Cătălina Ponor, despre legătura cu Tommy Ramos: "Relația de la distanță este grea, dar și frumoasă"
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
De doi ani, Cătălina şi Tommy trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. “Am vorbit despre căsătorie cum discută orice cuplu de îndrăgostiţi. Nu am fixat o dată, dar Tommy e spontan, inventiv, poate-mi face o surpriză plăcută!”, râde Cătă.
Ea vrea să antreneze şi să aibă propria afacere, Tommy - să-şi termine masterul în Arhitectură. Cei doi se văd des, dacă ţinem cont de distanţa dintre ei: lunar, ori vine el în România, ori pleacă ea în Porto Rico. Ultima dată s-au întâlnit în Belgia, unde Tommy a concurat la Mondiale. “Nu a prins finala, a avut gripă! Am fost fericită că am stat împreună. Relaţia e grea, dar frumoasă. Vorbim zilnic, iar clipa revederii este intensă”, spune Cătă.
În transă la Atena, când i s-a cântat imnul de trei ori la rând Una dintre cele mai valoroase gimnaste din lume în ultimii 20 de ani, cvadrupla campioană olimpică a vorbit pentru Libertatea despre crezul ei în sportul nostru cel mai prolific, ce şi-a dorit în carieră şi ce a obţinut.
Cătălina (aici într-o poză de la 5 ani) făcea multe pozne când era mică. Când mama ei a ameninţat-o că nu o mai lasă la sală, a spus că fuge de acasă Libertatea: Cătălina, ce te-a motivat în cariera ta? Cătălina Ponor: De când mă ştiu, am fost fan al Nadiei, o imitam când eram mică. Apoi, am mai avut şi alte modele. Am încercat să iau puţin din eleganţa Boginskayei, din forţa Laviniei Miloşovici, din seriozitatea Simonei Amânar, din stilul Horkinei şi să fac o Cătălina Ponor cât mai bună. Mi-am dorit să arăt că exist şi să las ceva în urmă.
Care a fost persoana cea mai apropiată? Mama mi-a dat încredere, m-a susţinut şi m-a ajutat. Îmi spunea că totul e să fiu sănătoasă, că am toate şansele să fac performanţă.
Ai vreun regret? Că nu am luat aur la Mondiale. Am doar argint şi bronz.
Colegele spun că, atunci când te urcai pe bârnă, executai de parcă mama ta te-ar fi născut pe aparat... Da, pe bârnă eram ca pe bulevard, nu era nimic dificil. De multe ori, doamna Bitang îmi spunea să execut un exerciţiu şi, până să-l spună pe al doilea, mai făceam eu unul, care mi se părea că l-ar completa pe primul.
«Pierdută în spaţiu» după retragerea din 2007
Cum a fost cu ieşirea din gimnastică? În 2007, mi-a fost greu. Nu ştiam ce înseamnă să trăieşti în afara sportului. Eram pierdută în spaţiu. M-am reapucat de antrenamente. După JO 2012, deja ştiam ce aveam de făcut şi nu am mai suferit.
Dacă ai da timpul înapoi, ce ai schimba? Am făcut gimnastică 22 ani. Nu aş schimba nimic. Rezultatele mi-au răsplătit efortul depus.
Care a fost cel mai frumos moment din cariera ta? Atena 2004, când am obţinut trei medalii de aur, mai mult decât puteam visa, ca în poveşti. Când eşti pe prima treaptă şi ţi se cântă imnul de trei ori consecutiv, intri în transă. Sentimentele ce te cuprind te fac să te simţi în altă lume, să nu mai ştii de tine. Iar cel mai urât a fost la Londra, când mi s-a contestat şi retras medalia de la bârnă. Abia mi-am găsit forţa necesară pentru a evolua la sol.
Ce zici de rezultatele fetelor la Mondialele de la Anvers? E bine că ne-am întors cu o medalie. Ar fi fost grav să venim cu mâinile goale. Larisa Iordache a avut probleme medicale şi n-a putut mai mult. La Izvorani, fetele din lotul olimpic au condiţii. Dacă vor pune osul la muncă, vor aduce medalii importante!
