Nicușor Dan spune, într-un interviu pentru BBC, că România ia în calcul noi măsuri dacă incidentul cu drona se repetă

 2 comentarii

Președintele Nicușor Dan a declarat într-un interviu acordat BBC News că drona care a lovit un bloc de apartament în Galați este „cu siguranță” o dronă rusească de tip Geran-2. Șeful statului a precizat că România ia în calcul măsuri diplomatice suplimentare împotriva Rusiei, inclusiv expulzarea ambasadorului, dacă astfel de incidente se vor repeta, iar cetățenii români vor fi puși în pericol.

Nicușor Dan, despre drona care a explodat în Galați: „Pot spune cu siguranță că a fost o dronă rusească Geran-2”

Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu acordat BBC News, că drona care a ajuns pe teritoriul României este „cu siguranță” o dronă rusească de tip Geran-2 și a explicat că autoritățile române au comparat fragmentele acesteia cu cele ale unei alte drone descoperite în urmă cu câteva săptămâni.

„În primul rând, este sigur că a fost o dronă rusească Geran-2. Este sigur pentru că am avut o altă dronă, acum 4-5 săptămâni, care nu a explodat, iar noi am comparat ambele drone, resturile celei care a explodat și celei care a venit acum o lună, și sunt complet identice. Așa că putem spune cu siguranță că este o dronă rusească Geran-2”, a declarat Nicușor Dan pentru BBC News.

Șeful statului a precizat că drona făcea parte dintr-un roi de 43 de drone care vizau portul Reni, din regiunea Odesa. „Știm faptele: a existat un roi de 43 de drone care a țintit portul Reni, portul dunărean din vestul regiunii Odesa, și unul dintre ele, lovit de armata ucraineană, și-a schimbat direcția și a trecut pe teritoriul României. Cunoaștem traiectoria celor 43 de drone”, a spus președintele.

Întrebat de jurnalistul BBC dacă România nu a fost ținta directă a atacului, iar incidentul a fost rezultatul intervenției armatei ucrainene asupra dronei rusești, Nicușor Dan a răspuns: „Exact”.

„Putin nu spune adevărul”

În timpul interviului, jurnalistul BBC l-a întrebat pe președinte dacă afirmațiile liderului rus Vladimir Putin privind incidentul sunt false.

„Pot spune cu siguranță că a fost o dronă rusească Geran-2”, a răspuns Nicușor Dan.

Președintele a vorbit și despre măsurile diplomatice luate de România după incident, inclusiv închiderea Consulatului Rusiei și expulzarea consulului.

„Pentru moment. În ultimii doi ani am avut, nu știu, poate 20-30 de drone care nu erau încărcate cu explozibil. Dar, cum am spus, acum o lună am avut o altă dronă cu explozibili care, din fericire, nu a explodat. A devenit periculos pentru cetățenii români”, a declarat Nicușor Dan.

Șeful statului a avertizat că Rusia trebuie să evite punerea în pericol a populației din România atunci când atacă localități aflate pe malul ucrainean al Dunării.

„Când rușii lovesc și țintesc orașe de pe cealaltă parte a Dunării, trebuie să fie siguri că nu provoacă răni cetățenilor români. Acea măsură este un avertisment pentru partea rusă și sper că se vor opri. Dacă nu, există și alte măsuri pe care le putem lua”, a afirmat președintele.

România ia în calcul expulzarea ambasadorului Rusiei

Întrebat ce alte măsuri ar putea adopta România, Nicușor Dan a oferit drept exemplu expulzarea ambasadorului Rusiei.

„Expulzarea ambasadorului, de exemplu”, a spus șeful statului.

La întrebarea dacă aceasta este o opțiune luată în calcul, președintele a răspuns: „Da. Există o ierarhie diplomatică a măsurilor”.

Dan cere sprijin NATO pentru apărarea frontierei de la Dunăre

Președintele a declarat că România are nevoie de sprijin temporar din partea aliaților NATO pentru protejarea frontierei de la Dunăre, până la achiziționarea tuturor echipamentelor necesare.

„Sunt multe state în aceeași situație. În NATO avem planuri făcute pentru echipamente pe termen de 15-25 de ani, dar acum este o lume nouă, o tehnologie nouă și trebuie să ne adaptăm”, a spus Nicușor Dan.

Acesta a precizat că România are deja echipamente americane pentru o parte a frontierei.

„Cerem partenerilor noștri ca pentru acei 60 de kilometri de frontieră - Dunărea - să ne ajute temporar, până când vom avea toate echipamentele. Ei ne-au oferit deja unele echipamente exact pentru acei 60 de kilometri de frontieră. Avem echipamente americane, dar doar pentru o parte a frontierei, nu pentru întreaga zonă”, a declarat președintele.

Nicușor Dan a vorbit și despre necesitatea creșterii bugetelor pentru apărare în cadrul NATO și despre dezvoltarea industriei militare în statele membre. „Am fost de acord că trebuie să creștem capacitățile și banii – mai întâi banii și apoi capacitățile - și noi, românii, am crescut aceste investiții”, a afirmat președintele. El a amintit și summitul B9 organizat recent.

„Acum două săptămâni am organizat summitul B9 - cele nouă state de pe flancul estic al NATO, la care au fost invitate și țările nordice. Am fost cu toții de acord, în pregătirea summitului NATO de la Ankara, că trebuie să continuăm să alocăm bani, să transformăm acești bani în capabilități și, foarte important, să dezvoltăm în țările noastre industria militară necesară”, a declarat Nicușor Dan. „Dacă avem doar bani și aceeași infrastructură industrială militară, nu vom face decât să creștem prețurile. Trebuie să investim bani și să creăm o economie militară”, a mai spus președintele României.

Amintim că o dronă rusească s-a prăbușit în noaptea de joi spre vineri pe un bloc de locuințe din municipiul Galați, provocând o explozie și un incendiu la un apartament aflat la etajul 10. O femeie și un copil în vârstă de 14 ani au fost răniți ușor în urma incidentului. Cele două persoane rănite se aflau în apartamentul afectat de explozie. Potrivit ISU Galați, femeia și copilul s-au evacuat singuri, fiind ulterior transportați la spital cu traumatisme și arsuri minore.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    Prepurgel 31.05.2026, 17:37

    Zice Nicușor ca ținta atacului a fost localitatea Reni din Ucraina,dar ca drona ruseasca a fost deviata de armata ucraineana lovind Galații?!Intrebare:Cum a deviat drona armata ucraineana?Pentru ca știm (din știrile despre bombardarea Iugoslaviei de catre americani in 1999)- ca rachetele apararii sârbe(de fabricație sovietica),nu au lovit nici un avion american-americanii declarând ulterior ca au reușit sa le bruieze, pentru ca Boris Elțyn le-a divulgat cifrul rachetelor!Cum au deviat ucrainenii drona?Și dronele au cifru?

  • Avatar comentarii

    costeltudor 31.05.2026, 23:52

    Ținând cont ca mansarda lui este goală , ne putem aștepta la orice !!! Vai de țărișoara asta , in ce hal a ajuns !!! Vai de copiii și nepoții noștri !!!

ALTE ȘTIRI
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
MONDEN
Valerie Lungu, ALex Gîlcă și Victoria Lungu
10:18
Ce nu s-a văzut la căsătoria Valeriei Lungu cu Alex Gîlcă. Mesajul mamei pentru fiica și ginerele său
Concurenti Asia Express 2026, ediția 19
10:06
„Asia Express” 8 octombrie 2026. Concurenții intră în cursa pentru ultima șansă. Misiune neașteptată în această seară
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
10:40
Anchetă WSJ: Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, acuzată că i-a cerut 100.000 de dolari unui donator republican, în schimbul accesului la administrația Trump
10:31
El Nino se intensifică și ar putea doborî un record vechi din 1950. Specialiștii avertizează că va persista și în 2027
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
7 oct.
Horoscop 8 octombrie 2026. Capricornii sunt atrași din ce în ce mai mult de ideea de a deveni independenți, de exemplu, postura de a fi propriul șef
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Imagine detaliată a textului unui hotel de trei stele din Amsterdam, unul dintre cele mai populare orașe turistice din Europa
7 oct.
Județele din România care au atras cei mai mulți turiști în această vară. Cifrele oficiale care arată o creștere neașteptată a numărului nopților de cazare
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
România a înregistrat în 2025 un minim istoric al alocării bugetare pentru cercetare și dezvoltare. Foto: Getty Images
7 oct.
Prăbușire istorică a bugetului pentru cercetare: România a alocat doar 0,09% din PIB în 2025, cel mai mic procent din Uniunea Europeană
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește