INTERVIU/ Regizorul Toma Enache, despre actorii cunoscuți. Cum s-a contrat cu Bleonț, ce fix avea Papaiani și ce spune despre Kira Hagi
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Toma Enache, 48 de ani, a regizat peste 30 de spectacole de teatru (“Pluralul englezesc”, “Richard al III-lea”, “O noapte furtunoasă”, “Mincinosul”, “Conu Leonida față cu reacțiunea”, “Dʼale carnavalului”, ca să enumerăm doar câteva) și a lucrat cu actori de renume ai scenei românești. De fiecare dată a ținut cont de preferințele acestora și foarte rar au existat conflicte între cele două părți. Iată ce hachițe au artiștii și ce spune regizorul despre una dintre marile speranțe ale scenei, Kira Hagi, fiica fostului mare fotbalist Gică Hagi, supranumit „Regele fotbalului românesc”. Libertatea: Ați lucrat în cariera dv. cu mari actori români. Cu ce amintiri ați rămas?
Toma Enache: Am avut întâlniri foarte frumoase cu actorii cu care am colaborat. Cu Sebastian Papaiani, în “Mincinosul”, am făcut un turneu extraordinar în întreaga țară, cu Valentin Uritescu la fel, tot în “Mincinosul”, apoi cu Constantin Cotimanis în “Pluralul englezesc”, unde ne-am întâlnit prima oară, și cu Cezara Dafinescu și Ion Dichiseanu...
Cuprins:
Nu mai spun despre colaborarea extraordinară pe care am avut-o cu Claudiu Bleonț, unul dintre actorii care au marcat generația din care face parte și nu numai. A făcut un Richard al III-lea extraordinar! Au fost întâlniri foarte multe. Cezara Dafinescu are o latură mai specială. La fel și Maia Morgenstern, cu care am făcut spectacolul “Ianka”, până mai ieri jucat la Teatrul Evreiesc de Stat, cu premiera în Sighet. Este vorba despre o evreică ce supraviețuiește Holocaustului, o poveste fascinantă, pe care nu pot să o uit.
“Marii actori sunt și generoși, așa e bine să fie. Dacă nu e generos, nu e un mare actor”
-Au actorii un ritual anume înainte să urce pe scenă?
-Fiecare are un ritual al lui intim. Unii se manifestă într-un fel, unii sunt mai emoționați, alții se retrag să fie singuri. Sunt emoționați mai ales la primele spectacole. Pe măsură ce înaintează și sunt stăpâni pe roluri, emoțiile se mai atenuează, dar pentru public rămân la fel de mari.
-Este greu să lucrezi cu mari actori?
-Marii actori sunt și generoși, așa e bine să fie. Dacă nu e generos, nu e un mare actor.
-Cine cedează primul, regizorul sau actorul?
-Sunt foarte puține situațiile în care se ajunge la un conflict de ori, ori. Întotdeauna există o cale. Ambii vor să iasă un spectacol bun, să fie o întâlnire frumoasă cu publicul. Și atunci, colaboarea vine de ambele părți.
-Un exemplu...
-Au fost foarte multe. De exemplu, la muzica din spectacole, când lucram cu Claudiu Bleonț, eu voiam ca monologul să fie pe o muzică de-a lui Mozart, dată tare și monologul spus tare. El voia să fie foarte încet. I-am zis să încercăm și așa, și așa. După repetiții, a zis că-i mai bine ca mine. Dar el a ales, eu cedasem deja.
Papaiani ținea la apariții… I-am zis: OK, apari cum vrei tu. Pe mine mă interesează să te urci pe tron, ești împăratul Austriei. Nu mă interesează dacă vii din față, din lateral. Voia o apariție mai... plină, toată lumea îl aștepta. Și a fost o idee foarte bună.
Cu Cezara Dafinescu lucrasem mult la “Pluralul englezesc”... Ea își dorea mult să facă ultima sa piesă. I-am zis că dacă îi promit, o facem. După ce s-a lovit de lucruri care nu s-au concretizat, am reușit să o punem în scenă.
“Ce să-i spui lui Messi sau Ronaldo, cum să dribleze și cum să șuteze? Trebuie doar să-l poziționezi și să-i dai o stare bună, ca să joace partitura potrivită”
- Sunt diferențe între lucrul cu un actor tânăr și cu unul mai experimentat?
-Da, dar e la fel de frumos. Actorii consacrați au o experiență mai vastă, înțeleg lucrurile mai repede, nu e nevoie să le explic. Eu am o vorbă, e ca-n Champions Leaque: ce să-i spui lui Messi sau Ronaldo, cum să dribleze și cum să șuteze? Trebuie doar să-l poziționezi și să-i dai o stare bună, ca să joace partitura potrivită.
-De ce țineți cont cânt vă alegeți actorii cu care lucrați?
-E o bucurie, pentru că noi alegem actorii cu care lucrăm, iar dacă i-am ales, e clar că-i prețuiesc, că doresc să lucrez cu ei. Nu știu dacă și actorii își doresc să lucreze cu un anume regizor, dacă e o conjunctură, dacă joacă pentru că li se pare că e un moment bun sau nu. Eu, ca regizor, îi aleg pe cei pe care-i prețuiesc. Țin cont la fiecare să i se potrivească rolul, să-i pună în evidență calitățile pe care le are. Dacă nu-mi place, nu-l invit să colaborăm.
«Între chin și amin», lansat la toamnă
-Ce urmează?
-În toamnă, voi lansa cel mai important proiect al meu, filmul “Între chin și amin”, primul film artistic despre experimentul Pitești, făcut din fonduri private și independente, cu mult suflet și energie. Și-mi doresc foarte mult ca toți cei care au avut un unchi, un părinte, o rudă, care au pătimit între chin și amin în lagărele comuniste din perioada 49-64 să vadă acest film. Cred că vor resimți din plin bucuria acestui film. Filmările au durat șase săptămâni. Întreaga echipă a fost foarte dedicată, de la actorii foarte tineri, precum Vali Popescu, Ana Pârvu, Kira Hagi, Ciprian Necula și ceilalți, până la cei consacrați, precum Constantin Cotimanis, care e șeful pușcăriei, Ion Dichiseanu sau Cezara Dafinescu.
-Care au fost cele mai dificile momente din timpul filmărilor?
-Cred că secvențele filmate în închisoare... Nu e ușor să filmezi 12 ore pe zi în spații înguste, întunecate și reci, cu pereți acoperiți de mucegai…
-Cum a fost colaborarea cu Kira Hagi, fiica lui Gică Hagi?
-Cu Kira a fost extraordinar, am lucrat excelent cu ea. Este întotdeauna un zâmbet și o bucurie pentru întreaga echipă. E foarte pasionată de film și foarte talentată. A avut un rol important, pe care l-a interpretat fără greșeală. Îi prevăd un viitor frumos.
