Pare desprins dintr-un film de groază, dar este în centrul Bucureștiului. Castelul de 4,5 milioane de euro

Într-una dintre cele mai cunoscute zone ale Bucureștiului, pe strada Gheorghe Manu, aproape de Guvernul României și Piața Romană, se află o clădire care pare desprinsă dintr-un oraș medieval francez și așezată în mijlocul Capitalei.

Turnurile, cărămida în nuanțe diferite, ferestrele înalte, vitraliile, arcadele frânte și ornamentele din piatră îi dau aspectul unui mic castel, însă trecerea timpului a lăsat urme adânci pe ceea ce a fost cândva una dintre cele mai spectaculoase reședințe private ale Bucureștiului.

Casa Niculescu-Dorobanțu, construită la inițiativa Tațianei Niculescu-Dorobanțu, fiica lui Ion C. Brătianu și soția politicianului liberal Ilie I. Niculescu-Dorobanțu, este astăzi o imagine puternică a felului în care o clădire poate supraviețui unui secol de istorie.

Dar care poate ajunge, în același timp, să fie aproape abandonată. Geamurile sparte, tencuiala scorojită, fierul ruginit, cărămizile desprinse și vegetația care a crescut nestingherită în jurul imobilului.

„Cred că vom avea o casă foarte frumoasă”

Construcția s-a desfășurat între 1911 și 1923, după planurile arhitectului Grigore Cerchez, unul dintre numele importante ale arhitecturii românești.

Documentația a fost depusă pentru autorizare la 14 mai 1910. Într-o scrisoare din 9 mai 1910 adresată surorii sale, Măriuța Pillat, care se afla la Paris, Tațiana vorbea cu entuziasm despre casa pe care urma să o construiască și își descria deja visul arhitectural.

„Cred că vom avea o casă foarte frumoasă în stil Louis XII, cu piatră sculptată şi brique aparentă”, nota aceasta, conform site-ului Sotheby’s.

Proiectul prevedea o clădire generoasă, cu spații organizate cu grijă atât pentru familie, cât și pentru personal și pentru primirea oaspeților.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 30

Demisolul era destinat, printre altele, unei sufragerii de vară, unui birou, bucătăriei, pivniței, cămării, oficiului și camerelor slugilor, în timp ce la parter, către stradă, se aflau anticamera și biroul, urmate de un hol mare.

Ferestre cu vitralii și decorat cu sculpturi

Spre grădină se deschideau salonul și sufrageria, iar în aceeași zonă erau prevăzute spații auxiliare, camere pentru personal și o baie.

Vestibulul parterului era unul dintre elementele importante, fiind luminat prin ferestre cu vitralii și decorat cu sculpturi care aveau inclusiv rolul de a crea senzația unui spațiu mai larg. Două scări făceau legătura între diferitele niveluri ale clădirii.

La etaj, către stradă, conform site-ului arhitectura-1906.ro, se aflau sala de studiu și biblioteca, urmate de un salon cu ferestre mari.

În partea dinspre grădină se găseau camerele proprietarilor, odaia doamnei și cea a domnului, care aveau o baie comună și acces direct pe terasă. Dar și acces rapid în camera copiilor.

Dincolo de funcționalitatea încăperilor, adevărata miză era însă aspectul general al clădirii. Casa trebuia să impresioneze încă de la primul pas făcut în interior, iar exteriorul trebuia să transmită imaginea unei reședințe aristocratice europene.

Mobilier cumpărat din Franța, Germania și Spania

Pentru Tațiana Niculescu-Dorobanțu, construirea casei nu s-a încheiat în momentul în care muncitorii au terminat zidurile și acoperișul.

Mobilarea încăperilor a devenit o preocupare în sine, iar proprietara a căutat obiecte care să se potrivească atmosferei pe care voia să o creeze.

A ales obiecte de artă tradițională românească, dar și piese cumpărate din anticariatele din Paris și München, în timp ce din Spania a adus mobilier și tapiserii.

Fiecare cameră trebuia să fie completă înainte de a fi arătată musafirilor, iar perfecționismul proprietarei era cunoscut de cei apropiați.

„O să vă arăt cutare cameră când o să fie complet mobilată”, le spunea celor care doreau să vadă încăperile.

Cât de mult ținea la rezultat se poate înțelege și dintr-o altă scrisoare, trimisă în 1913 din Franța Sabinei Cantacuzino.

După ce vizitase castelele de pe Valea Loarei, Tațiana își compara propria reședință cu acestea și ajungea la o concluzie care spune multe despre mândria pe care o avea față de casa sa.

Avea însă și o nemulțumire, pe care o observa chiar în raport cu spectaculoasa arhitectură a clădirii: „Din păcate, din cauza străzii înguste, palatul pare înghesuit”.

„Tavanul dormitorului a fost distrus de cutremur”

Una dintre cele mai importante lovituri primite de casă avea să vină în 1940, când cutremurul a afectat grav clădirea.

În anul următor, Ilie I. Niculescu-Dorobanțu îi scria nepotului său, Nicolae Pillat, despre starea imobilului și despre faptul că ajunsese să locuiască într-un apartament pe care și-l amenajase la demisol.

„N-aș mai fi putut să stau sus, căci tavanul dormitorului a fost distrus de cutremur, iar peretele dinspre grădină stă să cadă, înclinat între cinci și opt centimetri. Casa a avut mult de suferit în urma cutremurului”, nota acesta, conform unui articol publicat pe site-ul arhitectura-1906.ro.

Cutremurul reprezenta începutul unei perioade dificile. Bucureștiul avea să treacă apoi prin război, schimbarea regimului politic și naționalizare, iar destinul casei urma să fie complet diferit de cel imaginat de proprietarii săi.

4,5 milioane de euro pentru Casa Niculescu-Dorobanțu

Între 1948 și 1957, imobilul a găzduit cantina salariaților Ministerului Industriei Metalurgice și Construcției de Mașini.

În 1956, după insistențele Direcției Monumentelor Istorice, care considera clădirea „unul dintre cele mai valoroase ale Capitalei din punctul de vedere al artei arhitecturale”, casa a fost trecută în patrimoniul Ministerului Culturii și Învățământului și au fost efectuate lucrări de consolidare.

Din 1958 a primit o nouă destinație și a găzduit „Școala medie tehnică de coregrafie”, unde învățau aproximativ 300 de elevi. În locul saloanelor unei familii aristocratice au apărut săli în care se studia dansul.

În 2019, Casa Ilie Niculescu-Dorobanțu a fost scoasă la vânzare pentru 4,5 milioane de euro, valoarea imobilului era estimată la aproximativ 5-5,5 milioane de euro.

Au trecut însă anii, iar casa nu și-a găsit cumpărătorul dispus să investească în restaurarea ei.

Castelul se crapă, geamurile sunt sparte

Astăzi, imaginea este greu de asociat cu descrierile de acum mai bine de un secol.

Ferestrele sunt sparte, iar tencuiala a fost măcinată de soare și intemperii până când suprafața pereților a început să-și piardă strat după strat aspectul de odinioară.

Elementele arhitecturale din fier au ruginit, bucăți din cărămidă au început să se desprindă, iar arcadele care dau clădirii acel aer de castel prezintă crăpături serioase.

În curte, o antenă parabolică a căzut de pe clădire, iar bariera de la intrare a rămas blocată după ani în care, cel puțin aparent, nu a mai fost folosită.

Câteva camere de supraveghere au fost instalate pentru a monitoriza imobilul, ca și cum tehnologia modernă ar încerca să țină locul oamenilor care ar fi trebuit să se afle aici.

Vegetația a crescut în jurul clădirii și a început să acopere tot mai mult din peisaj, iar ferestrele întunecate lasă impresia că în interior nu mai există de mult activitatea care anima cândva casa.

Un castel potrivit pentru un film de groază

Privită în forma în care a ajuns astăzi, Casa Niculescu-Dorobanțu pare să fi devenit, fără să vrea, un decor cinematografic.

Turnurile și arcadele, vitraliile, cărămida, ferestrele întunecate și vegetația care a crescut în jurul clădirii creează imaginea unei reședințe misterioase, iar degradarea accentuează și mai mult această impresie.

Este genul de loc care ar putea fi transformat cu ușurință într-un decor pentru un film de groază, într-o atmosferă asemănătoare celei din Wednesday, serialul produs pentru Netflix.

Aici e clar că decorul nu poate fi demontat după terminarea filmărilor. Este o clădire reală, cu peste un secol de istorie în spate, care continuă să se degradeze în centrul Bucureștiului.

O proprietate de milioane de euro care își caută încă omul capabil să-i redea viața. Și strălucirea de altădată!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro