După mai multe înțepături pe parcursul competiției, Gabi Tamaș și Cristian Boureanu au început să se contreze din ce în ce mai rău, motivul fiind lemnele pentru foc.

Fostul fotbalist a fost nemulțumit de faptul că restul Faimoșilor nu au mărunțit, așa cum ar fi vrut el, lemnele pentru foc, iar de acolo spiritele s-au încins.

Gabi tamas Survivor RomaniaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

„De lene nu tranșează nimeni lemnele. Pune-le, aranjează-le bine și atunci o să fie jar. De ce nu le-am tranșat de la început? De lene! Nu mai fac nimic, faceți voi atunci”, a spus Gabi Tamaș la Survivor.

„Dar nu mai spune, nici nu mă mai bag la foc. Am tăiat lemne, am adus nuci de cocos… să tranșeze cine vrea! Mai bine stăteam și eu liniștit, foarte bine, toată ziua și dormeam și sforăiam ca toată lumea. Dar eu mi-am găsit ocupație, ca să nu mai spun că am spălat o grămadă de vase”, a spus și Cristian Boureanu.

Una dintre primele surprize, de ieri, au fost mesajele găsite pe insulă de cele două echipe care le-au permis să-i trimită pe Aris, respectiv Patrice, într-o misiune secretă. Cei doi au descoperit o masă copioasă cu resurse, dar și un idol al imunității și au decis să meargă înainte, echitabil, împărțind totul la doi. Cu toate acestea, povestea pentru triburi a fost puțin diferită! Oare cum vor impacta ei, cu această decizie, cursul jocului pe mai departe?

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.