Cum a slăbit Elena Gheorghe șase kilograme în două luni. A avut un șoc când a văzut cântarul: „Credeam că minte”

Comentează
Exclusiv

Elena Gheorghe este genul de persoană publică ce nu se ascunde după filtre perfecte și spune lucrurilor pe nume. Prezentă la deschiderea unui studio de pilates din București, artista a făcut declarații savuroase despre lupta cu kilogramele.

Nimeni nu ar fi crezut că Elena Gheorghe poate avea o relație complicată cu cântarul. A avut mereu o siluetă perfectă, chiar și în cele două sarcini, așa că nimeni nu ar fi bănuit-o vreodată că s-a „luptat” cu kilogramele. Se pare însă că și artista are astfel de bătăi de cap. Deși este adepta sportului și recunoaște că adoră pilatesul pentru echilibru dintre minte și corp, Elena Gheorghe admite că programul încărcat nu îi permite mereu să ajungă la antrenamente.

„Da, am mai făcut sport și încă fac. Ce-i drept în ultima lună, nu atât de des cât mi-am dorit, dar merg destul de constant la sală. O bună perioadă am fost și la pilates și chiar îndrăgesc foarte tare acest tip de mișcare, pentru că conectează cumva mintea și corpul și te relaxezi total, ca să zic așa. Dar nu am mai avut timp să mai merg și la pilates, că era destul de departe de mine. Cine știe, poate acest concept o să mă facă să vin”, a povestit Elena Gheorghe pentru Libertatea.

Cu toate acestea, nu neglijează sportul și mereu încearcă să se disciplineze în alimentație. Exclude vehement ideea de înfometare pentru a ajunge la kilogramele dorite, ba chiar este de părere că uneori este chiar bine să își facă mici plăceri vinovate.

„Muncesc foarte mult și știi care este norocul meu, că îmi place și ador ceea ce fac și nu simt. Nu simt decât când ajung acasă și mă dor toate cele pentru că îți dai seama, eu ard așa și când fac muzică, și când fac toate celelalte, mă implic foarte tare și într-adevăr trebuie să existe un echilibru și nu trebuie să ne înfometăm, trebuie să mâncăm calculat, să ne facem și poftele ca să nu ne frustrăm. și nici să n-ajungem la momentele alea când vrem să devorăm frigiderul pentru că nu ne-a mai făcut de mult poftă. Deci sunt pentru a ne face poftele, dar totuși a fi cumpătate, că după aia, tot noi plângem. Știi cum e când nu-ți mai vin blugii ăia și zici, ah, nu mai intru în blugii ăia?”, a mai completat artista.

Elena Gheorghe a luat atitudine când a văzut că nu o mai încap hainele

La începutul acestui an a fost însă momentul care a dat totul peste cap. Mai precis atunci când s-a urcat pe cântar și a văzut că are 56,4 kilograme. Atunci artista a intrat în panică, sperând totuși că aparatul o minte. A sperat la o eroare salvatoare în momentul în care și-a chemat familia în ajutor, însă cântarul avea dreptate.

„Băi, eu sunt foarte fericită pentru că de la începutul anului când m-am pus pe cântar, am avut așa o mică depresie. Deci, pe 1 ianuarie am zis: măi, în decembrie m-am cam pufoșit. Am avut foarte mult de muncă și am mâncat pe la ore târzii. Am fost și pe acasă. În momentul în care m-am pus pe 1 ianuarie pe cântar și am văzut 56,4 kilograme pe care eu le-am avut in sarcină, am zis, oh my God, gata! L-am chemat pe Nico. Nico, te rog frumos, nu merge cântarul, vino, te rog! Mama, nu, că mie îmi arată bine! Cornel, vino, te rog! Deci eram din ce în ce mai terminată psihic! Ideea era că cântarul nu mințea. Deci cântarul nu mințea, doar eu în mintea mea credeam că minte cântarul”, ne-a mai povestit amuzată Elena Gheorghe.

Determinată, Elena Gheorghe a luat atitudine și în două luni a reușit să scape de surplusul de kilograme. Nu a fost ușor, mai ales pe final de dietă, căci, acum știu toți cei care vor să scape de kilogramele în plus, ultimele două sunt cele care dau cele mai mari bătăi de cap.

„Mi-a luat destul de mult, adică mi-a luat cam aproape două luni să ajung la 50. Deci șase kilograme. De fapt, nu e foarte mult, dar... e totuși. Dar oricum, știi cum e, că ultimele două kilograme de dat jos e mai greu”, a mai povestit Elena Gheorghe pentru Libertatea.

Video: Robert Nițoi

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cătălin Cherecheș INSTANT NADLAC EXTRADARE CHERECHES 04 INQUAM Photos Cornel Putan
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
MONDEN
Simona Halep și Dorin Mateiu | sursa foto: Profimedia Images
14:57
Presa din Spania, anunț despre relația dintre Simona Halep și Dorin Mateiu: „Eliberarea unei regine a tenisului”
Mirela Vaida
14:23
Mirela Vaida, din nou amenințată cu moartea. Prezentatoarea TV a depus plângere penală: „Am copii la școală care au aflat de la alți copii”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
15:00
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu încheie la UDMR prima zi de discuții
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Ultimele știri
15:42
Ilie Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: „PNL nu intenționează să participe în acest guvern”, dar „este deschis să acorde un vot de instalare”
15:35
5 știri - Filme și seriale: Când ajunge „Teambuilduing 2” la cinema | În ce thriller va juca Ben Affleck în rol principal
15:29
Un sibian de 91 de ani a cărat pământ și gunoi de grajd cu Trabantul ca să-și facă o grădină. Copiii care veneau noaptea la furat de căpșune i-au schimbat viața pentru totdeauna: „Asta e averea mea. O avere care nu se poate cumpăra”
15:22
Un nou atac cu cuțitul într-o școală din Polonia: o femeie a fost ucisă, iar directorul și un profesor au fost răniți de un fost elev de 15 ani
TRENDING
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește