5 mai. 2023
Dragoș Moștenescu va merge să vadă încoronarea regelui Charles al III-lea: „Se simte o solidaritate puternică”. Actorul locuiește în Londra
4 mai. 2023
Încoronarea regelui Charles al III-lea - 6 mai. Programul evenimentelor
4 mai. 2023
Klaus Iohannis și Maia Sandu vor participa la ceremonia de încoronare a regelui Charles al III-lea
3 mai. 2023
Principesa Margareta și principele Radu participă la încoronarea regelui Charles. Și Klaus Iohannis va fi prezent
1 mai. 2023
The New York Times a vizitat înainte de încoronare casa din Transilvania a regelui Charles, una dintre cele 56 de cabane, 12 case și 7 palate pe care acesta le deține
1 mai. 2023
Noua Zeelandă vrea să iasă din Commonwealth, spune premierul Chris Hipkins înaintea plecării la încoronarea regelui Charles
1 mai. 2023
Măsurile de securitate la încoronarea regelui Charles costă de 5 ori mai mult decât la încoronarea Elisabetei a II-a. La ce sumă s-a ajuns
30 apr. 2023
Încoronarea regelui Charles al III-lea - ceremonie „modernă”, cu ulei vegan, coroană refolosită și ținute mai puțin pompoase
28 apr. 2023
„Piatra destinului”, în drum spre Westminster Abbey, pentru încoronarea regelui Charles al III-lea
26 apr. 2023
Regele Charles a inaugurat scena Eurovision 2023 de la Liverpool: „Voi urmări concursul și voi face galerie”
26 apr. 2023
Bust al regelui Charles realizat din 17 litri de ciocolată: „Am studiat ore întregi de filmări”
23 apr. 2023
Meghan Markle critică presa britanică după informațiile că absența sa de la încoronare are legătură cu un schimb de scrisori cu regele Charles
15 apr. 2023
Lionel Richie, Katy Perry și trupa Take That, concert cu ocazia încoronării Regelui Charles
12 apr. 2023
Prințul Harry va participa la încoronarea regelui Charles fără Meghan Markle
10 apr. 2023
Detalii de la încoronarea regelui Charles, dezvăluite de Palatul Buckingham. Ce va fi diferit față de încoronarea reginei Elisabeta a II-a
5 apr. 2023
Casa regală britanică, câștiguri de 1,2 miliarde de lire sterline de pe urma a două dintre proprietăți. Parlamentul cere trecerea ducatelor la stat
5 apr. 2023
Palatul Buckingam a dezvăluit ce rol va avea prințul George la încoronarea regelui Charles: „Moment special”
1 apr. 2023
Președintele Joe Biden nu va participa la încoronarea regelui Charles, anunță presa britanică
29 mar. 2023
Vizita regelui Charles al III-lea în Germania. Primire cu onoruri militare, banchet de stat cu liderul trupei Die Toten Hosen și șeful BionTech
24 mar. 2023
Vizita regelui Charles al III-lea în Franţa, amânată din cauza protestelor violente față de reforma pensiilor
16 mar. 2023
Brian May, chitarist și fondator al formaţiei Queen, a fost înnobilat de regele Charles al III-lea
10 mar. 2023
Prințul Edward, fratele mai mic al regelui Charles, a devenit duce de Edinburgh, titlu care i-a aparținut soțului reginei Elisabeta a II-a
6 mar. 2023
Regele Charles i-a invitat oficial pe prințul Harry și soția lui, Meghan, la încoronarea sa
4 mar. 2023
Uleiul care va fi folosit la încoronarea regelui Charles al III-lea a fost binecuvântat la Ierusalim
3 mar. 2023
Regele Charles al III-lea va face primele vizite de stat în Franța și Germania
1 mar. 2023
Regele Charles i-a lăsat pe Harry și Meghan fără reședința lor din Marea Britanie
26 feb. 2023
Regele Charles al III-lea vrea să îi ofere titlul de „regină” soției sale, Camilla, după încoronare, potrivit presei britanice
19 feb. 2023
Adele și Ed Sheeran au refuzat să cânte la concertul de după încoronarea regelui Charles al III-lea, anunță presa britanică
10 feb. 2023
Biserica Angliei ar putea folosi pronume neutre de gen pentru Divinitate. Arhiepiscopul de Canterbury: „Dumnezeu nu este bărbat, femeie sau definibil”
8 feb. 2023
Tom Cruise va întrerupe filmările la „Mission: Impossible 8” pentru a participa la încoronarea regelui Charles al III-lea
29 ian. 2023
Regele Charles vrea ca prințul Harry să participe la încoronare, scrie presa britanică, dar „întâmpină rezistență din partea lui William”
22 ian. 2023
Programul încoronării regelui Charles al III-lea, dezvăluit de Palatul Buckingham, fără nicio referire la prințul Harry și Meghan Markle
16 ian. 2023
„Spare”, cartea de memorii a prințului Harry, a intrat în Cartea Recordurilor. Titlul a avut succes și în România
15 ian. 2023
Prințul Harry, posibilă reconciliere cu familia înainte de încoronarea regelui Charles al III-lea. „Familia regală vrea ca incidentul să fie rezolvat până în aprilie”
13 ian. 2023
Prințul Harry spune că unele episoade petrecute între el, tatăl și fratele său nu au fost incluse în cartea sa. „Nu cred că m-ar ierta vreodată”
12 ian. 2023
Regele Charles al III-lea și prințul William, prima apariție publică de la publicarea cărţii lui Harry. Cum au fost surprinși
10 ian. 2023
„Spare”, cartea prințului Harry, pe locul 1 în topul vânzărilor Amazon din Marea Britanie
4 ian. 2023
Încoronarea regelui Charles al III-lea poate duce la o criză constituțională, susține un biograf regal
25 dec. 2022
Primul mesaj de Crăciun al regelui Charles al III-lea. Despre ce le-a vorbit britanicilor
20 dec. 2022
Banca Angliei a dezvăluit cum vor arăta bancnotele cu chipul regelui Charles
17 dec. 2022
Regele Charles a dansat cu sora vitregă a Annei Frank. „A fost foarte relaxat şi i-a plăcut” | VIDEO
6 dec. 2022
Tânăr arestat după ce a aruncat un ou spre regele Charles al III-lea. Este al doilea incident de acest gen într-o lună
4 dec. 2022
Pregătiri pentru încoronarea lui Charles. Coroana Sfântul Edward, scoasă din Turnul Londrei pentru a fi modificată pe măsura noului rege
30 nov. 2022
Emma Răducanu, decorată de regele Charles. Ce mesaj a postat tenismena
19 nov. 2022
Regele Charles a interzis servirea de foie gras în toate reședințe regale. Care sunt motivele din spatele deciziei
14 nov. 2022
Imaginea difuzată de Palatul Buckingham la aniversarea regelui Charles, care a împlinit 74 de ani
13 nov. 2022
De ce sezonul 5 din „The Crown” e plicticos și totuși l-ar putea înfuria pe regele Charles al III-lea
12 nov. 2022
Regele Charles le oferă, din propriul buzunar, angajaților săi prost plătiți un bonus de 600 de lire sterline pentru a suporta scumpirea traiului
10 nov. 2022
Prima statuie comemorativă a reginei Elisabeta a II-a a fost dezvelită la York în prezența regelui Charles al III-lea
9 nov. 2022
Un bărbat a fost reținut după ce a aruncat cu ouă spre regele Charles și regina consoartă Camilla
8 nov. 2022
SONDAJ. Mulți români nu vor să-și riște viața pentru patrie: „Nu merg la război ca să apăr averile corupților și ale șmecherilor care fug din țară”
8 nov. 2022
Palatul Buckingham a dezvăluit monograma oficială a reginei consoarte Camilla
24 oct. 2022
Charles al III-lea a scos la vânzare 14 dintre caii reginei Elisabeta a II-a. Unul dintre ei a devenit campion cu două zile înaintea morții monarhului