul are ceva aparte. Și așa am scăpat eu din Italia. Asta a însemnat pentru mine revenirea în țară.

mariana moculescu 53 de ani 3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Acum de când am venit locuiesc în zona Calea Victoriei. Bineînțeles cu chirie. Într-un apartament, cu toate că s-a scris că locuiesc într-o garsonieră. Nu ar fi o problemă că s-a scris asta, dar locuiesc într-un apartament.”, a mai povestit Mariana Moculescu pentru aceeași sursă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.