Moromeţii 3. În iarna fără ieşire
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„Aventura conştiinţei mele a început într-o zi de iarnă, când o anumită întâmplare m-a făcut să înţeleg că exist” (Marin Preda, Jurnal intim, vol. II, pag. 292, Editura Art, 2014).
O iarnă implacabilă este decorul în care derulează Stere Gulea ultimul episod din trilogia Moromeţilor 3. Reconstituie în filigran o etapă istorică, privind-o prin ochelarii cu dioptrii mari ai lui Marin Preda.
Obsedantul deceniu, ca iarnă fără ieşire pentru protagonişti, este radiografia intelectualului român în stalinism. Răsucirile interioare ale eroului - interpretat impecabil de Alex Călin - nu au stridenţele cu care ne-a obişnuit o întreagă filmografie dedicată epocii. Nu obişnuita muzică de fanfară a acesteia, ci muzica de cameră a lui Stere Gulea pune personajele în relaţie, chiar şi în scenele crude, culminând cu arderea cărţilor. Triunghiul amoros care pulsează în acest Moromeţii îşi consumă drama aproape în şoaptă - jocul Olimpiei Melinte şi al Marei Bugarin respiră cu fineţe psihologică în atmosfera filmului.
Între confuzie şi dezmeticire, între obediență şi revoltă, Niculae Moromete patinează pe gheaţa subţire a existenţei sale, într-o lume unde duplicitatea se instalează ca să dăinuie.
Figura tutelară a tatălui, spiritul ţărănesc întrupat, greu de strivit până şi de tăvălugul cooperativizării, este adusă pe ecran, într-un registru de la încrâncenare la candoare, de Horaţiu Mălăele. De neuitat intonaţia şi mina replicii „Măi, Niculae, la om, totul porneşte de la cap”.
Magician al alb-negrului, directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile pictează cu lumină pe muzica evocator-neliniştitoare a lui Cristian Lolea, izbutind să te pătrundă de frigul obsedantului deceniu.
Moromeţii 3 - un film de referinţă, prin care Stere Gulea îşi marchează vârful ascensiunii artistice.
