Nu știu cine e tatăl copilului meu: iubitul sau amantul…

Când l-am întâlnit pe Geo, în urmă cu trei ani, nu știam bine nici măcar ce înseamnă un sărut. Cunoscusem câțiva băieți înainte – în mod inexplicabil, mă atrăgeau cei mai mari decât mine -, însă nu îndrăznisem să merg mai departe cu niciunul dintre ei. Aveam colege care-și începuseră viața sexuală de la cincisprezece ani, eu însă nu mă simțeam pregătită pentru acest pas și nici nu-mi doream acest lucru.

Poate veți considera că sunt în contratimp cu vremurile pe care le trăim, dar nu regret o clipă că părinții mei m-au educat astfel. Nici măcar acum nu-mi pare rău că mi-am păstrat virginitatea pentru bărbatul cu care, credeam eu, aveam să mă căsătoresc.

Dar să vă povestesc câte ceva despre Geo… într-o zi, am aflat că un coleg, de fapt, șoferul șefului – a avut un conflict cu o persoană importantă din firmă și și-a dat demisia. Conducerea a anunțat că scoate postul la concurs. Chiar în ziua în care candidații urmau să se prezinte pentru inter-viu, am rămas la serviciu peste program, având de pus la punct niște documente. Deși, pe atunci, nu credeam deloc în dragostea la prima vedere, din clipa în care l-am zărit printre zecile de concurenți, am știut că acela era bărbatul pe care-l așteptam. Era un tip înalt, cu un trup atletic, blond (în general, pe mine mă atrăgeau bruneții…) și cu ochii verzi. Rememorând, după o vreme, acele momente, am realizat că nu fizicul m-a impresionat la el cel mai mult, ci privirea lui, care emana căldură și sensibilitate.

După trei zile de la interviu, s-au anunțat rezultatele și minunea s-a înfăptuit. Noul șofer al șefului era chiar el. Ne-am revăzut după câteva zile, pe unul dintre holurile instituției.

— înțeleg că vom fi colegi de-acum, mi-a spus el.

— Da… am bâiguit eu.

— Atunci, să facem cunoștință. Eu sunt Geo! a zis și mi-a întins mâna, amical.

— Cristina…

— Mi-ar face mare plăcere să stăm de vorbă la o cafea.

— și mie, dar acum trebuie să plec, azi am mult de lucru.

Am plecat în grabă și, până la biroul meu, am simțit că-mi cresc aripi de fericire. Așa a început povestea noastră. Geo avea pe atunci douăzeci și doi de ani, deci regula cu băieții mai mari decât mine nu funcționase. într-una dintre acele seri minunate, m-a invitat la el acasă, mi-a arătat cât de mult mă dorește și, în timp ce mă mângâia cu tandrețe, a încercat să-mi scoată hainele. M-am opus și, în cele din urmă, i-am mărturisit că sunt virgină. M-am simțit eliberată, deoarece virginitatea devenise pentru mine un fel de complex.

Geo a fost peste poate de surprins și n-a reușit să-și mascheze uimirea.

— 0 fată atât de atrăgătoare ca tine încă…

— M-am păstrat pentru tine…

Am hotărât atunci că sosise momentul să renunț la ceea ce devenise o povară prea grea pentru mine. Deși abia atunci începeam să învăț ce înseamnă să faci dragoste cu un bărbat, Geo mi-a mărturisit că s-a simțit minunat. Eu, în schimb, nu pot să spun același lucru.

Cu timpul, am minimalizat problema și m-am mulțumit doar să-l fac pe el să se simtă bine. Cum altfel puteam să-i dovedesc dragostea mea?

După un an și două luni, m-a cerut în căsătorie, făcându-mă atunci cea mai fericită femeie din lume, fiind-că asta îmi dovedea că mă iubește foarte mult. Totuși, am amânat răspunsul cât am putut de mult, așteptând parcă să se întâmple ceva.

Se scurseseră deja doi ani de când eram împreună și mie mi se părea că lipsește ceva, că eram neîmplinită. Cel puțin așa simțeam atunci. Lipsa de experiență în privința relațiilor de cuplu m-a împiedicat să-i mărturisesc lui Geo ce aveam pe suflet, dar am început să caut diverse modalități de evadare.

în scurtele pauze pe care le aveam la ser-viciu, preferam să comunic pe chat cu diverse persoane – în special de sex masculin -, în loc să mă întâlnesc cu Geo. Cum el era deseori ocupat, era puțin probabil să intre în biroul meu chiar în acele momente. Am început cu dialoguri stupide, superficiale, până când am dat peste un român plecat la Londra de mai mulți ani, mai în vârstă decât mine cu vreo cincisprezece ani, care a început să-mi dea amănunte despre viața lui. La primele discuții, m-am simțit jenată, dar, pe măsură ce-mi oferea mai multe detalii, am simțit că devine interesant. Voiam să-l ajut cu sfaturi – ca și cum eu eram expertă în dragoste -, să-l încurajez… Ceea ce începuse ca un joc se transformase în ceva serios.

După câteva luni de discuții pe internet, „londonezul” mi-a mărturisit că mă iubește. Cum poți iubi sincer un om pe care nu l-ai văzut în viața ta? Din păcate, aceste întrebări mi le pun abia acum, când deja este prea târziu… M-a anunțat că vine în România, cu niște afaceri, și vrea să mă cunoască. Dacă inițial l-am refuzat categoric, ulterior mi-am spus: „De ce nu? în fond, ne întâlnim la o cafea și stăm de vorbă. Ce poate fi rău în asta?”.

N-am vrut să recunosc atunci, dar am așteptat ziua sosirii lui în România cu oare-care emoție și teamă. Nu l-am întâmpinat la aeroport, dar, la puțin timp după aterizarea avionului, m-a sunat (între timp, îi dădusem numărul meu de mobil) și mi-a propus să ne întâlnim în acea seară, la unul dintre cele mai luxoase restaurante din București.

N-am putut să-l refuz, mai ales că, în ziua aceea, Geo tocmai plecase în delegație cu șeful meu; n-avea cine să mă mai întrebe unde mă duc și când vin. și pentru că localul în care urma să cinăm impunea o anumită ținută, m-am îmbrăcat cu cea mai elegantă rochie pe care-o aveam în garderobă.

în restaurant, totul era atât de romantic: lumânări, muzică în surdină, flori… Un separeu doar pentru noi doi. înainte de a comanda, am băut un vin alb și am discutat despre afacerile lui.

— Dar arăți mult mai bine decât în fotografie, mi-a spus el la un moment dat, și chiar părea sincer.

— și tu, Dan. Dar trebuie să vorbim serios. înțeleg că ai realizat multe plecând din țară și mai ales te-ai împlinit profesional, dar te simți singur.

— Este îngrozitor să nu ai cu cine să împarți bucuriile… și necazurile. Simt că totul e în zadar.

— Te-nțeleg perfect, dar, vezi tu, eu nu sunt femeia potrivită pentru tine.

și am început, pentru prima dată de când ne cunoșteam, să-i vorbesc despre Geo. I-am povestit multe, omițând, bineînțeles, detaliile intime.

— Cris, acum încep să înțeleg de ce ai fost așa de reținută. Dar nu văd ce e rău în a ne întâlni și a mai sta de vorbă la un pahar cu vin.

— De acord, dar tu vrei mai mult decât atât. Nu uita că mi-ai declarat că mă iubești!

— M-am apropiat mult de tine, dar te respect și voi ține cont de dorința ta.

Mi s-a părut puțin suspectă ușurința cu care a trecut peste tot ce-i spusesem, dar am depășit momentul, pentru că voiam să-l fac să se simtă cât mai bine. Am mai pălăvrăgit vreo oră, când mi-am dat seama că se făcuse foarte târziu.

— Mi-a făcut mare plăcere să te cunosc, dar acum chiar trebuie să plec, i-am spus, ridicându-mă de la masă.

— Eu îți mulțumesc, Cris, pentru că mi-ai oferit ocazia să te cunosc mai bine. Mi-am dat seama că ești o femeie minunată și meriți să fii fericită. Geo este foarte norocos că te are alături și nu-ți ascund că-l invidiez. Dar asta-i viața. Promite-mi, însă că vom rămâne prieteni și că ne vom mai „întâlni” pe internet.

— Sigur, Dan, m-am simțit minunat, îți mulțumesc, dar acum chiar trebuie să plec.

— Bine, dar cu o condiție: să mă lași să te conduc acasă.

Am ezitat, insistând să iau un taxi, dar, în cele din urmă, am acceptat. în fața blocului, mi-a spus că mai sunt două ore până decolează avionul și mi-a propus să urce la mine și să bem o cafea.

— Dan, dar e foarte târziu și mâine trebuie să fiu la serviciu la prima oră.

— Te rog, Cris, doar câteva minute! Jenată să-l tot refuz, după tot ce făcuse pentru mine, dar și pentru că parcă nu voiam să plece atât de repede, i-am permis să urce.

— Ce apartament frumos! a exclamat încă de la intrare.

— Da, e primit de la mama, săraca. Dar cu câte sacrificii mi l-a cumpărat…

Am băut o cafea, am mai vorbit despre planurile lui de afaceri și apoi a dus din mașină o sticlă de șampanie. Văzându-mă foarte surprinsă de gestul său, mi-a propus să toastăm pentru prietenia noastră. Cu greu m-a convins să beau cu el un pahar, care, din păcate, nu a fost singurul.

— Pentru prietenia noastră, Cris!

— Pentru prietenia noastră, i-am răspuns eu, în timp ce mă chinuiam să-i resping mângâierile, căci începuse să mă strângă foarte tare la pieptul lui.

— Nu, te rog… Doar ți-am spus că…

— 0 dată, o singură dată și te las în pace…

Mâinile lui îmi frământau trupul, în timp ce buzele îi alunecau pătimaș pe umerii dezgoliți, pe sâni… Un fel de leșin mă făcuse să-i cad în brațe, rațiunea mă părăsise, voința de a nu-i ceda se transformase în dorință ucigătoare. Dintr-un impuls pe care nu mi-l pot explica, i-am desfăcut nasturii de la cămașă. Ne-am rostogolit amândoi pe patul din dormitor, unde am făcut dragoste fără niciun fel de reținere.

Când m-am trezit, dimineața, am sărit din pat ca arsă. Deșteptătorul sunase de vreo trei ore, patul era gol…

M-am dezmeticit în cele din urmă și am înțeles că plecase fără să-și ia măcar la revedere de la mine. O făcuse pentru ca totul să pară un vis frumos. Dar nu asta era problema. Seara trebuia să revină Geo din delegație (fusese plecat prin țară, împreună cu șeful), iar eu îl înșelasem. Nu-mi venea să cred. Eu, care-l iubeam și puneam fidelitatea pe primul plan într-o relație!

Ziua aceea a fost cea mai lungă din viața mea. Aș fi vrut să nu vină niciodată seara, să nu trebuiască să ajung acasă și să dau ochii cu Geo. Cum să-i spun bărbatului pe care-l iubeam că am profitat de absența lui și am călcat strâmb? Am ajuns la concluzia că nu pot să fac așa ceva și am ales cea mai păcătoasă variantă: minciuna.

Când a apărut în pragul ușii, am intrat imediat în rolul femeii iubitoare, dar exaltarea mea i-a dat puțin de gândit.

— Vai, dragul meu, cât mi-ai lipsit!

— Dar n-am lipsit decât o zi.

— Dar care mi s-a părut o lună.

— Chiar așa, iubito? m-a întrebat, foarte surprins, mai ales că nu ne despărțiserăm în cei mai buni termeni. în seara aceea m-am străduit să fiu cât mai drăguță cu el: i-am pregătit masa, i-am călcat pantalonii, apoi ne-am culcat, dându-i de înțeles că sunt cam obosită. A doua zi, seara, i-am pregătit o surpriză.

— Cristina, sunt impresionat. Ce s-a întâmplat? De la reproșuri, la o așa pri-mire… Am să plec de-acum mai des, a glumit Geo, când a văzut camera aranjată așa cum văzusem prin filme: cu lumânări multe, muzică și bețișoare parfumate.

— Mi-a fost tare dor de tine, dragul meu și, în timp ce-l îmbrățișam, am izbucnit în lacrimi.

Noaptea aceea a fost frumoasă, dar, evident, nu se putea compara cu cea în care Dan m-a făcut să devin femeie. Orice aș fi făcut, tot la el mă gândeam, de aceea a doua zi, dimineața, n-am mai rezistat și am început să-i trimit pe e-mail mesaj după mesaj. Nu puteam concepe că plecase așa, fără să-mi spună nimic. Dar orele se scurgeau, iar „londonezul” parcă intrase în pământ. I-am mai acordat o șansă, spunându-mi că internetul o fi de vină, dar, după câteva zile de tăcere, am înțeles. Fusesem sedusă și abandonată… Trebuia să mă obișnuiesc cu ideea, oricât de greu mi-ar fi fost. Imposibil mi se părea, însă, să trăiesc cu minciuna în suflet, eu, care-i cerusem lui Geo să-mi spună întotdeauna adevărul, oricât de dureros ar fi fost. Totuși, timp de două luni, am reușit să salvez aparențele, cu mare, mare greutate, și să-l fac fericit. și, într-o oarecare măsură, am reușit.

Dar pesemne că în viața asta trebuie să plătești pentru orice păcat, pentru că, peste două luni, am început să mă simt foarte rău: slăbiciune, grețuri, amețeli. La început, am pus toate aceste semnale pe seama stresului și a oboselii, nu m-am gândit că ar putea însemna altceva… Dar apoi, când am văzut că mă simțeam din ce în ce mai rău, m-am dus la doctor.

Atunci am aflat că sunt însărcinată. Mi-am dat seama că, dacă reușisem să mă obișnuiesc oarecum cu situația anterioară, în noile condiții nu mai puteam trăi alături de Geo. Nu-l meritam.

Chiar în seara cu pricina, la el în apartament, mi-am luat inima în dinți și i-am spus totul, inclusiv că purtam în pântece un copil al cărui tată nu știam cine este.

— Cum ai putut să-mi faci una ca asta? m-a întrebat Geo cu lacrimi în ochi.

— Nu știu ce-a fost cu mine, nici eu nu mă înțeleg.

— Dar spui că mă iubești.

— Te iubesc și te voi iubi toată viața, Geo. Ești primul meu bărbat și visam, ca într-o zi, să mă căsătoresc cu tine, chiar dacă nu ți-am spus-o niciodată. Dar n-a fost să fie… am rostit suspinând și încercând, în același timp, să par cât mai detașată.

— Cristina, dacă mi-ai fi spus atunci, aș fi încercat să trec peste asta. Nu știu dacă aș fi reușit, dar, crede-mă, minciuna nu pot s-o iert.

Am ieșit pe ușă, am coborât treptele în goană și am izbucnit în hohote de plâns. Nu știu cum am ajuns acasă. A doua zi, dimineața, am sperat să-l găsesc pe Geo la birou, dar el plecase, își dăduse demisia încă de la prima oră. Acum îl implor să mă ierte. Geo, sunt atât de reci nopțile fără tine!

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE