Serghei Mizil și Mara Bănică au fost eliminați pe 8 octombrie de la Asia Express 2025, show difuzat în această toamnă de Antena 1, însă bărbatul, care abia ce a împlinit 72 de ani, ar merge din nou în calitate de concurent în celebra emisiune.
Cuprins:
Într-un interviu pe care ni l-a oferit în exclusivitate, vedeta ne-a vorbit și despre modul în care a perceput el show-ul de la Antena 1, dar și ce a făcut la Asia Express 2025. După părerea lui, cei care reușesc să câștige probele sunt concurenții care au noroc la autostop.
„E și chestie de noroc, e și chestie de inteligență. Eu zic că este foarte mult… Jocul ăsta este de noroc. Ține de cel mai mare noroc pe care îl ai la autostop. Că poți să fii tu cel mai mare sportiv… Dacă tu iei trei mașini, iar altul ia o mașină care îl duce direct, el are cele mai mare șanse să câștige. Eu mă plictiseam, mâncam semințe, nu eram așa turbat să stau, să mă arunc cu dinții în stradă, să mă ia”, a spus Serghei Mizil în exclusivitate pentru Libertatea.
Ținând cont că în una dintre etape a făcut echipă cu Gabriel Tamaș, după ce Irina Fodor i-a anunțat pe concurenți că trebuie să schimbe echipele, Serghei Mizil și-a dat seama că echipele formate din doi bărbați sunt mult mai puternice decât echipele formate din două femei sau cele formate din un bărbat și o femeie, așa cum au fost el și Mara Bănică.
Întrebat dacă ar mai repeta experiența Asia Express 2025, ținând cont că a împlinit 72 de ani, bărbatul ne-a dezvăluit că ar merge din nou în show-ul de la Antena 1, însă alături de Gabriel Tamaș, Dan Alexa sau Florin Stamin!
„Dacă ar fi să merg cu Gabi Tamaș, cu Dan Alexa sau cu Florin Stamin, da. Cu un băiat, cu un competitor”, a mai afirmat Serghei Mizil în exclusivitate pentru Libertatea.
Iar când l-am rugat să ne vorbească despre ce i-a plăcut la Asia Express 2025, răspunsul lui a fost unul foarte scurt: „Când aveam ziua liberă era foarte frumos”!