Artefactul este una dintre piesele centrale ale încoronării.
O ceremonie a avut loc joi seară la Castelul Edinburgh pentru a marca plecarea acestui bloc de gresie, simbol al monarhiei scoţiene, adus din Scoţia drept pradă de război de regele Edward I, în secolul al XIV-lea.
După o călătorie cu un nivel sporit de securitate, piatra de 152 de kilograme va fi depusă la locul ei, sub scaunul de încoronare al regelui Edward, un tron din lemn de stejar, înalt de peste doi metri, care se află în centrul ceremoniilor de încoronare de mai bine de 700 de ani.
Furată pentru scurt timp de studenţi scoţieni în 1950, piatra a fost returnată în mod simbolic Scoţiei în 1996, pe fondul creşterii sentimentului de independenţă. Însă, s-a convenit să fie readusă de la Castelul Edinburgh la Westminster pentru încoronări.
După ceremonia organizată cu ocazia plecării pietrei, premierul scoţian Humza Yousaf, care îşi propune să conducă Scoţia către independenţa de monarhia britanică, a salutat un „moment istoric” la care s-a declarat „încântat” să participe.
Potrivit legendei, piatra a fost transportată din Ţara Sfântă prin Egipt, Sicilia, Spania şi Irlanda înainte de a fi depusă într-o mănăstire din Scone, Scoţia, în secolul al IX-lea. Ea a fost apoi folosită de-a lungul secolelor la încoronările regilor scoţieni.
Profesorul de istorie şi arheologie David Breeze de la Universitatea din Edinburgh crede însă că este foarte probabil ca piatra să provină, de fapt, din regatul picţilor scoţieni. „Originea pietrei a fost mult timp învăluită în mit”, a declarat istoricul pentru Times Radio.