Au început lucrările pentru noua clinică de psihiatrie pediatrică din cadrul Spitalului „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București.
Cuprins:
Fundaţia Metropolis a organizat vineri, 10 octombrie, evenimentul de începere a construcţiei unei clinici de psihiatrie pediatrică, la Spitalul Obregia.
Evenimentul marchează începutul unui proiect de anvergură, în valoare de peste 16,5 milioane de euro, finanțat integral din surse private, care va duce la construirea cele mai mari clinici de psihiatrie pediatrică din România.
La eveniment au participat reprezentanți ai mediului privat, ai societății civile și ai autorităților publice locale și centrale. Au fost prezenți ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, şefa Secţiei de Psihiatrie Pediatrică din Spitalul ”Obregia”, Florina Rad, iniţiatorul proiectului „Spitale Publice din Bani Privaţi”, Codin Maticiuc, sau omul de afaceri Ion Țiriac.
În cadrul evenimentului a avut loc începerea simbolică a execuţiei lucrărilor pentru noua clinică de psihiatrie pediatrică. De asemenea, a avut loc o slujbă de binecuvântare oficiată de preoţi ai Bisericii Ortodoxe Române.