Peste câteva zile împlineam 31 de ani. M-am apropiat de oglindă și m-am privit îndelung. Ar fi trebuit să fiu mulțumită. Viața fusese generoasă cu mine, eram frumușică, terminasem o facultate, așa cum își doriseră părinții mei, aveam un loc de muncă bun, unde eram bine plătită, reușisem chiar să-mi cumpăr un apartament (plătit în mare parte de părinți), aveam mulți prieteni, plecam dese-ori în străinătate și aveam ocazia să văd locuri la care alții visează toată viața. Nu eram însă căsătorită. Nu știu de ce asta mi se părea ciudat, de vreme ce mai toate colegele și prietenele mele erau burlăcițe și ele.

E adevărat că, de ceva vreme, îmi tot umbla prin minte imaginea Ilincăi, fata surorii mamei mele, vara mea, de care eram foarte apropiată și care tocmai adusese pe lume trei copii. Ea și soțul ei se iubeau din copilărie și își doreau foarte mult copii. Din nu se știe exact ce pricină, visul lor nu se putea împlini, așa că și-au călcat pe inimă și au ales ultima soluție, inseminarea artificială. După ce au așteptat cu sufletul la gură să afle dacă a funcționat sau nu, Ilinca și Radu au aflat că vor avea nu un copil, ci trei. Medicii i-au avertizat că este foarte posibil ca nu toți trei pruncii să se dezvolte normal, le-au spus că este posibil să fie nevoie să renunțe la unul sau poate chiar doi dintre ei, dar dorința Ilincăi de a avea copii i-a contrazis pe toți specialiștii, vara mea i-a purtat până la termen pe toți și a născut trei copii sănătoși.

în ziua când m-am dus să-i văd, am plâns întruna, de emoție, de bucurie. Era o zi frumoasă, era cald și plăcut afară, iar mititeii erau în curte, așezați frumos într-un cărucior cu trei locuri, cum nu mai văzusem până atunci. Era comandă specială. Iar imaginea aceea, a celor trei bebeluși dor-mind liniștiți mângâiați de soare, m-a urmărit multă vreme. Ilinca și Radu, deși erau obosiți, nedormiți și solicitați peste poate, erau fericiți. Se strângeau tot timpul în brațe, își zâmbeau și-și priveau odoarele. Toți prietenii, toate rudele se oferiseră să îi ajute, fiecare adusese câte ceva de folos pentru gemeni și părinții lor. Ilinca și Radu voiau însă să-și crească singuri copiii. Singura care fusese acceptată era mama lui Radu, o femeie de ispravă, harnică și inimoasă. Se mutaseră în casa ei și încercau să facă totul cât mai bine. Tanti Aurica s-a pensionat la cerere, de dragul nepoților ei, și trebăluia cât era ziua de lungă alături de fiul și nora ei. Seara, după ce gemenii adormeau, se așezau și ei, la taclale, în fața unei cești de ceai. Era o plăcere să-i privești, erau frânți de oboseală, dar fericiți.

Așadar, cum vă spuneam, după ce mi-am cunoscut nepoții, gândul că aș putea avea și eu un copil a început să nu-mi mai dea pace. Numai că, pentru asta, aveam nevoie de un bărbat. După vreo lună de la întâlnirea cu gemenii, una dintre cele mai bune prietene m-a anunțat că se mărită, apoi alta și apoi alta. Era ca o molimă. Aproape în fiecare lună mă duceam la o nuntă.

— Eu l-am cunoscut pe Victor prin inter-mediul unei agenții matrimoniale. Nu mi se pare o rușine, să știi! mi-a spus Mălina, o colegă de serviciu. Uite datele de contact!

Am umblat o vreme cu hârtia pe care Mălina îmi scrisese toate datele în buzunar, n-am avut curajul să scot biletul, de parcă mă frigea sau mă păștea nu știu ce pericol. Într-un târziu, am for-mat numărul de telefon și am urmat indicațiile unei persoane foarte amabile. M-am mulțumit să dau adresa unei căsuțe poștale. Iar rezultatele nu s-au lăsat mult așteptate. Am citit și recitit „scrisorile” pe care le-am primit și am încercat să le aleg pe cele mai potrivite. Primul pretendent cu care am decis să mă întâlnesc era cadru didactic, divorțat, om serios, în jur de 40 de ani. „Tocmai bun!”, mi-am spus. întâlnirea a fost stânjenitoare, ne tot căutam cuvintele, el mi-a spus câte ceva despre fosta lui soție, despre ce pasiuni are, dar am simțit că nu-i sunt pe plac. Ne-am despărțit prieteni și, în rarele ocazii când ne-am revăzut întâmplător, ne-am salutat.

Următorul era de vârsta tatei, n-a mers de la bun început, nici eu n-aș fi vrut un bărbat așa de „copt”. Au mai fost apoi unii prea tineri, care nu-și doreau decât o relație pasageră, erau frumușei, m-am mirat că aveau nevoie de intermediari ca să-și găsească partenere. După alte câteva întâlniri, îmi pierise defini-tiv cheful să mă mărit, dar m-am încăpățânat să continui.

Am cunoscut un sportiv, căruia îi umblau în permanență ochii după femei, n-am înțeles de ce a venit la întâlnire. Ba chiar, la un moment dat, în cafeneaua unde eram a intrat o tânără, care l-a privit insistent, el s-a scuzat, s-a ridicat de la masă și dus a fost.

„în definitiv, dacă țin morțiș să am un copil, în ziua de azi îl pot face și singură. și oricum are cine să mă ajute, mama abia așteaptă să-i pun un nepot în brațe.” Aveam ceva bani puși deoparte, așa că puteam cere ajutorul unei clinici de fertilitate. într-un ultim efort de a căuta totuși bărbatul potri-vit, am decis să-l cunosc și pe ultimul candidat de pe listă. I-am răspuns și i-am dat întâlnire vineri seara.

Nu mai voiam neapărat să mă mărit, m-am gândit că aș putea încerca să găsesc un bărbat care să-mi placă și să fac un copil cu el, fără nicio obligație. M-am gândit chiar să-i propun o afacere avantajoasă pentru el. Să avem o relație până rămân însărcinată, iar apoi să ne luăm adio și să-i dau banii pe care i-aș fi cheltuit oricum la clinică.

înaintea ultimei întâlniri, eram decisă: încă una și gata! Am stăruit ceva mai mult în fața oglinzii și m-am îmbrăcat mai lejer ca de obicei. Rezultatul mi-a fost chiar și mie pe plac și am remarcat câțiva bărbați privindu-mă admirativ pe stradă. M-am așezat la o masă și m-am pus pe așteptat. Am observat la masa vecină un tânăr de vreo 25 de ani, care părea că așteaptă și el pe cineva. Se uita din când în când la ceas și spre ușă. La un moment dat, s-a ridicat și s-a apropiat de masa mea:

— Cred că pe dumneavoastră vă aștept… Am făcut schimb de informații și ne-am dat seama că, într-adevăr, trebuia să ne întâlnim. Bogdan era înalt, bine făcut, blond cu ochii negri și era îmbrăcat cu blugi și cămașă. Mi-a spus că abia a terminat facultatea, că împarte un apartament cu un coleg, că deocamdată își caută de lucru și a simțit nevoia să-și condimenteze viața cu o mică aventură.

— De fapt, ca să fiu foarte sincer, am pus pariu cu colegul meu de apartament că, dacă apelezi la serviciile unei agenții matrimoniale, nu poți cunoaște persoana potrivită și că totul este un bluf. îmi cer scuze, nu vreau să vă jignesc…

îl priveam și-l ascultam cu interes. Când mi-a spus asta, am fost puțin dezamăgită.

— Păreți o persoană în regulă, nu vreți să plecăm de aici?

M-a luat de mână, am ieșit din cafenea și ne-am plimbat pe străzi. Ne-am spus tot felul de lucruri și, pe nesimțite, i-am destăinuit secretul meu:

— Vreau să fac un copil, dar n-am găsit bărbatul potrivit… Mă simt însă în stare să-l cresc și singură. îți propun un târg: mă ajuți să fac un copil și te plătesc regește. Nu am nicio pretenție de la tine, iar cu banii pe care ți-i dau o poți duce onorabil până te angajezi. Ce zici, batem palma?

El s-a uitat mirat la mine și a spus doar atât:

— Om trăi și om vedea! Mergem la tine?

Fără prea multe alte discuții, din seara aceea a rămas la mine. Nu m-a întrebat câți ani am, ce leafă am și nici nu mi-a pus alte întrebări indiscrete. și-a adus lucrurile la mine, iar după ce s-a instalat, mi-a spus:

— Dacă într-o bună zi o să vreau să plec, o s-o fac, să nu mă oprești și nici să nu mă mai cauți! îți convine, bine, dacă nu, nu. Ce-ți propun eu nu e mai deplasat decât ceea ce mi-ai propus tu.

Am acceptat. în definitiv, ceea ce-i pro-pusesem eu era, ce-i drept, mult mai… puțin onorabil. Nu ne-a fost tocmai ușor să ne obișnuim unul cu altul. Ne deosebeau multe lucruri, iar diferența de vârstă se făcea deseori simțită. Bogdan era obișnuit să se culce foarte târziu, pentru că își petrecea diminețile în pat. A fost un soi de război al nervilor care a durat până când s-a angajat și s-a schimbat radical – ajunsese să se culce odată cu găinile. Erau seri pe care le petreceam fiecare cu prietenii lui. Părinților și prietenilor le spusesem că există cineva în viața mea, dar că, nefiind sigură dacă relația va dura, prefer să nu le prezint încă persoana. Uneori, când nu eram eu acasă, se întâmpla să răspundă Bogdan la telefon.

— Are o voce frumoasă, mi-a spus mama. Pare un om de treabă. Când ai de gând totuși să ni-l arăți și nouă?

— Mai vorbim!

Cu timpul, relația noastră a început să semene cu cea a unor oameni căsătoriți. Ne trezeam la aceeași oră, unul dintre noi pregătea micul dejun, ne îmbrăcam, de cele mai multe ori în tăcere, îl duceam cu mașina până la stația de metrou și ajungeam acasă cam la aceeași oră seara. Atunci fie mâncam împreună, dacă nu mâncaserăm altundeva, fie stăteam la televizor sau la taclale. Fără să comentăm în vreun fel, Bogdan începuse să contribuie la cheltuielile casei, cumpăra din proprie inițiativă de mâncare sau o baterie la baie, de pildă, sau o carpetă pentru holul de la intrare, pentru că așa i se păruse potrivit.

Sâmbăta și duminica, eu mă duceam aproape săptămânal la ai mei, el se vedea cu fostul lui coleg de apartament, care se însurase între timp, uneori mergeam la piață și găteam împreună, ne plimbam cu bicicletele, ne duceam să înotăm sau la sală, să facem mișcare.

De la bun început, din prima seară când a rămas la mine, am făcut dragoste ca doi oameni îndrăgostiți, deși nu mi-a spus niciodată că ține la mine și nici eu nu m-am gândit să-i fac vreo declarație, deși începusem să țin la el. îmi aminteam periodic că mă avertizase că ar putea dispărea oricând din viața mea și era mai bine să mă mulțumesc cu ce am.

într-o sâmbătă dimineață, m-a întrebat dacă nu vreau să-l însoțesc într-o vizită. M-am mirat, dar am acceptat. Nimeni din anturajul lui nu mi-a dat de înțeles că ar fi vreo problemă diferența noastră de vârstă, eram totuși mai mare decât el cu 7 ani. știu și eu, poate că încă nu era atât de evidentă… Eu am încercat să par mai tânără, m-am tuns scurt, purtam ținute mai tinerești și renunțasem la veșnicele culori șterse, de fată bătrână. Am început să ieșim tot mai des împreună, să ne purtăm ca doi oameni care formează un cuplu. Deși ne era atât de bine împreună, n-am avut niciodată o discuție serioasă despre relația noastră. împărțeam patul și timpul împreună, dar eu parcă așteptam tot timpul ca Bogdan să dispară din senin din viața mea, așa cum și apăruse. într-o bună zi, am simțit că se petrece ceva cu mine. Am dat fuga la doctor și Manuela mi-a confirmat: „Ești însărcinată”. Nici n-am știut dacă să mă bucur sau să mă sperii. în definitiv, mi se realizase visul, dar asta însemna la fel de bine că-l pot pierde pe Bogdan. I-am spus Manuelei, medicul meu ginecolog și prietenă de-o viață, toată povestea.

— Ești nebună! Cum ai putut face așa ceva? Nu ți-ai dat seama că-l umilești? Sinceră să fiu, mă mir că a stat atâta vreme cu tine.

— Tu crezi că o să mă părăsească, nu-i așa?

— Mi-e greu să spun, nu-l cunosc, ai avut grijă să-l ascunzi. Trebuie să-i spui că ești însărcinată și să-ți asumi… să accepți orice decizie ar lua. într-un fel, tu ai creat această situație incredibilă.

Manuela avea dreptate. Am pornit spre casă tremurând. „Ce să fac? Cum să pro-cedez? Să renunț la copil și să nu-i spun lui Bogdan nimic, în speranța că nu pleacă? Dar dacă pleacă oricum și nu-mi rămâne nici măcar copilul?” Eram aproape convin-să că, dacă îi spun lui Bogdan că sunt însărcinată, va considera că și-a îndeplinit „misiunea” și va dispărea pentru totdeauna din viața mea. Deși când mă ținea în brațe simțeam că mi se dăruiește fără rețineri, nu-mi spusese niciodată nimic, nici măcar că ține puțin la mine, că îi e bine cu mine. Tot timpul îmi răsunau în urechi și în minte cuvintele Manuelei: „Spune-i adevărul! Are dreptul să știe adevărul!”.

Când am ajuns acasă, l-am găsit acolo. Ațipise în fotoliu, în fața televizorului deschis. Mă aștepta cu masa. L-am trezit ușor, să nu-l sperii, și i-am șoptit:

— știi, Bogdan, s-a întâmplat! Sunt însărcinată!

— Ne ducem să ne depunem actele la primărie. Copilul tău are nevoie și de un tată. Chiar ai crezut că te voi lăsa singură?

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Citește mai multe povești de viață aici

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Playtech.ro
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Mărturia mamei din Constanța care a născut singură, în curtea casei, apoi a încercat să scape de prunc: "Am decis să mint. Asta este!"
Observatornews.ro
Mărturia mamei din Constanța care a născut singură, în curtea casei, apoi a încercat să scape de prunc: "Am decis să mint. Asta este!"
Horoscop 26 septembrie 2021. Capricornii au ocazia să-și simplifice viața pentru a se bucura de ceea ce merge bine
HOROSCOP
Horoscop 26 septembrie 2021. Capricornii au ocazia să-și simplifice viața pentru a se bucura de ceea ce merge bine
Magazine goale, benzinării închise și o explozie a prețurilor la energie: Marea Britanie se pregătește de o iarnă extrem de dură. Cât va dura criza
Știrileprotv.ro
Magazine goale, benzinării închise și o explozie a prețurilor la energie: Marea Britanie se pregătește de o iarnă extrem de dură. Cât va dura criza
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
PUBLICITATE
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
Urmărește cel mai nou VIDEO