A apărut în Antarctica încă din 2006

Descoperirea a fost făcută în timpul unei expediții desfășurate între decembrie 2025 și martie 2026, relatează Deutsche Welle. Până acum, insecta fusese găsită mai ales în canalizările și instalațiile bazelor științifice și militare din Antarctica, iar acum se pare că musca s-ar fi adaptat și își poate parcurge întregul ciclu de viață în natură.

O muscă din Arctica a ajuns în Antarctica și s-a instalat lângă pinguini. Oamenii de știință încearcă să o oprească
Trichocera maculipennis, specia invazivă observată în Antarctica, are corp subțire, picioare foarte lungi și aripi transparente cu nervuri vizibile. Cercetătorii urmăresc modul în care insecta se adaptează și se răspândește în mediul antarctic. Sursă foto: Getty Images

Trichocera maculipennis nu a fost descoperită pentru prima dată acum. Primele exemplare au fost găsite în vara australă 2006-2007, în sistemul de canalizare al bazei uruguayene Artigas, de pe Insula Regelui George. Autoritățile au încercat atunci să elimine insecta cu insecticid și prin îndepărtarea apei și a nămolului contaminat. Pentru o perioadă s-a crezut că operațiunea reușise, însă muștele au reapărut. În anii următori, insecta a fost semnalată și în apropierea altor baze de cercetare.

Acum a ieșit din canalizări și s-a instalat în natură

Cercetătorii chilieni au găsit recent atât exemplare adulte, cât și larve în peșteri naturale din Peninsula Antarctică, în apropierea zonelor în care cuibăresc pinguinii. Biologul Hugo Benítez, care coordonează cercetările, spune că insecta reușește acum să-și desfășoare întregul ciclu de viață în afara infrastructurii create de oameni.

Este un pas important pentru că musca nu mai pare dependentă doar de căldura și condițiile din sistemele de canalizare ale bazelor antarctice, ci pare că s-a adaptat la clima severă din Antarctica.

Oamenii ar fi transportat-o accidental până la capătul lumii

Principala ipoteză este că insecta a ajuns în Antarctica cu ajutorul oamenilor. Navele turistice, științifice și militare, dar și echipamentele sau încălțămintea folosite de personalul bazelor ar fi putut transporta accidental ouă, larve sau insecte adulte. Analizele genetice sugerează chiar că populațiile din Antarctica ar putea proveni din cel puțin două surse geografice diferite, ceea ce ar însemna că insecta a fost introdusă de mai multe ori.

Un studiu publicat în 2025 în revista Zoologischer Anzeiger a analizat 294 de exemplare capturate la patru baze antarctice. Cercetătorii au observat schimbări în forma și dimensiunea aripilor de-a lungul timpului, semn că populația se modifică pe măsură ce se adaptează la noul mediu. Hugo Benítez crede că insecta a ajuns într-un punct în care „a venit ca să rămână”.

De ce poate deveni o problemă o muscă atât de mică

Antarctica are foarte puține specii terestre, iar ecosistemele sale sunt extrem de fragile, explică cercetătorii. Într-un asemenea mediu, apariția unei specii noi poate produce efecte mult mai mari decât într-un ecosistem bogat în biodiversitate. Larvele muștei trăiesc în materie organică și pot modifica, chiar foarte puțin, temperatura și structura solului.

Pentru Antarctica, asemenea schimbări aparent minore pot conta. Hugo Benítez avertizează că extinderea speciei ar putea provoca o „destabilizare ecosistemică”, mai ales că noile colonii au fost identificate în peșteri apropiate de zonele de cuibărit ale pinguinilor, unde există mai multă materie organică.

Cercetătorii încearcă acum să afle dacă prezența ei poate modifica solul, microorganismele și echilibrul local suficient de mult încât efectele să se resimtă și asupra altor specii.

Încălzirea Antarcticii îi face viața mai ușoară

Peninsula Antarctică s-a încălzit cu aproape 3 grade Celsius în ultimele decenii. Temperaturile mai ridicate fac posibil ca unele specii care înainte nu puteau supraviețui în natură să găsească acum condiții favorabile. În același timp, numărul oamenilor care ajung în Antarctica pentru cercetare, turism și logistică a crescut, ceea ce mărește riscul introducerii accidentale a altor specii.

Cercetătorii încearcă acum să găsească metode pentru a monitoriza și limita răspândirea muștei, inclusiv prin capcane speciale.

Pentru oamenii de știință, Trichocera maculipennis a devenit însă și un avertisment, mai ales că, pe măsură ce Antarctica se încălzește, tot mai multe specii străine ar putea reuși ceea ce această muscă a făcut deja: să ajungă până la capătul lumii și să rămână acolo, riscând să schimbe un ecosistem instabil.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.