Irina Loghin recomandă un remediu care vine cu o mulțime de beneficii pentru oameni și ajută sistemul nervos. Irina Loghin a spus că obișnuia să facă acest lucru încă de când era copil și efectele pe care le are roua dimineții asupra organismului o fascinează.
„Ce-i mai frumos decât să mergi cu picioarele goale pe rouă?! Acasă dădeam drumul la oi, la vite, și plecam pe poiană, aveam poiana, Buzești se chema, și eu două ore mă plimbam prin acea iarbă cu rouă.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5
Deci de copil simțeam că îmi face bine acest mers pe iarbă și, bine, aici avem și floricele, avem trandafirași, dar, iată, să prindem roua asta a dimineții, care este foarte sănătoasă pentru sistemul nervos, pentru tot”, a spus Irina Loghin, potrivit Spynews.
Un alt remediu al Irinei Loghin este ceaiul de lavandă! Artista a spus că este unul dintre cele mai benefice ceaiuri pentru organism.
„Este cel mai bun ceai posibil pentru astenie, pentru liniște, ceaiul de lavandă seara este extraordinar. Îmi fac o perniță într-un tifon, o pânză mai rară, ca să poată ieși mirosul și o pun lângă perna mea, unde dorm. Nu vă spun ce repede mă adoarme și ce adânc dorm de la acel miros”, a mai spus artista.
Recomandări
Cum au ajuns bani europeni pentru sănătate la Antena 3 și România TV: 200.000 de euro reclamă într-un proiect derulat de Institutul Fundeni și UMF Iași
În vârstă de 85 de ani, Irina Loghin are în continuare o viață foarte activă. Merge la cântări și concerte, uneori e prezentă și în emisiuni de televiziune, iar timpul liber îl dedică familiei sale. E cea mai fericită de când a devenit bunică în 2022, atunci când fiica Irinuca a adus-o pe lume pe Ana Alexandra.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Filmul de pe Netflix care a doborât recorduri de audiență luna asta! Milioane de oameni din toată lumea l-au văzut deja și toți vorbesc despre el! E de neratat!!
Viva.ro
Adevărul despre dispariția lui Liviu Guță! Daniela Gyorfi rupe tăcerea despre artist și spune locul în care s-ar afla, de fapt: "George a vorbit..." Detaliul incredibil pe care a mai ținut să-l facă public: "Am văzut că soră-sa l-a măscărit pe Capatos, de fapt, pe toți, că..."
Libertateapentrufemei.ro
Denise Rifai, reacție genială după ce coafura ei a devenit ținta glumelor pe Internet: "Urmează întrebarea roșie"
FANATIK.RO
Creaturile care au început să facă prăpăd în Italia: ”Se comportă ca o specie invadatoare”
Unica.ro
SECRETUL lui Makaveli, influencerul lui Călin Georgescu, a ieșit la iveală! Incredibil ce s-a aflat acum despre el! Tatăl lui e un fotbalist cunoscut, dar niciunul dintre părinți nu l-a vrut! Amândoi l-au abandonat, iar ce a aflat la 22 de ani despre familia lui depășește orice imaginație! 'E prima dată când spun'
Observatornews.ro
Călin Georgescu va fi interzis la prezidenţiale, cred analiştii. "Este un pericol extraordinar"
HOROSCOP
Horoscop 15 ianuarie 2025. Capricornii au un mare avantaj astăzi, care vine din puterea interioară, ca să depășească orice dificultate