În vârstă de 29 de ani, Florin este din Filipeștii de Târg din Ploiești și lucrează în domeniul construcțiilor. Împreună cu fratele său și un prieten au format o echipă de construcții și se mândresc că sunt capabili să construiască o casă de la zero, notează protv.ro.

Florin nu s-a bucurat prea mult de copilărie, căci el a început să lucreze de la vârsta de 14 ani, familia lui fiind una modestă, cu părinți simpli și muncitori. Nu doar în România a muncit, el a lucrat intens și în străinătate, în țări precum Anglia și Germania, și a reușit să devină șef de echipă.

Florin, muncitorul în construcții de la „Românii au talent” care compune muzică

Pasiunea pentru muzică și-a descoperit-o acum doi ani, când a început să scrie propriile piese muzicale, inspirate din povestea lui de viață. Deși nu are deloc studii de muzică, el nu a fost ajutat de nimeni să compună sau să scrie muzică.

Pe scena de la „Românii au talent”, el a cântat o melodie compusă chiar de el. Publicul l-a aplaudat la scenă deschisă, iar jurații s-au ridicat în picioare după performanța lui. „E foarte frumoasă povestea ta și sunt sigur că în povestea ta se vor regăsi și alții.

Ceva talent în zona asta de hip-hop ai. Stai bine pe metrică, pe ritm, ai balans, ai tot ce-ți trebuie. Textul e puțin cam personal. Dar e bine pentru tine că ai venit și ai descărcat. Te-ai eliberat”, i-a spus juratul Andi Moisescu.

Și Mihai Bobonete a reacționat: „Florin, eu aș vrea să văd mai mulți oameni ca tine, care să vină să ne arate cam care e pasiunea lor. Ai venit și ai spus povestea ta… Tu ești un om fericit cu ceea ce are și de fapt ceea ce ai făcut tu acum, ai venit să-i mulțumești lui Dumnezeu că tu ai ceea ce ai.

Noi, oameni, în alergătura în care suntem în fiecare zi, uităm un singur lucru: să mulțumim pentru ceea ce avem. Te felicit că ai ales să vii să performezi pe scena Românii au talent”.

florin-muncitor-in-constructii-romanii-au-talent-4Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Pe scena de la „Românii au talent”, în ediția din această seară, a urcat și Rebeca Rizea, care a vrut să-și dovedească talentul și a cântat piesa „Tu nu ai avut curaj” a Mădălinei Manole.

În timp ce interpreta piesa, nici jurații și nici prezentatorii Smiley și Pavel Bartoș nu s-au putut abține. Toți au spus că vocea ei seamănă cu a regretatei Mădălina Manole. „Cântă unu la unu și are doar 8 ani!”, a spus Pavel Bartoș.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Aura1 09.03.2024, 08:24

Mult succes în continuare..

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.