La ce mână se pune șnurul de mărțișor

Cuprins:

Mărțișorul: Simbolul primăverii

Din punct de vedere astronomic, primăvara începe în Emisfera Nordică în jurul datei de 20 martie. În schimb, pentru noi, românii, primăvara nu începe doar cu echinocțiul de primăvară, ci odată cu prima zi a lunii martie, moment mult așteptat după lunile geroase de iarnă. În această zi, bărbații oferă femeilor mărțișoare, mici obiecte de podoabă care pot avea forme variate, de la inimioare simbolice și trifoi cu patru foi, până la brățări și broșe din aur sau argint ornate cu pietre prețioase.

Mărțișoarele sunt prinse de un șnur împletit din două fire, unul alb și unul roșu, și se poartă la piept sau la mână ca semn al bucuriei și al recunoștinței pentru reînvierea naturii. Termenul de „mărțișor” provine din vechiul cuvânt „marț”, care este forma arhaică a denumirii „martie”, căruia i s-a adăugat sufixul diminutival „-ișor”. În tradiția populară, mărțișorul mai este denumit și „mărțiguș”. Se crede că persoana care îl poartă va fi protejată împotriva necazurilor și a bolilor și va avea noroc și prosperitate pe tot parcursul anului. Adesea, mărțișorul este însoțit de flori timpurii, precum ghiocelul, care la rândul lui este considerat simbol al primăverii, potrivit Romaniatourism.com. Tradiția Mărțișorului este atât de valoroasă încât a fost inclusă de UNESCO în lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.

Originile și evoluția mărțișorului

O serie de săpături arheologice efectuate la Schela Cladovei, în județul Mehedinți, au scos la suprafață pietricele albe și roșii înșirate pe fire, care datau de aproximativ opt milenii. Acestea sunt considerate de unii specialiști drept posibile precursoare ale mărțișorului modern. Prima mențiune scrisă despre această tradiție apare în volumul intitulat „Mărțișorul la români” scris de cărturarul Iordache Golescu și publicat în anul 1830. Folcloristul Simion Florea Marian notează la rândul lui că, în Muntenia, Dobrogea, Moldova și Bucovina, copiii purtau la mână sau la gât fire alb-roșii de care erau prinse câte o monedă din aur sau din argint, care ulterior era folosită pentru a cumpăra alimente precum pâine, vin roșu și caș proaspăt, pentru ca posesorul să aibă tot anul faţa albă precum caşul şi rumenă precum vinul roşu, aflăm de pe enciclopedia virtuală Wikipedia. Cel mai vechi mărțișor păstrat în România datează din anul 1879 și reprezintă o inimă din argint. Un alt exemplar din 1898 are forma unei rândunici în zbor.

Rădăcinile antice ale mărțișorului

Originea exactă a mărțișorului pe care îl știm azi cu toții rămâne incertă. Deși există mai multe legende populare care vorbesc despre alte origini, se consideră că acest obicei este prezent nu doar la români, ci și la popoarele vecine, care l-au adoptat pentru frumusețea tradiției. În Bulgaria, de exemplu. tradiția este cunoscută sub numele de Martenitsa și ar fi legată de fondarea la sud de Dunăre a primului hanat (n.n. – teritoriu condus de un han), în anul 681 d.Hr.. Această denumire ar proveni de la „Baba Marta”, care era o bătrână capricioasă, la fel ca Baba Dochia.

Unii istorici susțin ideea că obiceiul ar avea rădăcini comune daco-tracice, premergătoare procesului de romanizare și slavizare. Alte teorii îl situează în perioada romană, atunci când Anul Nou se celebra pe 1 martie în cadrul sărbătorii Matronalia, dedicată zeului Marte, protector al fertilității și al naturii. Această dată a rămas semnificativă până la începutul secolului XVIII, când Anul Nou a fost mutat la 1 ianuarie, odată cu implementarea calendarului iulian.

Semnificația șnurului de mărțișor

Șnurul de Mărțișor depășește simpla funcție decorativă, fiind un simbol încărcat de semnificații profunde. Culorile sale, alb și roșu, poartă un mesaj ancestral transmis din generație în generație, reflectând valori fundamentale precum viața, puritatea, sănătatea și protecția. Roșul, intens și plin de energie, este asociat cu vitalitatea, forța și energia vieții, amintind de sânge – sursa puterii vitale și a capacității de reproducere. Această nuanță simbolizează dragostea, pasiunea și dorința de a trăi, dar este considerată și o culoare protectoare împotriva influențelor negative. În tradiția populară, roșul reprezenta focul și soarele, elemente ce aduceau căldură și putere odată cu începutul lunii martie. În contrast, albul este simbolul purității, echilibrului și reînnoirii. Este asociat cu zăpada care se topește și cu lumina primăverii, dar și cu claritatea, sinceritatea și sănătatea. În folclorul românesc, albul este legat de lumină și de începutul noului an agrar, momentul în care natura își reia ciclul vieții, se precizează pe CNR-Unesco.ro. Împreună, cele două culori creează un simbol al armoniei între forțe opuse: cald și rece, noapte și zi, iarnă și vară, moarte și renaștere – o reprezentare a echilibrului universal dintre elementele complementare ale existenței.

Cât timp trebuie purtat mărțișorul

În cele mai multe regiuni ale României, mărțișorul se poartă toată luna martie. La finalul lunii, șnurul trebuie legat de ramurile unui pom înflorit, iar dorințele pe care femeile le rostesc în acel moment se vor împlini. În schimb, în Muntenia, mărțișorul se poartă până la încheierea „zilelor Babelor”, adică între 1 și 9 martie, această tradiție fiind legată de legenda Babei Dochia, cea care își dezvelea rând pe rând cele nouă cojoace. Aceasta spune că Baba Dochia, figura mitologică care marchează sfârșitul iernii, ar fi tors pentru prima dată firul alb-roșu în timp ce număra zilele rămase până la venirea primăverii, conferindu-i astfel simbolul trecerii timpului. Deși firele pot fi împletite în orice moment al anului, puterea lor magică se activează doar în această perioadă. Dacă nu sunt respectate aceste zile, șnurul își pierde încărcătura simbolică.

În schimb, în Dobrogea, fetele și copiii păstrează mărțișorul până la primul semn clar al primăverii, și anume până la apariția rândunelelor și a berzelor. Atunci, localnicii aruncă talismanele în aer, în direcția păsărilor, punându-și o dorință care se spune că, în acest fel, se va împlini. Este important ca mărțișoarele să fie prinse și păstrate cu grijă pe tot parcursul anului, fără să cadă pe pământ.

În Transilvania, tradiția impune purtarea mărțișorului până când înflorește primul copac. Fata care îl poartă își pune o dorință și leagă șnurul de ramura înflorită pentru ca dorința să prindă viață. Tot în această regiune, se obișnuiește ca mărțișoarele să fie atârnate la uși, ferestre sau chiar de coarnele animalelor, cu scopul de a alunga energiile negative.

În Moldova, însă, femeile și fetele sunt cele care oferă mărțișoare bărbaților și flăcăilor, care trebuie să le păstreze până pe data de 9 martie, când le returnează în semn de apreciere.

În Bucovina, fetele dăruiesc băieților mărțișoare care sunt realizate chiar de ele și primesc la rândul lor mărțișoare, pe care le poartă câteva zile, sau mici cadouri pe 8 martie.

De asemenea, există alte regiuni ale țării unde mărțișorul se poartă doar în primele două săptămâni ale lunii martie. După această perioadă, talismanele sunt legate de ramurile unui pom fructifer înflorit sau așezate sub o piatră, pentru a aduce noroc și sănătate celei care îl poartă. În unele sate, pomii împodobiți cu șnururi alb-roșii pot fi observați și la începutul lunii aprilie, semn că obiceiul este încă viu.

La ce mână se poartă șnurul de mărțișor

Tradiția populară spune că mărțișorul trebuie purtat pe piept, pe partea stângă, în dreptul inimii, care este considerată centrul sufletului și al emoțiilor. Așezarea talismanului aproape de inimă simbolizează atragerea de energii pozitive, sănătate, bucurie și iubire, transformându-l într-un veritabil protector pentru întreg anul.

Însă, nu toate persoanele poartă mărțișorul în piept, ci și la mână. Potivit credinței populare, șnurul alb-roșu al mărțișorului trebuie legat la încheietura mâinii stângi, în timp ce talismanul propriu-zis se prinde pe piept tot în partea stângă. De asemenea, se spune că cel mai potrivit moment pentru a purta mărțișorul este înainte de răsăritul soarelui și înainte de a coborî din pat, atunci când forțele pământului sunt mixte, pozitive și negative. În acest fel, această podoabă protejează persoana care îl poartă și îi aduce noroc pentru întreaga perioadă a anului.

George Coșbuc relata în scrierile sale că mărțișorul avea rolul de a apropia soarele și de a atrage bunăvoința acestuia: „Scopul purtării lui este să-ți apropii soarele, purtându-i cu tine chipul. Prin asta te faci prieten cu soarele, ca să-ți dea frumusețe, veselie, sănătate, cinste, iubire și puritate sufletească. Țăranii îl puneau copiilor pentru ca aceștia să fie curați ca argintul și să nu-i scuture frigurile, iar fetele îl purtau pentru a nu le arde soarele; cine nu îl purta, se spunea că va slăbi și se va ofili”. Conform adevărul.ro, respectarea acestui ritual era considerată esențială.

În trecut, mărțișorul era purtat de copii în jurul încheieturii mâinii, ca simbol de protecție și noroc, în timp ce tinerele fete îl așezau la gât crezând că în acest fel nu vor fi arse de soare și, astfel, nu le vor apărea pete pe față.

De asemenea, femeile adulte obișnuiau să lege mărțișorul în jurul taliei, în jurul brâului, ca simbol al fertilității, în timp ce femeile mai în vârstă îl foloseau ca talisman împotriva durerilor de spate. În unele zone ale țării, tinerii purtau mărțișorul prins la pălărie, iar cei căsătoriți îl purtau discret la mână, pentru protecție și bunăstare.