Unele echipe pun clauze anti-cluburi de noapte

Liviu Puicu, preşedintele secţiei de baschet a CSM Bucureşti, spune că are aşteptări mari în privinţa profesionalismului baschetbaliştilor străini. „Noi le trecem în contracte clauze că nu pot merge în cluburi şi, oricum, când sosesc pe aeroport, îi sfătuim să nu frecventeze locarurile de noapte. E o tragedie ce s-a întâmplat cu acest băiat. Am jucat un amical acum 10 zile cu echipa din Giurgiu şi am observat că era cuminte atât pe teren, cât şi în afara lui. Sper ca cei vinovaţii să plătească pentru ce au făcut”, a spus Puicu.

„Nu am avut de suferit din cauza fizicului”

Puicu, fost baschetbalist la Dinamo şi fondatorul primei şcoli de baschet privată pentru copii, crede că fizicul impunător poate provoca probleme doar dacă ai şi o atitudine agresivă: „Există şanse mari ca ei să devină ţinte pentru că sunt înalţi, musculoşi, au bani, dansează bine şi sunt dezinvolţi. În America, ieşirea în club e ceva uzual, dar la noi mocneşte scandalul. Am jucat şi eu baschet, dar nu am avut de suferit din cauza fizicului meu. Însă, colegi de-ai mei rugbişti au mai luat bătaie pentru că au răspuns provocărilor şi au crezut că pot face faţă unui club întreg”.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.