Scriitor în căutarea unei cărți de care să mă bucur în Noul An

 4 comentarii

Cărțile citite sunt câștigurile mele în anul 2022. Aceste cărți mi-au ținut locul prietenilor mei, care nu mai citesc cărți. Mi-au fost ca niște însoțitori/călăuze pentru încă un an. Mi-au deschis ferestre în lumină. Cum va fi însă 2023?

Mă uit pe lista cărților pe care le-am citit în 2022. Titlul și autorul. (De ce?) Pentru că e sfârșitul anului, trebuie să fac un bilanț, toți își publică bilanțurile și se laudă. (De ce?) Pentru că anul acesta am citit mai mult decât în anul precedent și mult mai mult decât în urmă cu doi ani, în pandemie. (Bravo! Să dai și niște cifre, asta-i moda: cifre de pandemie, cifre de război, cifre macroeconomice, cifrele tale de lectură!) Numărul cărților pe care le-am citit a fost mai mare cu 5,1% față de 2021 și în creștere cu 7% față de 2020. (Astea sunt creșterile PIB-ului României? Îmi place ironia ta. Bagă pe Facebook și o poză cu cartea cea mai bună pe care ai citit-o, să faci like-uri, multe like-uri, să aduni audiență, alte cifre!)

Cărțile citite sunt câștigurile mele în anul 2022. (Te lauzi.) Pentru că am citit. (Iartă-mă, dacă ai citit mai mult, ai făcut și bani mai mulți? Dacă citești, înseamnă că ești mai deștept. Dacă ești mai deștept, înseamnă, logic, că ești în stare să câștigi mai mulți bani. Pentru că te-ai deșteptat. Câți bani ai câștigat?)

Aceste cărți mi-au ținut locul prietenilor mei, care nu mai citesc cărți. Mi-au fost ca niște însoțitori/călăuze pentru încă un an. Mi-au deschis ferestre în lumină. (Metafore ieftine! Dacă n-ai făcut bani, înseamnă că ai citit degeaba. La ce folosește cititul dacă nu faci bani?) Cu prietenii și amicii care mi-au mai rămas am discutat prea puțin despre cărți. Sporadic. Aproape deloc. Nici nu le-am spus ce cărți am citit. Ca să nu mă laud, ca să nu-i jignesc.

Cu ei am discutat aceleași probleme: sănătatea, alimentația, vremea și încălzirea globală, inflația, războiul, viața personală, întâmplări din traiul de zi cu zi. Lucruri omenești. Nicio deosebire față de anul precedent. Au rămas aceiași oameni, puțin mai plictisitori, mai bătrâni. Parcă s-au ramolit tot vorbind aceleași lucruri omenești. (Te dai mare. Vrei să arăți că tu ai făcut progrese, că ai evoluat, că te-ai îmbogățit spiritual, că lecturile ți-au deschis ferestre... Ești arogant și nedrept! Ai rămas același fraier, n-ai făcut bani.)

Parcurg lista cărților citite în 2022 cu un soi de neîncredere, chiar nemulțumire. Oare chiar le-am citit, pagină cu pagină? Oare cât am înțeles din aceste cărți? Nu cumva mi-au scăpat multe idei cu adevărat importante? Cu ce-am rămas din toate aceste cărți? O ceață dubioasă plutește pe lista cărților. (Laudă-te cu următoarele adjective pentru cărțile tale citite în ceață: minunată, magnifică, superbă, tulburătoare, genială! Bagă și o etichetă: o capodoperă! Dă bine să anunți o capodoperă. Nu ești critic literar, ci doar un biet cititor, așa că ai voie să te manifești cu superlative, ca să arăți că ești deștept. Oricum, criticii literari aproape au dispărut, iar cei rămași s-au pierdut în anonimat. Pe Facebook se fac și se desfac valorile și ierarhiile: „o carte minunată, magnifică, superbă”! Învață să te promovezi!)

Am ciudata senzație să mă apuc să recitesc toate cărțile citite în 2022. (Repetiția este mama învățăturii.) Sigur că mi-au scăpat destule idei, sigur că n-am fost atent, sigur că am fost obosit, aiurit, sigur că mi-au zburat gândurile, pentru că este din ce în ce mai greu să mă concentrez în această lume plină de crize! (Mofturi. De parcă ești singurul pământean care citește! Sunt destui oameni care citesc. Unii, culmea!, nici nu citesc, dar recomandă cărți! Asta-i curată impostură: să nu citești sau să citești doar prezentările de pe copertă, dar să recomanzi cărți pe criterii obscure! Pe interese, pe prietenii, pe gașca din care faci parte.)

Să recitesc cărțile citite în 2022! Asta mi-ar oferi, în primul rând, sentimentul siguranței: n-am trecut ca gâsca prin... cărți. Sentimentul temeiniciei. Apoi, aș putea să opresc scurgerea timpului... (Adică?) Să uit că s-a mai dus un an din viața mea: anul 2022. Cu bune și rele. Să rămână numai cărțile anului 2022 și să le recitesc în anul care vine, cu aerul curiozității, proaspăt la minte, curios și atent, uite așa aș putea să cred că am oprit timpul! (Nu ți-a plăcut 2022? Ai fost sănătos, nu s-a îmbolnăvit niciunul din familia ta, nu s-a prăpădit vreun prieten, toți se gândesc la pensie, în plus, Războiul din Ucraina a rămas în Ucraina, n-a venit peste tine, încât să te oblige să citești cărți în trenurile cu refugiați de război. Apoi, supermarketurile au fost pline cu mâncare, farmaciile, pline cu medicamente, frumoasă viață! Nu uita, și librăriile au fost pline de cărți, mai mult, au fost deschise, nu ca în pandemie! 2022 a fost un an rezonabil. De ce să rămâi în cărțile acestui an?)

Tocmai asta-i miza: cărțile trebuie recitite ca să nu-și piardă vraja imediat după ce le-ai terminat de citit! Să nu rămână doar o amintire, o listă de titluri și autori. Pe care să n-o pot împărtăși prietenilor care se uită la Netflix. Recitirea mi-ar da iluzia că sunt nemuritor precum cărțile citite în acest an. (Dom’le, citește și recitește „Război și pace” de Tolstoi, în fiecare an! E destul pentru iluzia nemuririi.)

Trec în revistă cărțile pe care le-am citit în 2022. (Te-ai îndrăgostit?) Dacă am reușit să citesc aceste cărți, înseamnă că sunt încă viu. (Ești banal.) Unele mi-au plăcut tare, alte mai puțin. Și câteva nu mi-au plăcut deloc, dar le-am citit până la ultima pagină. (Nu te sfătuiesc să le numești pe cele care nu ți-au plăcut. Mai ales dacă autorii acestora trăiesc. Va ieși cu scandal. Mai bine folosește termenul „interesant”: am citit o carte interesantă. Cu acest „interesant” te-ai scos! Te încadrezi în political correctness.)

Încerc să-mi amintesc cum am ajuns să citesc fiecare carte a anului 2022. Care a fost întâlnirea cu cartea respectivă. (Altă treabă n-ai?) Cum mi-a căzut sub ochi, de unde am cumpărat-o. Parcă aceste întâlniri, rememorate, sunt mai spectaculoase decât întâmplările care mi-au scos în cale prietenii care mi-au mai rămas și care, oricum, sunt pierdute în ceața anilor din urmă. Întâlnirea cu o carte mi-a devenit de-a dreptul spectaculoasă. Despre un prieten pot uita o mulțime de întâmplări prin care am trecut, dar despre cărțile citite în 2022... (Până la urmă, ce vrei: să încremenești în cărțile lui 2022? Dragă, cărțile acestui an sunt deja făcute! Joacă-ți cărțile pentru 2023!)

Să-mi caut alte cărți de citit în 2023. Cărțile să mă treacă prin viața noului an. (Curaj!) Asta înseamnă să caut. (Sigur, n-o să-ți cadă cartea mălăiață în gura lui nătăfleață! Caută, scormonește, sapă!) Și fiecare an de-acum înainte, ca să știu că mai trăiesc, va fi o căutare a cărților din noianul de cărți de pe această lume. Sigur că nu voi ajunge să le citesc pe toate... (Corect.) Dar cărțile importante trebuie căutate! Cum să le găsesc? (Întreabă-ți prietenii!) Caut o carte ca pe un prieten. Caut o carte pentru a împărtăși o prietenie. Caut o carte ca să mă bucur de un Nou An. (La Mulți Ani, prieteni!)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: carti
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    ivryernest 01.01.2023, 16:40

    Imposibil de citit acest articol.

  • Avatar comentarii

    Fitecine 01.01.2023, 19:34

    ??? Mie mi-a placut enorm!!! Am ras cu lacrimi. Rasu-plansu, o autoironie remarcabila, o autocompasiune a singuratatii unui om care simte ca nu mai traieste cu adevarat decat citind. Pacat ca unora li s-a parut imposibil de citit articolul, au ratat intalnirea cu un sentiment foarte profund si omenesc de tristete, de izolare, dar o tristete care se amuza pe seama ei insesi. Mie mi se pare rar si valoros! Va doresc, in noul an, nu numai sa gasiti carti de citit care sa va inspire si sa va ofere sentimentul unei vieti implinite spiritual, dar sa reusiti sa scrieti carti care sa le ofere cat mai multor cititori acelasi sentiment!!! Si nu uitati-Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia!

  • Avatar comentarii

    GoguDemagogu 01.01.2023, 23:09

    Superb! A fi deștept nu înseamnă a face bani, deși trăim într-o societate strâmbă care ne învață invers. La mulți ani domnule Barbu!

  • Avatar comentarii

    Minitehnicus 07.02.2023, 03:37

    Aș dori să vă semnalez cartea unui pionier al inteligenței artificiale, cercetătorul australian Hugo de Garis, "Războiul artilectelor" apărută în decembrie la Editura Eagle, care dezbate posibilul impact al inteligenței artificiale asupra viitorului omenirii. Hugo este poate prea pesimist, însă ideile și avertismentele sale merită să fie cunoscute și dezbătute.

ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu la Curtea de Apel București
07:49
Curtea de Apel judecă marți contestația DIICOT în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu: Procurorii cer arestarea sa preventivă
Fosta termocentrală pe cărbune din Doiceşti a funcţionat din 1953 până în 2009. După închidere, a trecut prin toate etapele destrămării, începând cu vânzarea la un preţul modic şi terminând cu demolarea unor părţi din construcţie.
Exclusiv
07:00
Nova Power ar fi vrut să iasă din proiectul minireactoarelor de la Doicești înainte să înceapă lucrările efective. Compania vrea să răscumpere terenul pentru un proiect energetic propriu
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
28 sept.
Siegfried Mureşan spune că are doar 170 de voturi pentru noul Guvern. De unde vrea să mai atragă restul până la 233
Ultimele știri
08:51
Construit în anul 301 din 93 de milioane de cărămizi, acest dom budist, rămas în picioare la 1.700 de ani distanță, este cea mai mare structură de acest gen din lume
08:46
Cum arată Roxana Ionescu după ce a apelat la injecții pentru a slăbi. „Mama Natură” s-a transformat total. „Eram pufoasă. Voiam să mi se vadă oasele”
08:35
ANM a actualizat prognoza meteo pentru octombrie 2026. Cum va fi vremea în România, în următoarele 4 săptămâni
08:00
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată la nord de Isaccea, în apropierea graniței. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
TRENDING
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
Tigrul asiatic Țânțar Aedes albopictus
08:00
30.000 de țânțari care nu înțeapă vor fi eliberați în Lisabona
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Jurnalistul Patrick André de Hillerin s-a stins din viață la doar 52 de ani, în urma unui accident vascular cerebral
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”