De când se iubește cu Alexandru, Flavia a devenit principalul lui spectator. Îi știe replicile, îl ajută la pregătirea rolului, asistă la repetițiile de acasă și, de ceva vreme, iubitul i-a descoperit potențialul actoricesc. Așa că o ajută să și-l valorifice, antrenând-o pentru momentul în care va trebui să dea totul pentru a-și adjudeca un rol adevărat.
“De când suntem împreună, am tot avut ocazia să văd foarte multe spectacole de teatru. Chiar în weekendul trecut am văzut două care mi-au plăcut foarte mult. Mi-ar plăcea să încep cu ceva mai lejer așa, adică trebuie să păstrăm proporțiile, sunt conștientă că nu e un lucru simplu”, ne-a mărturisit vedeta Antenei 1.
Partenerul ei de viață este optimist și o încurajează să își urmeze visul. “Cred că are toate calitățile necesare, trebuie doar să apară oportunitatea ca asta să se întâmple. Am grijă!”, a spus actorul Alexandru Ion.
S-a visat cu Oscarul în brațe
Practic, el a devenit profesul ei personal de actorie, lecțiile desfășurându-se în intimitate. “Oricum dăm text acasă, adică eu repet cu el când dă text pentru film și atunci încep să mă obișnuiesc și să intru în rol. Mi-ar plăcea ca oficial să iau cursuri, eu sunt fascinată de lumea asta, întotdeauna m-am visat cu Oscarul în brațe, nu știu dacă este deja way ahead (n.r. mult prea departe)”, a declarat, pentru Libertatea, Flavia. “Facem pași mici, dar ireversibili”, a adăugat și iubitul ei.
FOTO: Gabriel Pătruț