Cele mai comune greșeli de ortografie în limba română și cum să le eviți

Ce este ortografia

Limba română aparține familiei limbilor romanice, fiind înrudită cu italiana, franceza sau spaniola, dar are și influențe importante din limbile slave, greacă, turcă, maghiară și, mai recent, germană și engleză. Acest amestec îi conferă un caracter unic și uneori surprinzător pentru cei care o învață.

Bogăția lexicală, datorată influențelor multiple, face ca româna să fie o limbă expresivă și foarte flexibilă. Se pot găsi atât termeni de origine latină, cu sonorități familiare pentru vorbitorii altor limbi romanice, cât și cuvinte de proveniență slavă sau turcă, ce dau limbii o culoare aparte.

Ortografia limbii române reprezintă ansamblul regulilor care stabilesc modul corect de scriere al cuvintelor din limba română. Ea are rolul de a asigura unitatea și coerența limbii scrise, astfel încât toți vorbitorii să se poată înțelege fără ambiguități. Practic, ortografia dictează nu doar ce litere folosim pentru a reda un sunet, ci și când scriem împreună sau separat, când folosim majuscule, cratime ori diacritice.

Ortografia poate fi înțeleasă prin prisma a două mari principii de scriere: fonetic și etimologic.

Ortografia limbii române este una în general fonetică, ceea ce înseamnă că scriem majoritatea cuvintelor așa cum le pronunțăm, spre deosebire de alte limbi.

Recomandări

Aventurile financiare ale ministrului Daniel David: 50.000 de euro pentru a studia efectul parfumului de trandafir asupra creierului

Ortografia etimologică, în schimb, urmărește originea cuvintelor, nu doar pronunția lor actuală. Asta înseamnă că uneori scrierea păstrează litere sau forme care nu se mai aud, dar care trimit la rădăcina istorică a cuvântului.

În secolul al XIX-lea, unii savanți voiau să păstreze o ortografie etimologică, care să evidențieze legătura cu latina, în timp ce alții susțineau ortografia fonetică, considerată mai simplă și mai apropiată de realitatea vorbirii. În cele din urmă, a fost adoptată varianta fonetică, însă cu anumite reguli.

De ce apar greșelile de ortografie

Greșelile de ortografie apar, de cele mai multe ori, dintr-o combinație de factori.

Româna are multe forme flexionare, iar acestea pot crea dificultăți. Greșeli precum „să fi” în loc de „să fii” sau „vroiam” în loc de „voiam” apar tocmai pentru că vorbitorii nu cunosc anumite reguli sau se lasă influențați de uzul oral al unor cuvinte.

Un rol important îl joacă și lipsa exercițiului de citire și scriere. Cei care citesc puțin sau se bazează aproape exclusiv pe comunicarea orală sau digitală, unde regulile sunt adesea relaxate sau chiar ignorate, întâlnesc mai rar formele corecte, iar memoria vizuală nu le fixează bine.

Nu în ultimul rând, greșelile apar și din cauza asemănărilor între forme apropiate ale unor cuvinte. În aceste cazuri, doar cunoașterea contextului și a regulilor gramaticale face diferența, iar atunci când atenția e scăzută, apar erori.

Cele mai comune greșeli de ortografie

Greșelile de ortografie sunt un fenomen des întâlnit în limba română, chiar și în rândul celor care o vorbesc nativ. Totuși, înțelegerea celor mai comune erori și a regulilor care le corectează ne poate ajuta să scriem mai clar și mai correct.

Vroiam în loc de voiam

Vroiam în loc de voiam. Verbul a vrea este diferit de a voi. Mulți oameni folosesc vroiam, vroiai etc. Acest verb este o îmbinare a celor două. Se folosește corect eu vream/voi vreați/ei vreau. În schimb, a voi se folosește eu voiam/tu voiai/el voia/voi voiați/ei voiau. Vroiam este o combinație între cele două verbe care este greșit folosită de către români.

Servici / serviciu

Servici / serviciu. Singura formă corectă, în limba română, este serviciu pentru toate înțelesurile acestui cuvânt. Forma servici este incorectă, indiferent de sensul pe care am vrea să îl atribuim.

Mi-ar place/mi-ar plăcea

Mi-ar place/mi-ar plăcea. Mulți oameni folosesc forma greșită a formei de condițional optativ a verbului a plăcea. Corect se spune mi-ar plăcea, iar forma corectă de infinitiv este a plăcea, nu a place.

De pe / după/ dupe

De pe / după. Prepoziția ”după” se utilizează, în general, pentru a arăta succesiunea în timp. De exemplu, spunem: „A mâncat desertul, după ce a mâncat felul principal”.

Există situații, însă, în care ”după” poate oferi referințe spațiale. Așa se întâmplă când spunem: ”Prosopul a căzut după mașina de spălat”. Din acest mmotiv poate apărea și utilizarea greșită a acesteia în situații care necesită „de pe”. Cu alte cuvinte, corect este „Am luat farfuria de pe masă, și nu „Am luat farfuria după masă.”

Este bine de reținut că forma ”dupe” nu este corectă în limba română.

Odată/ o dată

Odată sau o dată. Odată este adverbul cu mai multe sensuri „cândva”, „concomitent„; O dată este construcția formată din numeralul „o” (una) și substantivul „dată” (situație în care se petrece ceva) și indică o enumerare (o dată, de două ori).

Care, în loc de pe care

Care în loc de pe care. „Este cartea care am vrut-o”, o construcție complet greșită pentru că din ea lipsește prepoziția „pe”. În plus, prepoziția poate schimba sensul unei fraze/propoziții.

Ele înșiși/ ele însele

Ele înșiși/ ele însele. Folosirea greșită a pronumelor de întărire este frecventă. Un bărbat va spune întotdeauna eu însumi, în timp ce o femeie se va referi la ea ca eu însămi. La plural feminim este ele însele, în timp ce pluralul masculin este ei înșiși.

Masculin este el însuși singular și ei înșiși plural. În timp ce femininul singular este ea însăși, plural voi însevă și ele însele.

Dragile mele / dragele mele

Dragile mele / dragele mele. Și această confuzie reprezintă una dintre cele mai commune greșeli de ortogrfie. Corect este ”Dragile mele”. Adjectivul ”drag” are o singură formă de plural, indiferent de gen și acesta este dragi. Exemple: băieți dragi/fete dragi.

Folosirea incorectă a virgulei

Virgula este un semn de punctuație esențial pentru claritatea textului, dar adesea este folosită greșit sau lipsește.

O greșeală frecventă o reprezintă omiterea virgulei înaintea construcțiilor adversative, introduse prin dar, ci, iar, însă, sau după anumiți conectori, cum ar fi pe de o parte, pe de altă parte, așadar, în concluzie etc.

O altă eroare frecventă apare atunci când virgula este pusă între subiect și predicat. Regulile limbii române sunt clare: între subiect și predicat nu se pune niciodată virgulă, indiferent de cât de lung este subiectul și indiferent dacă este simplu sau compus.

Alte greșeli de ortografie frecvente

• genuchi în loc de genunchi
• delicvent în loc de delincvent
• oprobiu în loc de oprobriu
• pioneză în loc de piuneză
• monstră în loc de mostră
• genoflexiune în loc de genuflexiune
• ”se așează” în loc de ”se așază”
• ”să aibe” în loc de ”să aibă”
• ”Îmi cer scuze” în loc de ”îți cer scuze”

Greșeli de ortografie – când se scrie cu un „i”, cu doi „i” și cu trei „i”

Cuvinte care sună ca și când ar avea la final doi „i”, dar se scriu doar cu un singur „i”:

• noștri,
• voștri,
• albaștri,
• negri,
• membri,
• miniștri,
• maeștri,
• mândri (și alte adjective la plural, nearticulate).

Substantivele și adjectivele

Substantivele și adjectivele la genul masculin, care au penultima literă –i, atunci când sunt la plural se scriu cu doi „i” (copii, zglobii, macaragii);

Când sunt articulate cu articolul hotărât, se scriu cu trei -i (copiii, macaragiii, zglobiii);

Formează doi -i atunci când sunt în interiorul cuvântului și sunt articulate cu articolul hotărât (cofetăriile, zglobiile fete, prostiile);

La genul feminin, substantivele care la plural se termină în -i (cărți, săgeți) se scriu cu doi -i când sunt la genul genitiv care exprimă posesia (coperta cărții, vârful săgeții)

Verbe

• Verbele de conjugarea a III-a care se termină în „e” la infinitiv se scriu cu doi „i” dacă rădăcina se termină în „i” (a ști, a scrie, a ține).

• Modul indicativ, timp prezent, persoana a II-a, singular – tu ții, tu știi, tu vii, tu scrii;

• Modul indicativ, viitor popular, persoana a II-a, singular – tu o să scrii, tu o să ții;

• Modul conjunctiv, prezent, persoana a II-a, singular – tu să scrii, tu să ții.

A fi

• Imperativ (care ordonă), persoana a II-a, singular, formă pozitivă – fii, formă negativă – nu fi.
• Imperativ negativ – Nu fi rău!
• Condițional prezent – Aș fi!
• Condițional perfect – Aș fi fost, Ai fi fost, Ai fi spus;
• Conjunctiv perfect – Să fi știut, Să fi fost;
• Viitor – Voi fi, Poți fi, Să poată fi;

Sursă foto – Shutterstock.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE