Spectacolul poartă numele Immortal şi redă universul imaginar al Regelui Muzicii Pop. Mişcările incredibile ale acrobaţilor s-au contopit perfect cu muzica şi clipurile megastarului, într-un show desăvârşit, susţinut la Montreal.
În săptămânile care urmează, saltimbancii vor merge cu reprezentaţia lor în mai multe oraşe din Statele Unite ale Americii, urmând ca în 2013 să ajungă în Europa.
„Michael este un monstru sacru, un monument în istoria spectacolului. Simţim presiunea de pe umerii noştri, dar şi onoarea, că am putut face un spectacol inspirat de el”, a declarat Guy Laliberté, fondatorul trupei, potrivit La repubblica.
Cirque du Soleil, fondată în 1984 de canadienii Guy Laliberté şi Daniel Gauthier, este printre cele mai renumite trupe de acrobaţii din lume.
S.J.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.