Drumul e prea scurt ca să dormi și prea lung ca să taci. “Cristina și Vlad, copiii mei frumoși, aici am fost cu ei la o nuntă…”, iar degetul arătător, singurul fără inel, mătură fotografiile din galeria foto, unde zâmbesc pe rând sau deodată un copil înalt și slab și o fată firavă.
Spune că pleacă mai greu ca niciodată, după două luni petrecute “acasă” cu ai ei. Îi este teamă pentru copii, pentru prima dată în cei șapte ani de când face această “navetă”.
Cazul de la Caracal o îngrozește, așa cum probabil îi îngrozește pe zeci de mii de alți români care își lasă copiii acasă, în grija rudelor și a instituțiilor statului.
”Cât am stat acasă, am tot citit ziarele și m-am gândit la copii. Alexandra, fata aceea de la Caracal, poate ați văzut cazul, mi-a amintit de povestea fetiței cu chibrituri. Așa mi-am imaginat-o eu. Este foarte greu să nu te gândești la ce ar putea fi expuși copiii tăi și nimeni să nu facă nimic”.
Alexandra din Caracal, o fetiță cu chibrituri care și-a consumat toate bețele pe la poarta unor instituții dereglate, ne-a arătat tuturor că în România, binele nu învinge. Ba chiar s-a obișnuit să piardă de fiecare dată când are de dus un război.
Ziarul Libertatea a arătat pe larg dimensiunea unui astfel de război pierdut prin neprezentare de autorități cu grupări în care se amestecă polițiști, interlopi, pești și multe, foarte multe victime.
Treptat însă, interesul pentru acest caz se va stinge și de această dată fără concluzii și fără schimbări în sistem.
Operatoarele de la 112, majoritatea recomandate nu de abilități speciale, ci de epoleții soților sau ai iubiților, vor continua șă își expună cele zece clase la telefon, epoleții își vor continua ticăloasa combinație cu interlopii locali, iar sistemul de urgență va eșua din nou în a localiza cel mai banal apel.
Mafiile locale vor continua să “descentralizeze” România pe modelul clanurilor, iar victimele vor continua să piardă cu inocență orice luptă.
Ne vom indigna din nou data viitoare, când persoana care conduce sistemul ne va explica deranjat și superior că nu e bună comparația cu Uber sau cu băiatul care aduce pizza la ușă. Alea sunt, nu-i așa, aplicații pentru săraci, care costă puțin. Va anunța alte 14 modificări la linia fierbinte de lux, la care suni ca să te ia la rost țațele campioane la Solitaire, jocul celor ocupați și stresați la job.
Asta pentru că, inert, statul nici măcar nu a mimat că încearcă să se autorepare. Ne-a servit, în schimb, o demisie a unui ministru de interne mai mult etil decât util, câteva resturi de rețea interlopă plus ceva informații “pe surse” dintr-o anchetă care face mai mult întuneric decât lumină.
Între timp, zeci de mii de români se gândesc neputincioși la copiii lor, pe care au fost nevoiți să îi lase acasă. În același timp, poate că unii dintre ei își dau seama că în țările de adopție, o situație atât de scandaloasă apărută în spațiul public nu ar lăsa piatră peste piatră.