Șefa Wizz Air le recomandă locuitorilor unei țări europene să ajungă în aeroport mai devreme: „Recomandăm cu 3 ore înainte”

Comentează
Mai mulți turiști care se urcă într-un avion Wizz Air de pe un aeroport

Șefa Wizz Air avertizează că noile proceduri EES, complet operaționale din aprilie 2026, cauzează cozi uriașe în aeroporturile europene și le recomandă locuitorilor unei țări europene să ajungă mai devreme cu 3 ore în aeroport, pentru a se asigura că vor ajunge la destinație.

Ce le recomandă șefa Wizz Air locuitorilor dintr-o țară europeană

Sistemul de intrare-ieșire al UE (EES), care înlocuiește ștampilele de pașaport cu o înregistrare digitală, a devenit pe deplin operațional luna trecută, după ce a fost introdus treptat începând cu octombrie 2025.

Pasagerii britanici care se întorc acasă prin aeroporturi europene sunt sfătuiți să ajungă cu trei ore înainte de ora programată a zborului, din cauza noilor proceduri de securitate care au dus la formarea unor cozi mari.

Noul sistem de intrare/ieșire din UE a creat haous pe aeroporturi încă din primele zile în care a fost implementat. La Milano, de exemplu, la mijlocul lunii aprilie, aproape 100 de oameni au leșinat din cauza aglomerației.

Controale biometrice cauzează întârzieri semnificative

Sistemul EES implică verificări biometrice la intrarea și ieșirea cetățenilor non-UE, ceea ce a generat întârzieri semnificative în unele aeroporturi europene.

 

„Pentru că există un alt control al pașapoartelor … acolo vedem că oamenii au experimentat, din nou, timpi de așteptare mai lungi decât ne-am așteptat”, a explicat Yvonne Moynihan, directorul Wizz Air, într-un interviu acordat BBC, citat de The Guardian.

 

Șefa Wizz Air a recomandat pasagerilor să ajungă la aeroport cu trei ore înainte de zbor, în loc de cele două ore standard.

Ce probleme întâmpină călătorii în cele mai aglomerate zone europene

Deși în unele locuri călătoriile au decurs fără probleme, Moynihan a subliniat că întârzierile sunt mai frecvente în „punctele fierbinți obișnuite, precum Spania, Portugalia, Franța”.



Totuși, în timpul unei călătorii recente în Mallorca, ea a observat o organizare eficientă, fără cozi, cu personal suplimentar și numeroase chioșcuri EES disponibile.



Cu toate acestea, pasagerii sunt sfătuiți să se pregătească pentru posibile întârzieri la destinație: „Când ajungeți la aeroportul de destinație, pot exista cozi, așa că ar trebui să aveți la dumneavoastră un încărcător portabil sau apă”, a adăugat ea.

Cozile de peste 3 ore pe zeci de aeroporturi din Europa

Asociația aeroporturilor europene, ACI Europe, a avertizat că „situația se deteriorează” în unele locații. Potrivit unui sondaj realizat pe 26 mai, care a inclus 45 de aeroporturi din 20 de state membre UE, cozi de până la 3,5 ore s-au format în orele de vârf.



„Aeroporturile care anterior nu raportau timpi de așteptare excesivi fac acum acest lucru, în ciuda utilizării extinse a suspendării parțiale a EES”, a declarat organizația pentru Travel Weekly.

Ce măsuri temporare au fost implementate la graniță

Săptămâna trecută, controalele EES au fost suspendate temporar de poliția franceză la portul Dover, unde mii de turiști au avut de înfruntat întârzieri prelungite din cauza vremii calde.



Un purtător de cuvânt al portului a descris situația drept „provocatoare”, dar a subliniat că Poliția Aux Frontières (PAF) a reacționat pozitiv, invocând clauza 9 din reglementările EES, care permite relaxarea temporară a controalelor.



Comisia Europeană a precizat pentru BBC că EES nu este singurul motiv al întârzierilor, procesul de înregistrare a informațiilor durând, în general, doar un minut. Cu toate acestea, pasagerii sunt sfătuiți să își planifice călătoriile cu prudență, lăsând suficient timp între zborurile de legătură, pentru a evita neplăcerile.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
2 sept.
Dorin Lazăr Maior a pierdut eliberarea condiționată. Fostul deputat PSD condamnat în dosarele „Romexterra” și „Vărul lui Kovesi” voia să iasă din pușcărie cu doi ani mai devreme
Cazinoul din Constanța| Foto: Andrei Gîndac (Two Bugs)
2 sept.
Ce se întâmplă la Cazinoul din Constanța pe 4 și 5 septembrie 2026: „A pornit de la o idee”
MONDEN
Arhiva foto
Exclusiv
2 sept.
5 Știri by Libertatea - Monden: Cât costă, de fapt, ceasul de două milioane de euro care i-a fost furat lui Cătălin Botezatu/Ilinca Vandici este însărcinată
Mihai Albu si sotia lui, Elena, la o terasa
2 sept.
Cum au apărut Mihai Albu și soția lui la VIVA! Influencers Party 2026. „Îmbrăcat de oraș, inspirat de flori”
POLITIC
Lucian Pahonțu în costum bleumarin cu mâinile împreunate, râzând
2 sept.
Cum a ajuns Lucian Pahonțu să fie numit șeful SPP de către Traian Băsescu: „Mi l-au propus structurile, nu faci propuneri de capul tău”
Cătălin Drulă în costum negru în timp ce vorbește la microfon
2 sept.
Cătălin Drulă le-a transmis votanților UDMR un mesaj în limba maghiară: „Cu votul UDMR partidele extremiste au acum 4 reprezentanți (3 AUR + 1 SOS)”
Ultimele știri
00:07
Range Rover devine electric: 600 km autonomie și 550 CP. Costă 154.070 de lire și arată aproape la fel ca modelul V8
2 sept.
UDMR spune că ar putea susține un guvern minoritar PSD, dar are o condiție decisivă pentru Grindeanu
2 sept.
G4media: Comisia Europeană cere României explicații despre noua Lege a integrității și „amendamentul Fritz”. Ce întrebări a primit Bucureștiul
2 sept.
Noi măsuri pentru asigurarea debitului de apă necesar la Cernavodă: Nave și barje vor fi amplasate la 600 de metri distanță, pentru a direcționa apa spre centrală
TRENDING
2 sept.
Mărturia unui turist după ce 55 de persoane s-au simțit rău la un hotel din Saturn: „Nu vedeți câte ambulanțe sunt? Nu mai am curaj să mănânc nimic”
1 sept.
Benzină ieftină, șnițele de 400 de grame și un supermarket cu prețuri ca la depozit, toate într-un mic sat care a devenit oaza prețurilor mici în Olanda: „Imită Germania”
1 sept.
Horoscop 2 septembrie 2026. Scorpionii se pot trezi implicați în mai multe conflicte decât cele din zilele trecute, din cauza tensiunilor acumulate
2 sept.
Cât costă un litru de benzină și motorină, miercuri, 2 septembrie 2026, în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
horoscopul zilei de astăzi 3 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 sept.
Horoscop 3 septembrie 2026. Vărsătorii vor ști de ce s-au stricat anumite relații din cele care contează pentru ei
O familie formată din soț și soție, mândoi îmbrăcați în alb, în timp ce țin un bebeluș în brațe
2 sept.
Doi soți sunt obligați de stat să trăiască separat, la mii de kilometri distanță, pentru că femeia nu are un salariu destul de mare
O stradă întunecată din Italia, unde blocurile sunt foarte apropiate, atât devapropiate în cât lumina naturală nu mai pătrunde
2 sept.
O badantă din Italia a rămas fără portofelul cu 200 de euro și acte când a fost abordată de un bărbat pe o stradă întunecată de lângă casă 
Cum să alegi cea mai bună carne pentru friptura de duminică - Imagine cu coaste de vițel cu os, maturate la uscat, coapte cu ierburi și condimente, servite pe o tavă neagră
2 sept.
Ghidul consumatorului inteligent: cum să alegi cea mai bună carne pentru friptura de duminică
Turiștii români, sfătuiți să fie atenți la bancnotele false de 50 euro în Bulgaria. Sursă foto: Getty Images.
2 sept.
România atrage investitori polonezi în turism. Rainbow Tours și eTravel au preluat companii locale, aducând tehnologii noi 
De ce Anul Nou bisericesc începe pe 1 septembrie. Tradiții și obiceiuri la începutul Anului Nou bisericesc - Imagine cu altarul bisericii Mănăstirii Putna
1 sept.
De ce Anul Nou bisericesc începe pe 1 septembrie. Tradiții și obiceiuri la începutul Anului Nou bisericesc
Zile libere 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad - Imagine parţială cu fila din calendar corespunzătoare lunii ianuarie
31 aug.
Zile libere în 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad
De ce curge apă de sub mașina de spălat. Sursă foto: Shutterstock
19 aug.
De ce curge apă de sub mașina de spălat
Când este echinocțiul de toamnă 2026 - Imagine din spaţiu, în care sunt surprinse Pământul, Soarele şi Luna la echinocţiul de toamnă
22 aug.
Când este echinocțiul de toamnă 2026. Data și ora la care începe toamna astronomică
Un bărbat cu mâinile pe o masă, în dreapta, și un camion cu cabină vopsită roșu și alb, în stânga
2 sept.
Un șofer român de TIR va primi peste 200.000 de euro salarii neplătite de fostul lui angajator, care i-a dat doar 200 de euro pe lună mai mulți ani, în Belgia
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
2 sept.
CNAS a lansat portalul eSănătatea Mea: Ghid pas cu pas pentru accesarea dosarului medical, a rețetelor și a programărilor online
Mirabela Grădinaru, în timpul unui discurs, purtând o rochie albă din dantelă
2 sept.
Mirabela Grădinaru apără medicii în fața teoriilor conspirației: „Avem datoria”
Mulți dintre românii care au găsit drone căzute nu au stat departe de ele, deși unele aveau încărcătură explozivă.
2 sept.
Cum reacționează românii când văd o dronă prăbușită, pe apă sau într-un nuc
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul
Multi oameni la un congres voteaza
1 sept.
Libertate sau neo-marxism? 
Benjamin Netanyahu Foto: Profimedia
1 sept.
Numai retragerea lui Netanyahu ar permite Israelului să-și reconstruiască sufletul