Cum ne prinde sfârșitul lumii oamenilor

Tot Iliescu a așezat România și pe drumul corect, și pe cel greșit; în același timp. Curluntrismul ca destin național. Până nu se mai pot eluda meandrele concretului.

Dacă nu era Ceaușescu dictatorul care a fost și dacă era el președintele RSR între 1972 și 1980, tovarășul Iliescu ar fi fost evocat azi cu nostalgie, cu tot cu faptele comise pe vremea Revoluției de la Budapesta, din 1956. Așa, a fost rău și pentru România, și pentru Iliescu – și îndeobște se bucură lumea că a crăpat un bolșevic și un conducător cu sânge pe mâini și atât.

Iar alde Piedone & Ponta reușesc să fie antipatici până și la o comemorare. Asta, acasă. În lume se întâmplă totuși mai multe.

Sunt pe un aeroport aproape parizian când citesc o știre care nu are puterea să mă mire și abia dacă mă mai revoltă: România cheltuie jumătate din cât cheltuie Bulgaria pentru cercetare.

Tehnologia e cu noi: un grup de compatrioți demarează o splendidă activitate artistică – dansuri din buric live pe tik-tok, tap-tap.

O doamnă neîndoielnic anglo-saxonă trece pe lângă veselia românească, rămâne perplexă și – dacă n-ar fi murit Dumnezeu încă de pe vremea sărmanului Nietzsche – ar fi bătut o cruce mare.

Avionul are, desigur, întârziere. Două ore și jumătate. Sunt poate singurul care se bucură. O să am timp să citesc – chiar acum, chiar aici – „L’heure des prédateurs”, de Giuliano Da Empoli (Gallimard, 2025).

Este unul dintre scriitorii care reușesc să îmi spună ceva important. Am căutat cartea în mai multe librării pariziene, până să o găsesc aici, la aeroport. Este un bestseller, dar nu unul din acelea. E o carte bună, care ne explică prezentul și ne anticipează viitorul imediat. Neputincioși, librarii parizieni tot dădeau din umeri: Nu mai avem, s-a terminat…

Da Empoli își poartă cititorii prin lumea de azi, de la New York la Riad și Lisabona. E un intim al puterii politice și o descrie exact cum e (și cum ne temem că e).

Dar miza cărții sale sunt conchistadorii revoluției tehnologice, căci vorbim deja de o epocă a lor.

Inteligența artificială e la un singur pas să preia puterea și să schimbe radical și pentru totdeauna și jocul politic. Era postumană a început.

E multă înțelepciune în cartea aceasta, care trece natural de la Malaparte, la Kissinger, la miliardarii tech, cu dorința lor teribilă de a ne vedea pe toți reduși la stadiul de mașinării. O lume programată, zero, unu, zero.

Codul timpului nostru e decodificat exemplar de Da Empoli, care poate să explice până și cum a reușit un analfabet funcțional ca Trump să deturneze Statele Unite ale Americii de pe orbita democratiilor previzibile, cu legi, cu reguli. Borgieni și trăind din haos, prădătorii care domină astăzi peste tot politicul întrețin nonstop haosul, fiindcă fără el, puterea lor s-ar nărui deodată.

Cum a reușit, deci, Trump? E epoca (mulțumim progresului!). Un ins incult, fără acces la morală, care nu citește niciodată nimic dincolo de două rânduri stupide și violente pe o rețea socială, bălăcindu-se firesc într-o epocă în care nimeni nu citește niciodată nimic.

Epoca prădătorilor e totuna cu epoca post-sapienșilor. Da Empoli a înțeles, a vorbit. Cine o să audă? Și mai departe ce va fi?

La coada românilor se discută despre un program TV la modă. Distracție! Sfârșitul lumii vechi așa ne va prinde, care pe tik-tok, tap-tap, care în conversații aprinse despre nimic, care cu retorice zadarnice. Viitorul tot vine.

Fiecare epocă își zăpăcește contemporanii, observa Steinbeck, scriitorul. Avea dreptate. Dar a noastră parcă prea… 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.