Marius Daniel Popescu: „Cunosc foarte bine toate fațetele lumii literare din România, unele dintre aceste fațete sunt groaznice, îmi pare rău pentru mulți scriitori din țară”

Îl știu pe Marius Daniel Popescu de aproape douăzeci de ani, de când am făcut primul interviu cu el, în Elveția. Câștigase un premiu important pentru primul său roman în franceză – „Simfonia lupului”. Astăzi, „Simfonia” este tradusă și publicată la Editura Zugzwang, pe care am co-fondat-o cu câțiva ani în urmă.

Am scris des despre Popescu (Popescu-Dumnezeu) în aceste două decenii, inclusiv scenariul unui film documentar aflat în lucru, sub bagheta regizorală a lui Claudiu Mitcu.

Veștile care ne vin dinspre lumea francofonă despre cariera literară a lui Popescu sunt bune. A fost nominalizat recent la un premiu prestigios la Monaco, pentru cea mai recentă dintre cărțile sale publicată la Paris: Le cri du barbeau (Țipătul mrenei).

Popescu e pe val (Un șofer de autobuz român a fost nominalizat la Premiul Literar Prince Pierre de Monaco 2026. Marius Daniel Popescu își poate câștiga locul printre somitățile Franței). Dar încă sunt mulți care nu știu cine este acest Popescu. Hai să aflăm.

Andrei Crăciun: Marius, ești din nou nominalizat la un premiu internațional important, acum la Monaco. Ai mai luat premii mari și a fost bine. Spune-ne pentru cine nu te cunoaște, deși scrii la cel mai înalt nivel de douăzeci de ani, publicând la Paris, la José Corti, cine e scriitorul Marius Daniel Popescu, pe scurt?
Marius Daniel Popescu: Sunt un oltean născut la Craiova, am copilărit la Craiova, Balș, Roșiorii de Vede și Slatina, la vârsta de 14 ani am plecat la liceul forestier din Râmnicu Vâlcea; după liceu am făcut armata la Galați, după armată am reușit examenul de admitere la facultate de silvicultură și exploatări forestiere, la Brașov; pe 1 august 1990 am plecat în Elveția, îndrăgostit de o elvețiană pe care am întâlnit-o tot la Brașov, în timp ce conduceam un ziar săptămânal ce se numea Replica.

Sunt poet de limba română din timpurile facultății, nașul meu literar din România a fost Alexandru Mușina.

Din 1 august 1991, sunt șofer de autobuz la Lausanne, poet și prozator de limba franceză și patronul ziarului literar Le persil / Pătrunjelul, pe care l-am creat în 2004.

– Fascinează încă amănuntul că ești șofer de autobuz de peste treizeci de ani la Lausanne și că nu ai renunțat niciodată la meserie pentru a te dedica exclusiv scrisului. Cititorii vor să știe, să înțeleagă: De ce ai optat pentru acest traseu de viață?
– Fiind șofer de autobuz la Lausanne, am făcut doi ani de sociologie la universitate din Geneva, la cursuri de zi: ca să rezist, fizic și psihic, redusesem munca la autobuze la jumătate de normă, lucram patru ore de dimineață apoi luam trenul pentru Geneva, ca să merg la cursuri. Divorțul de prima soție m-a determinat să renunț la sociologie și să mă dedic total scriiturii și muncii de șofer de autobuz: două lumi diferite însă complementare.

– Știu, pentru că până la urmă i-am scris și scenariul, că se face un film despre viața ta, care urmează să apară într-un orizont nu foarte îndepărtat, regizor fiind Claudiu Mitcu. Ce ne poți spune la acest moment despre filmul cu tine?
– Am fost și sunt bucuros de realizarea acestui film, vă mulțumesc, ție și lui Claudiu Mitcu și echipei lui de filmare. Datorită vouă, o parte din povestea mea va rămâne în istorie, sunt mândru să lucrăm împreună la acest film, prin voi am descoperit multe detalii ale cinematografiei.

– Unde te citim, dacă știm franceză și unde te citim dacă știm română? Și când te mai putem întâlni, ce program ai în lunile următoare?
– Cărțile mele în limba franceză, le puteți găsi la librăria Kyralina, la București. Simfonia lupului a fost reeditată în martie, la Editura Zugzwang, prin prietenia cu tine și datorită competențelor tale literare, cititorii o pot comanda pe internet, intrând pe site-ul editurii – www.editurazugzwang.ro. Pentru moment, lucrurile s-au mai liniștit: acum ajung la Pitești, la festivalul de literatură de acolo; după acest festival mă duc la Brașov, invitat de universitatea din Brașov, prin facultatea de litere.

Urmează vreo șapte săptămâni de concediu, alte câteva săptămâni de autobuze după care, la jumătatea lui octombrie, o să aflu dacă am câștigat sau nu premiul literar Prince Pierre de Monaco: viața continuă. Continuăm!

Popescu nu ține de bani: „Îmi place viața și cheltuiesc cât pot de mult pentru viață”

– Cu lumea literară românească în ce relații te mai afli? Cum vă înțelegeți?
– Am vreo treizeci de buni prieteni în lumea literară românească, mă înțeleg foarte bine cu ei, tu faci parte din acest grup, sunt mândru că te-am cunoscut și că suntem prieteni. Cunosc foarte bine toate fațetele lumii literare din România, unele dintre aceste fațete sunt groaznice, îmi pare rău pentru mulți scriitori din țară.

– În ce ai băgat banii câștigați până acum din literatură?
– Banii din literatură se duc pe aceleași lucruri precum banii de la autobuze, îmi place viața și cheltuiesc cât pot de mult pentru viață.

– Sursa ta de inspirație este viața ta, care este bogată în prietenii și întâmplări. E ceva din ce ai fi vrut să faci și n-ai făcut încă? Și dacă da, ce?
– N-am nicio dorință specială, știu că viața oferă fără oprire surprize de tot felul, culeg, în mare parte, surprizele plăcute.

– Când nu scrii și nu faci ziarul cultural Pătrunjelul/Le Persil, căci te ocupi și de asta, acolo, în Elveția, ce citește Marius Daniel Popescu? Ce scriitori îți plac ție? Ai vreo carte pe care o plimbi des cu autobuzul?
– Citesc mult, în limba franceză și în limba română, plimb multe cărți cu autobuzul. Nu pot să citez autorii cărților pe care le-am citit sau le citesc, eu învăț ceva din fiecare carte; lista ar fi prea lungă, am citit câteva mii de cărți.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro