De ce Trump a calculat greșit politica „Kissinger inversat” în cazul Rusiei 

În Statele Unite ale Americii, nu poți fi nici bun teoretician al relațiilor internaționale, nici bun diplomat, nici bun politician care ia decizii, dacă nu înțelegi în profunzime filosofia externelor, mai precis, școlile concurente de gândire ale IR și felul cum ideile acestor școli se regăsesc în marile strategii americane, și ele, la rândul lor, strategii concurente, care asumă viziuni diferite privind rolul și misiunea Statelor Unite în lume în scopul atingerii obiectivului major al interesului național american. 

Doctrinele președinților americani, până la Donald Trump, reprezentau un mixt de idei provenite din aceste mari strategii rivale, neexistând nicio doctrină prezidențială care să fi folosit numai idei, de pildă, ale școlii neorealiste, pliate pe marea strategie reținere/echilibrare off-shore sau una care să fi folosit numai ideile liberalismului internaționalist, mulate pe marea strategie a hegemoniei liberale/de angajare profundă a SUA în lume. O sinteză a ideilor stategiilor americane am publicat-o aici. 

Surpriza și dificultatea majoră a doctrinei prezidențiale de politică externă în timpul mandatelor lui Donald Trump constau în faptul că el este primul președinte american care a introdus o notă puternică de populism în procesul decizional american. Dincolo de faptul că populismul trumpist este unul vulcanic, contondent, impredictibil, cea mai importantă consecință a acestui tip de populism este că ia decizii nu numai în afara dogmei americane, dar profund ilogice, catalogate de experți drept decizii împotriva intereselor americane în lume. Trump sabotează singur puterea Americii în lume. 

De ce războiul tarifelor lui Trump a împins aliații americani în brațele Chinei 

Trebuie precizat faptul că, dacă în timpul Războiului Rece, cele două școli rivale de gândire – liberalismul și neorealismul – nu antagonizau puternic viziunile de politică externă ale președinților americani, după terminarea acestui război, din cauza creșterii graduale a polarizării între democrați și republicani, prăpastia ideologică dintre cele două blocuri a fost transferată și în sfera externelor, deși până atunci decizia de politică externă americană se lua într-un mod bipartizan. 

Începând cu anii 90 și până în prezent, susținătorii școlii neorealiste au militat din ce în ce mai radical pentru o politică de dezangajare a Statelor Unite din lume și pentru un mod de implicare american mult mai pragmatic, doar în acele zone geografice în care există un pericol real de ascensiune unei alte puteri rivale hegemonice (cum este China) și au început să critice cât mai aprins ideile liberalismului internaționalist care pun mare accent, între altele, pe promovarea globalizării, pe răspândirea democrației și susținerea instituțiilor internaționale. 

Reputatul profesor Stephen M. Walt, un suporter al ideilor neorealismului, a explicat recent în podcastul găzduit de James M. Lindsay toate punctele în care greșește Trump în raport cu coerența viziunii neorealiste pe care profesorul a dezvoltat-o în lucrările sale. 

În esență, Walt explică faptul că este corectă, din perspectiva intereselor americane, decizia ca Statele Unite să se retragă gradual din Europa, pentru a se concentra mai eficient în regiunea Asia-Pacific, acolo unde există un pericol real de ascensiune a hegemoniei chineze. 

De altfel, în întreg spectrul politic american, există de mai bine de 20 de ani un consens larg asupra faptului că Asia ar trebui să se afle în centrul politicii externe a Statelor Unite. Iar această viziune americană asupra lumii, prezentată pentru prima dată în 2011 de Administrația Barack Obama prin „Pivotul către Asia”, a marcat o schimbare reală față de întreaga istorie a marii strategii americane. 

La fel ca Trump, neorealiștii americani critică efectele hiperglobalizării, temă preluată și adoptată de conservatorii ruși care, în conversația de politică externă, susțin dezideratul luptei împotriva „globalismului”. 

Unde a greșit, în schimb, în mod fundamental Trump, a fost politica agresivă împotriva propriilor aliați ai Americii, prin începerea, în paralel, al unui război al tarifelor împotriva acestor state aliate pe care mai degrabă le-a aruncat în brațele Chinei, în loc să le țină aproape de America. La această politică agresivă a tarifelor trebuie adăugată retorica vulcanică a lui Trump, mai ales cea privitoare la soluționarea războiului din Ucraina, susținând argumente mai degrabă în favoarea statului agresor, Rusia. 

Walt susține că o strategie coerentă de offshore balancing ar fi însemnat o retragere militară graduală din Europa, fără să creeze probleme în procesul îndelungat de reînarmare europeană, una făcută în termeni cordiali față aliații tradiționali europeni. Mai mult, printr-o politică greșită a tarifelor, Trump a reușit să împingă India și alte state din Sudul Global mai aproape de China, deși până în prezent, Statele Unite au avut ca obiectiv să cultive India tocmai în ideea de a contracara influența chineză. 

În această notă poate fi înțeleasă recenta dezvăluire a Financial Times potrivit căreia Statele Unite vor elimina treptat programele de asistență în materie de securitate pentru armatele europene de-a lungul frontierei cu Rusia, deoarece americanii încurajează Europa să plătească mai mult pentru propria apărare. Reducerile vin și în contextul în care șeful politicilor de strategie ale Pentagonului, Elbridge Colby, încearcă să transfere resursele de apărare ale SUA în Indo-Pacific, pentru a spori puterea de descurajare și a reduce posibilitatea unui conflict cu China în legătură cu Taiwanul. 

Trump a calculat greșit în cazul Rusiei 

O altă greșeală de politică externă a președintelui Trump a fost cea de détente în raport cu Rusia, care amintește de perioada de dezgheț între Statele Unite și Uniunea Sovietică, începută în timpul președintelui Nixon, caracterizată prin reducerea tensiunilor și îmbunătățirea dialogului dintre cele două mari puteri, cu scopul obținerii unui tratat de control al armamentului nuclear. 

Toate concesiile făcute de Trump lui Putin în privința soluționării războiului ruso-ucrainean au fost interpretate de unii comentatori drept o politică de tipul „Kissinger inversat”, cu scopul de încălzire a dialogului cu Rusia, pentru a contracara influența Chinei în lume. De reamintit că, în 1972, Nixon și Kissinger au luat decizia deschiderii Americii către o Chină ostilă pentru a contrabalansa Uniunea Sovietică. A reușit Donald Trump, în aceste luni de concesii față de Putin, să alieze Rusia pentru a contrabalansa China? Răspunsul scurt este nu. 

„Apropierea lui Nixon a funcționat deoarece se baza pe necesitate geopolitică și realismul diplomatic. Ea a răspuns unui triunghi de tensiuni între SUA, URSS și China și a avut succes deoarece fiecare actor a văzut beneficii reciproce. Discuțiile actuale despre un „Kissinger inversat” ignoră această logică. Rusia și China nu sunt astăzi concurente pentru favoarea SUA. Cele două puteri sunt costrategi – lucrând în tandem pentru a revizui ordinea globală. Spre deosebire de Mao, Putin nu caută protecția SUA față de Beijing, dimpotrivă, el apreciază sprijinul chinez în confruntarea cu Occidentul în Ucraina și nu numai”, explică Geraint Hughes și Zeno Leoni, într-un studiu pe această temă, publicat recent. 

La summitul recent al Organizației de Cooperare de la Shanghai de la Tianjin, președintele chinez Xi Jinping a poziționat China ca arhitect al unei noi ordini mondiale multipolare, îndemnând Moscova, New Delhi și alte țări să se alăture Beijingului în contestarea guvernanței globale conduse de SUA și în promovarea „egalității suverane” și a multilateralismului. Mai mult, la acest eveniment la care au participat peste 20 de lideri naționali, printre care Putin și Narendra Modi, Xi a prezentat China ca fiind campioana unei ordini multipolare conduse de țările din sudul globului. La rândul său, Putin a declarat că relațiile dintre Rusia și China sunt „fără precedent” și a susținut o integrare economică mai profundă cu China, chiar dacă acordurile energetice precum Power of Siberia 2 relevă dependența crescândă a Moscovei de Beijing, potrivit Russia Matters. 

După tot acest spectacol al puterii oferit de China, însuși Trump s-a arătat învins în raport cu propria strategia adoptată: „Se pare că am pierdut India și Rusia în favoarea Chinei, cea mai profundă și mai întunecată. Fie ca ele să aibă un viitor lung și prosper împreună!”. 

„Reagan a devenit părintele globalismului; Trump îl retrage” 

Superficialitatea lui Trump în deciziile de politică externă nu a ținut cont de faptul că orientarea Rusiei către Asia-Pacific nu este una recentă, care ar putea fi schimbată ușor, ci ea a început încă de la sfârșitul erei sovietice, sub conducerea lui Gorbaciov – prin discursul său din 1986 de la Vladivostok – și a continuat sub conducerea lui Elțîn. Vladimir Putin și Xi Jinping au conferit acestei reorientări o dimensiune ideologică și geopolitică și mai puternică, în lupta lor comună pentru distrugerea ordinii liberale conduse de Statele Unite. 

„Orientarea spre est” a Rusiei s-a accelerat în ultimii ani de război în Ucraina, din cauza sancțiunilor severe din partea Occidentului. Drept consecință a pierderii piețelor energetice europene, Moscova a fost nevoită să-și intensifice alinierea cu China din punct de vedere economic. După cum ar fi declarat Wang Yi, cel mai înalt diplomat al Chinei, unui înalt oficial al UE în timpul unei recente vizite în Europa, „Beijingul nu dorește să vadă o înfrângere a Rusiei în Ucraina, deoarece se teme că Statele Unite își vor îndrepta întreaga atenție asupra Beijingului”. Din această perspectivă, prelungirea războiului servește intereselor strategice ale Chinei, potrivit unei analize publicată de Pierre Andreieu, referitoare la istoricul relației sino-chineze. 

Util este să analizăm și cum au fost interpretate încercările de apropiere dintre Statele Unite și Rusia și de către comentarii ruși de politică externă, tocmai pentru a înțelege dacă strategia este în favoarea intereselor americane sau nu. În acest sens, am descoperit relevantă analiza lui Fyodor Lukyanov, redactor-șef al revistei „Russia in Global Affairs”, pe care am tradus-o cu ajutorul instrumentelor Google. Voi prezenta principalele idei ale lui Lukyanov pentru a observa de ce populismul lui Trump a devenit veriga slabă chiar în ochii Rusiei. 

„Summitul Trump-Putin din Alaska a repetat formatul primelor summituri Reagan-Gorbaciov, pornind de la o neînțelegere profundă, dar cu intenția serioasă de a continua discuțiile”. 

„De data aceasta, structura este însă opusă: Reagan și Gorbaciov au deschis era ordinii mondiale liberale, iar Trump și Putin o închid. 

„Atât Reagan, cât și Trump au acordat prioritate Americii, învelind interesele naționale în retorica internațională; Gorbaciov și Putin consideră ordinea mondială în sine ca fiind esențială pentru interesul național”. 

„Reagan a devenit părintele globalismului; Trump retrage globalismul și caută să facă din America un centru magnetic, nu izolaționist, care necesită o nouă ordine mondială”. 

„Spre deosebire de era Reagan-Gorbaciov, acum sunt implicați actori independenți puternici – în special China -, dar linia Moscova-Washington este din nou nervul central”. 

„Dacă procesul început în Alaska continuă, rezultatul său va fi opusul celui de la Geneva din 1985: nu sfârșitul Războiului Rece în condițiile impuse de SUA, ci sfârșitul erei post-Război Rece a dominației globale a SUA, la cererea Americii”, concluzionează Fyodor Lukyanov. 

De ce America trebuie să revină la strategia puterii dure

De peste trei decenii, de la sfârșitul Războiului Rece, Statele Unite nu au mai avut o strategie coerentă față de Rusia, fiecare președinte american promovând o politică diferită de „resetare” a relațiilor cu puterea de la Răsărit, toate eșuate. Această ambiguitate strategică contrastează puternic cu doctrina de containment din timpul Războiului Rece, impusă de George Kennan în anii 50. 

Se poate spune că, timp de 40 de ani, fiecare administrație care a succedat-o pe cea a lui Harry Truman, până la prăbușirea comunismului în 1989, a adoptat o formă a strategiei lui Kennan, ce avea ca principal scop izolarea influenței sovietice în lume. Indiferent dacă la putere se afla un democrat sau republican, niciun președinte american, în timpul Războiului Rece, nu s-a abătut de la principiul promovării valorilor democratice, cele care stau la fundație ordinii liberale mondiale, tocmai pentru a funcționa contraponderea la regimurile dictatoriale. 

Din cauza polarizării fără precedent în plan intern, între conservatorii și progresiștii americani privind definirea și viziunea asupra democrației, anomalia constă în faptul că Trump a devenit primul președinte american care combate liberalismul nu numai intern, dar și în plan extern, afectând întreg sistemul de alianțe dominate de SUA. Din perspectivă ideologică, Trump se simte mai apropiat de Putin și XI, decât de aliații europeni. 

Din moment ce toate tipurile de împăciuitorism în raport cu Rusia s-au dovedit a nu avea succes, ceea ce rămâne este întoarcerea Americii la strategia puterii dure. Washingtonul are nevoie de o nouă strategie bazată pe principiul descurajării prin puterea dură pentru a contracara o Rusie și Chină expansioniste în Eurasia, prea unite pentru a mai putea fi despărțite, chiar dacă Administrația Trump nu va mai pune accent pe binomul ideologic „lumea liberă vs dictaturi” în sensul valorilor specifice Războiului Rece. 

Vom vedea, dacă în cei trei ani rămași din mandatul lui Trump va exista voință politică ca USA să rămână relevante în lume sau se va întâmpla ceea ce profețează analistul rus, anume, consecințele summitului din Alaska să simbolizeze începutul sfârșitului erei post-Război Rece a dominației globale a SUA, făcută chiar „la cererea Americii”.  

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.