Evenimentul a fost un adevărat succes, sala fiind arhiplină, iar printre spectatori s-a aflat și Simona Halep, marea campioană a tenisului românesc. Momentul care a stârnit aplauze și emoție a fost acela în care Loredana Groza, aflată pe scenă, a ținut să o salute public pe sportivă: „În seara asta vreau să salut marea campioană a României, unica și inegalabila Simona Halep”, a spus artista, în aplauzele furtunoase ale publicului.

Simona Halep, la concertul Loredanei Groza

Gestul artistei a emoționat-o profund pe Simona Halep, care a ținut să transmită un mesaj pe Instagram, imediat după momentul de pe scenă: „Un salut de la Loredana Groza și o mare de aplauze. Inima mea a tresărit de bucurie. Mulțumesc, Loredana, pentru emoția asta frumoasă”, a scris sportiva pe InstaStory.

După ce spectacolul s-a încheiat, cele două vedete s-au întâlnit în culise, unde au avut un schimb emoționant de gesturi și cuvinte. Simona Halep i-a oferit Loredanei Groza un buchet superb de trandafiri, iar artista a primit darul cu mare bucurie. Cele două s-au îmbrățișat de mai multe ori, semn al respectului și prieteniei care le leagă.

Concertul „Măiastra” a fost o adevărată celebrare a feminității și a muzicii românești autentice, iar prezența Simonei Halep în sală a adăugat un plus de strălucire serii. Un moment simplu, dar plin de recunoștință și admirație reciprocă, între două femei care reprezintă cu mândrie România, una prin muzică, iar cealaltă prin sport.

simona halep concert loredana groza  (1)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

Dorința pe care o are Loredana Groza la 55 de ani

Cunoscută pentru aparițiile ei spectaculoase și pentru stilul nonconformist, Loredana a vorbit despre felul în care se raportează la imaginea personală într-un interviu pentru click.ro. Cântăreața a spus ce înseamnă hainele pentru ea: „Hainele, pentru mine, sunt «expresia momentului». Ele spun exact ce simți într-o fracțiune de timp. Poate azi îți place să te îmbraci în negru, mâine vrei să fii cu ceva colorat sau pur și simplu cu ceva comod. Este oglinda noastră și de asta cred că moda a devenit un limbaj esențial în lumea de astăzi. «Spune-mi cum te îmbraci ca să-ți spun cine ești» nu este doar un clișeu.

Dar chiar și așa, uneori așteptăm prea mult de la haine. Uneori, e suficient un zâmbet, o privire caldă, o lumină interioară – și orice piesă de designer pălește în fața acelor lucruri simple, dar atât de prețioase. Astăzi pot avea o stare în care mă îmbrac în negru, mâine simt nevoia de culoare sau de ceva comod. Nu cred că stilul e ceva fix. Este o emoție, o stare. Hainele sunt oglinda noastră – uneori fidelă, alteori idealizată”.

Vedeta a mărturisit înainte de ziua ei că nu-și dorește lucruri materiale, ci mai degrabă momente de liniște, iubire și recunoștință. „Doar sănătate. Și să-mi fie cei dragi alături. Pentru totdeauna, dacă s-ar putea. Nu-mi doresc cadouri, vacanțe sau evenimente fastuoase. Vreau doar o zi simplă, sinceră, fără fițe, fără figuri. Doar cu oamenii mei. Nimic mai mult”.

Loredana Groza a povestit că mai împrumută haine de la fiica ei, dar și Elena ia des pantofii mamei sale. „Se îmbracă foarte repede și… uneori chiar cu hainele mele! (râde) Eu mai împrumut și de la ea, dar recuperez mai greu. De la mine își alege ce vrea, mai ales pantofii – îi plac în mod special”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.