Mi-am câștigat nevasta la o tombolă

Gazda petrecerii din 13 martie, Aniela, în vârstă de treizeci de ani, o celibatară bogată și excentrică, pictoriță, frumoasă foc, era renumită pentru serile pline de surprize pe care le orga-niza de câteva ori pe an, în locuința ei din Breaza, în favoarea amicilor săi cei mai apropiați. Probabil că, uneori, Aniela se plictisea singură în vila aceea imensă.

Mă număram printre fericiții invitați din seara de 13 martie. Cu Aniela, de trei ani și ceva, eu, arhitectul burlac pe care cunoscuții îl considerau un „ciudat”, întrețineam relații de caldă prietenie – și mă întrebam adesea dacă e suficient. Aniela, cu frumusețea ei strălucitoare și cu mintea ei ascuțită, cu umorul ei subtil, cu talentul ei artistic unanim recunoscut și bine vândut, cu zâmbetele ei irezistibile, putea fi considerată partida ideală pentru un bărbat care își dorește ceva mai mult decât o gospodină călduță cu studii medii și cu zestre funciară.

Pe la ora șaptesprezece, nerăbdător, am început să mă îmbrac pentru petrecere. Mi-am pus cel mai bun costum și l-am tamponat cu doi stropi din parfumul tabac ce dăduse gata atâtea femei.

După ce mi-am legat cravata, am aruncat o privire în oglindă și mi-am zis că arăt bine pentru cei patruzeci și doi de ani bătuți pe muchie. Tenul întins, trăsăturile aspre, dar armonioase, dinții sănătoși și albi, ochii jucăuși, nasul semeț, un pic ridicat în vânt, mă făceau să par mai tânăr, iar la acest aspect tineresc contribuia și silueta mea zveltă de om care nu ocolește sala de sport și nu dă iama la oala cu sar-male. Nu fumez, nu mănânc toate porcăriile și beau cu măsură. Doar câteva riduri fine la colțurile ochilor și vreo două duzini de fire argintii încercau, fără succes, să sugereze vârsta mea reală.

Recomandări

Rezultate BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, USR e primul în Diaspora

Am pornit pe jos către casa Anielei, aflată la nici un kilometru distanță de domiciliul meu, cu riscul asumat de a-mi uda pantofii, șosetele și manșetele pantalonilor, căci începuse să ningă. Iarna încă nu se dădea dusă…

într-o mână duceam buchetul de flori pe care îl cumpărasem încă de dimineață

– și constatam că florile și aranjamentul lor în buchet se păstraseră intacte -, iar în cealaltă mână aveam o plasă cu două sticle de șampanie selectă, deși Aniela nu ducea niciodată lipsă de băuturi. Orice lucru de care aveai nevoie în casa ei apărea subit, ca din pălăria unui scamator. într-o zi, i-am spus că e o adevărată vrăjitoare, iar Aniela a confirmat, adăugând că nici drumul până la baie nu îl parcurge decât călare pe mătură.

Fulgii de nea roiau în jurul meu, cerniți din cer. Domnea o liniște adâncă și nu era nici țipenie de om, în afară de mine, musafirul pornit către o destinație cât se putea de atrăgătoare.

Când am ajuns la vila încântătoarei mele gazde și am zăngănit din clopoțelul de la ușă (o chestie neoclasică, ce activa și o sonerie interioară), m-a întâmpinat în prag însăși gazda, îmbrăcată într-o rochie de seară atât de sexy, încât îți tăia respirația.

Recomandări

Rezultate Exit Poll alegeri parlamentare 2024. „Suveraniștii” au 30% din locurile din Parlament

— A venit feblețea mea, Alex! a spus Aniela, spre auzul celor câteva persoane aflate în spatele ei, în holul larg.

— Bună, scumpo! am zis. M-a sărutat pe obraz.

— Vai, îți mulțumesc pentru flori! Intră și fă-te comod!

și cum nu puteam să mă simt comod decât cu un pahar de whisky în mână, m-am făcut comod, în salonul enorm de la parter, unde se mai aflau vreo douăzeci de invitați care se delectau cu băuturi și sporovăiau relaxat. Oameni din lumea bună, ca să zic așa. Medici, profesori, artiști, niciunul mai bătrân decât mine.

Am remarcat că Aniela angajase, pentru seara respectivă, o ospătăriță drăguță, îmbrăcată într-un soi de uniformă tiroleză, care parcă plutea printre oaspeți. M-am antrenat și eu în discuții frivole, dar ochii îmi fugeau după splendida gazdă care se întreținea cu unul și cu altul, zâmbind amplu, încercând să creeze o atmosferă cât mai plăcută. Prima surpriză a fost o mică orchestră de jazz (patru persoane) care a apărut… ca din jobenul iluzionistului. Unul dintre instrumentiști s-a așezat la pianul aflat în salon.

Saxofonistul a cântat divin – și vă spune unul care se pricepe. După ce au interpretat, întru deliciul invitaților, câte-va melodii excelente, muzicanții au dis-părut la fel de subit cum veniseră. A doua surpriză a fost întreruperea curentului electric pentru câteva minute, dar asta nu cred că s-a datorat Anielei, este ceva obișnuit în zonă.

Recomandări

Starea PNL, la cald. Prăbușirea nu a putut fi oprită de mitul Bolojan. Cel mai prost rezultat din ultimii 20 de ani

Surpriza serii, anunțată ca atare, a fost o tombolă cu premii constând în obiecte dintre cele mai diverse, unele cu adevărat valoroase, toate puse la bătaie de gazdă.

Iată cam ce obiecte erau destinate tombolei: câteva tablouri, niște porțelanuri, două mici statuete din fildeș, un telefon din ebonită, un gramofon, o muzicuță ce părea foarte veche, un stilou de cancelarie pricopsită, almanahuri din perioada interbelică, veselă de argint (vreo cinci piese), trei cărți rare, o mandolină, o râșniță manuală de cafea, din bronz, un cuțit vânătoresc, un urs din pluș… Vechituri de familie, mai puțin tablourile, mi-am zis eu. în total, 50 de obiecte, fiecare purtând un ecuson cu număr. Aceste premii erau puse în devălmășie pe o masă mare.

într-o urnă deschisă, gazda introdusese 50 de bilete împăturite, fiecare având scris pe el un număr de la 1 la 50. Urna era un bol de sticlă. Invitații nu aveau decât să-și extragă biletele și să-și ia premiile.

— 0 să rămân cu o grămadă de lucruri, căci nu suntem aici decât treizeci de persoane! a anunțat Aniela.

— Așa se îmbogățesc unii! a zis cineva.

Cu puțin timp înaintea extragerii programate la miezul nopții, Aniela m-a luat deoparte și mi-a șoptit:

— Unul dintre premii sunt eu. Voi adăuga în urnă biletul cu numărul cincizeci și unu. îl scriu chiar acum.

A luat o hârtie albă, tăiată la dimensiunea celor din urnă, și a scris pe ea „51, Aniela”.

— Cum adică… premiul ești tu? m-am mirat eu.

— Cine mă va câștiga mă va avea, a chicotit Aniela.

— Cum te va avea?

— 0 să găsesc eu cum… Poate pentru o conversație privată, poate pentru o excursie în doi, poate pentru o cină romantică, poate…

— Poate ce?

— Gata, nu mă mai iscodi!

— Aici sunt și femei. Te-ai duce la o cină romantică cu o tipă?

— Unei tipe i-aș acorda o conversație privată.

— Ce onoare pe ea, ce beneficiu, ce norocul naibii, auzi, conversație, fericita îl va lua pe Dumnezeu de picior! Parcă ar conversa cu Platon, cu Sartre sau cu Patapievici… Iar unui tip? Ce i-ai acorda? Doar cina? Sau excursia?

— Rămâne de văzut…

— Dacă nimerești un nasol?

— Bărbații prezenți acum sunt aleși pe sprânceană.

A împăturit noul bilet ca pe celelalte și a vrut să-l arunce în urnă. M-am repezit:

— Stai! Nu-l pune încă! Nu te cred că ți-ai scris numele acolo.

Mințeam. 0 văzusem, peste umăr, cum scrisese.

— Uite! a zis Aniela și a despăturit biletul.

Da, scrisese „51, Aniela”, cu scrisul ei plastic.

— Bine. Acum te cred. Dă să-l pun eu în urnă, ca să fiu sigur!

A reîmpăturit biletul și mi l-a dat. Până să-l bag în urnă, i-am rupt un colț, după ce mă asigurasem că Aniela nu e atentă. și l-am vârât în bolul de sticlă. Gazda a amestecat biletele cu un băț și a strigat, să audă toți:

— începând cu ora zero, fiecare își poate extrage biletul din urnă. Vă urez cât mai mult noroc!

Era ora 23.55.

Când o pendulă a bătut miezul nopții, am năvălit primul la urnă și am început să răscolesc cu degetele, uitându-mă atent înăuntru. A durat câteva zeci de secunde până am găsit biletul cu colțul rupt. L-am înhățat radios, ca pe un trofeu.

Pe măsură ce-și luau biletele, oamenii anunțau ce au câștigat. Printre cei din urmă, mi-am dezvăluit cu un glas scăzut numărul norocos:

— Eu am numărul cinci zeci și unu.

N-am mai spus nimic altceva. Nici Aniela, care mă auzise. Ceilalți, în caz că au auzit, n-au băgat de seamă că numărul era excedentar și că nu mi-am anunțat premiul, erau grăbiți să se întoarcă la băuturile și la discuțiile lor. Din niște boxe a răzbătut din nou, în surdină, muzica.

M-am apucat și eu de băut, ca toți ceilalți. Deodată, din spatele meu, mai precis din dosul urechii mele care simțea căldura unei guri, am auzit-o pe Aniela.

— Ai trișat, nu-i așa? Am răspuns cinstit:

— Da.

— Și revendici un premiu fraudat?

— Da.

— Fie! Premiul îți aparține.

— în ce măsură îmi aparține?

— în orice măsură dorești. Nu-ți voi refuza nimic, crede-mă… Mai în glumă, mai în serios, i-am zis:

— Bine. Vrei să te căsătorești cu mine?

— ți-am dat voie să-mi ceri ceva plauzibil, nu să faci glume nelalocul lor.

Am hotărât brusc, simțind că mi se urcă tot sângele în cap:

— Vorbesc serios. Jur, Aniela, vorbesc mai serios ca oricând!

— Alex, cât ai băut? Oare, în acest moment, conștientizezi faptul că mă ceri de soție, nebunule? Adicătelea că îmi revendici trupul și sufletul, că îmi ceri viața și viitorul?

— Sunt mai conștient decât oricând. Vreau să fii a mea. Soția mea.

— Mai formulează o dată…

Am îngenuncheat ca personajele din romanele de doi bani, i-am luat mâna, i-am sărutat-o, apoi am ridicat privirea, țintuindu-i ochii îndreptați spre mine și i-am zis pe un ton care nu lăsa loc de interpretări:

— Aniela, vrei să fii soția mea? Mulți dintre invitați se uitau la noi, unii surprinși sau curioși, alții amuzați.

— Da! a zis Aniela.

— Iubito, e rândul meu să te întreb dacă vorbești serios.

— ți-am dat un răspuns serios. Te plac de multă vreme, ești un bărbat foarte… special, aș fi bucuroasă și onorată să devin soția ta. Dar, ai grijă, Alex, nu e un joc! Nu cred că mă cunoști. Aparențele înșală. Eu, dacă m-am hotărât, fie și subit, să fac acest pas important, îl fac pentru… Nu, nu pot folosi cuvântul „totdeauna”, e o vorbă devastatoare… Unele specii se împerechează pe viață. E valabil și pentru mine.

Replica subsemnatului a fost profundă, adâncă:

— Da.

— Ridică-te, Alex!

M-am adunat de pe jos, ea m-a apucat de braț… M-am lăsat târât în spatele unui microfon conectat la stația de amplificare, de unde Aniela, după ce a oprit muzica și a ciocănit de câteva ori în el cerând liniște, a rostit solemn:

— Doamnelor și domnilor, îngăduiți-mi să vă anunț iminenta mea căsătorie cu domnul arhitect Alexandru Sorescu, aici de față și cam speriat. Confirmă-le, Alex!

Mi-am apropiat mutra de microfon și n-am zis decât atât:

— Sper că știe ce spune.

Au urmat ropote de aplauze și câteva fluierături încurajatoare. Unii, de bună-credință, au venit să ne felicite, alții doar să tatoneze situația și să se asigure că nu sunt victimele vreunei noi farse de-a Anielei.

— Acum, în sfârșit, avem un motiv de a chefui! a mai adăugat Aniela la microfon.

Petrecerea s-a dezlănțuit ca un foc de artificii sub neașteptatul imbold și nu s-a mai oprit decât în zori.

Până la ora 8 dimineața au plecat toți invitații. Câțiva dintre ei, așa cum mi-am dat seama după figurile lor sau din crâmpeie de dialoguri, aveau îndoieli cu privire la seriozitatea anunțului matrimonial al Anielei.

Pe mine, gazda nu m-a lăsat să plec. Eu aveam cele mai mari temeri și îndoieli, eram tensionat, emoționat, tulburat, spunându-mi că, totuși, acceptul Anielei a fost o glumă. în ziua de 14 martie 2013, Aniela mi-a devenit amantă și logodnică (în urma unei logodne simple, declarativă, săvârșită în așternut).

Iar peste o lună și jumătate, mi-a devenit soție. Astăzi, ca în fiecare zi care a trecut de atunci, suntem fericiți împreună.

Aniela râde ori de câte ori îi spun că am câștigat-o la tombolă și îmi reamintește că ea și numai ea a făcut în așa fel încât s-o câștig. Oare cum a putut anticipa că voi urmări și captura biletul despre care știam numai eu? Au femeile acea trâmbițată intuiție sau, mai degrabă, Aniela își adjudecă rodul întâmplării?

Puteam să-i cer, vorba ei, „orice”, nu neapărat s-o cer de nevastă. Mai repede putem spune că așa a vrut providența, care aranjează lucrurile cum știe ea mai bine.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
 

Urmărește-ne pe Google News