Cuprins:
„2 bilete în sectorul românilor, 3.000 de euro ambele”
„Dețin 2 bilete în tribuna destinată suporterilor românii, la meciul Turcia – România, preț 3.000 euro ambele”, este un anunț postat pe cel mai important grup de Facebook pe care se tranzacționează bilete.

„Îți zic din sursă sigură ca trebuie să prezinți actul de identitate la intrare pentru că este bilet nominal, care a fost luat pe date personale. Deci nu știu cum un potențial cumpărător va reuși să intre cu alte date… Succes”, a reacționat cineva.
Cumpărătorul, care a specificat că biletele au fost „deja rezervate și vândute”, a precizat că „predarea se face în fața stadionului”. „Bișnița e când cumperi peste 10 bilete și le vinzi la suprapreț, în situația actuală e speculă”, a explicat, doct, vânzătorul.
Nu o să poți intra în celelalte sectoare, nu în cele rezervate suporterilor românii, biletele sunt în sectorul românilor – vânzător
„De banii ăia îmi închiriez elicopter și merg cu el deasupra stadionului”
„La prețul asta intra și transportul plus cazarea sau…?”, a întrebat cineva. „Mai bine mergem toți 4, o săptămână la all-inclusive și ne îmbătăm ca porcii”, a reacționat, ironic, alt utilizator.
„De banii ăia îmi închiriez elicopter și merg cu el deasupra stadionului să urmăresc meciul și tot mai îmi rămâne de un all-inclusive în zonă”, „Poate voiai să zici 3. 000 de lei, doar că și așa este mult!”, Real – City, optimi de finala UCL pe Bernabeu, loc central, inel 3, 228.5 € (incluzând taxe)”, au fost alte comentarii.
De 55 de ori mai mult decât prețul oficial
Pentru susţinătorii români au fost alocate 2.130 de bilete, disponibile în Peluza Nord a stadionului Beșiktaș Park, la preţul de 145 de lei (27 de euro) pe bilet. Deci prețul cerut, 1.500 de euro pe tichet, este de 55 de ori mai mare.
Pentru acest meci, fanii români au primit 2.130 de bilete din partea turcilor. FRF le-a scos la vânzare vineri, 6 februarie, la ora 12.00, și în doar 20 de secunde s-au epuizat.
Ulterior, FRF a transmis că „inițial, Federația Turcă de Fotbal a alocat 1.900 de bilete pentru suporterii români, reținând diferența până la 2.130 din considerente de siguranță. FRF a insistat pentru respectarea regulamentelor UEFA și, în urma demersurilor făcute, a obținut cota corectă de bilete, reprezentând 5% din capacitatea stadionului, respectiv 2.130 de bilete”.
Fiecare comandă a putut conține maximum 4 bilete.
FRF: Recomandăm ferm evitarea platformelor de re-sale și a altor site-uri neoficiale
„Dorim să subliniem foarte clar că nu există niciun parteneriat cu nicio agenție de turism, iar niciunul dintre bilete nu a fost distribuit către acestea. Îi rugăm pe suporteri să manifeste prudență și să se asigure că vor beneficia de condiții de siguranță la meci, întrucât eventualele bilete achiziționate din alte surse, dacă acestea există cu adevărat, nu se află în sectorul dedicat suporterilor români”, a mai menționat FRF.
Recomandăm ferm evitarea platformelor de re-sale și a altor site-uri neoficiale. Biletele sunt securizate, personalizate și pot fi urmărite, fiind emise pe numele persoanei care le-a comandat. În situația în care se dovedește specula, există posibilitatea anulării biletelor.
Chiar și așa, românii și-au achiziționat tichete la prețuri accesibile în alte sectoare ale arenei, prin ViaGogo sau alte platforme de achiziție, dar nu e limpede dacă vor putea intra la meci.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/655379065269876938841669008662098895369487927n-498x1024.jpg)

Turcii le vând din 18 martie
Vânzarea generală de bilete pentru meciul semifinalei play-off-ului Cupei Mondiale a început pe 18 martie, a anunțat federația turcă. Biletele pot fi achiziționate prin intermediul site-ului www.passo.com.tr și al aplicației mobile Passo.
Vânzarea este deschisă deținătorilor de carduri de fan Passo cu date de expirare valide. Fanii echipelor fără un contract de card de fan Passo pot achiziționa bilete prin crearea unei înregistrări gratuite de membru pe www.passotaraftar.com.tr,
Deținătorii de bilete vor putea intra la meci cu cartea de identitate turcă cu cip, cardul de fan Passo și aplicația mobilă Passo.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_307d0da4def57a1a1da6462421fe075c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_cb4fcc8671d393528ab18c5286e652e0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_5c32122804e2da4c437fd4eb05efdfbf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_c4aca8b2551a560fd3e16b44b721dd38.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c1167e9e73035572301ac3daa7917bcf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_3a274935339ea7bb56a54b3acd9bba28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b871c244f23808e5a19e78c6980bbb73.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_8c1e0d84196caec6706fcb94810a203a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f162c914c3af02fac5c44249c2b4b0dc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/mihail-barligea-ianis-hagi-scaled-e1774257097625.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_1227978c8b827698f8317033ff934553.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/cutremur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/romania-datorie-vaccinuri-pfizer-covid.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/faimosi-vs-razboinici-joc-19-04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/11/andreea-marinescu-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-premier-pnl-2-e1776627774263.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-premier-pnl-1-e1776621044145.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/american-stabilit-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/catalina-grama-la-prima-data-e1776453436283.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/muscatura-capusa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/iubita-sofer-tir-gateste-cabina-el-conduce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/09/colete-olanda-taxe-vinted.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/pastele-blajinilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/femeie-spala-vase-chiuveta-bucatarie.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/judecatoare-de-la-tribunalul-bucuresti-banuita-ca-a-folosit-inteligenta-artificiala-in-motivarea-unei-hotarari--foto-geminigeneratedimageegano0egano0egan-scaled.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/preot-cumpara-mancare-nevoiasi-jefuit-bucuresti-ucrainean-rus-e1776600313859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bogdan-oprea0809-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/aprindere-de-lumanari.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.