În ultimii ani, Pablo Brandan, fraţii Costea, Ovidiu Dănănae, Iasmin Latovlevici, Andrei Prepeliţă, Raul Rusescu, Mihai Răduţ, Alexandru Bourceanu, Vlad Chiricheş, Alex Chipciu şi Paul Pârvulescu, au ajuns la echipa patronată de Gigi Becali, după ce au refuzat oferte considerate prea mici din partea lui Dinamo sau au fost deturnaţi de patronul stelist, în urma convorbirilor cu acţionarul dinamovist Cristi Borcea, care e şi finul latifundiarului. Se pare că ”Spartanul Şef” discută cu Becali lucruri importante din viaţa lui Dinamo, inclusiv despre transferurile nematerializate, din cauză că cei care finanţează clubul ”alb-roşu” nu ajung la un acord intern.

„Am transferat mulţi jucători de care am auzit de la finul Borcea! Chiricheş, Chipciu… Cu Pârvulescu a fost altceva, am vrut să i-o plătesc lui Nicu Badea. Jucătorii pe care îi am eu la Steaua vor şoca toată Europa. Răduţ va exploda, Mihai Costea la fel, chiar şi Rusescu… am fundaşii centrali care sunt tineri, am echipă bună şi tânără”, mărturiseşte Gigi Becali. Acesta se pare că a împrumutat deja proiectul ”New Dinamo”, care a fost lansat de rivali în 2011 şi care prevedea alcătuirea unei echipe cu o medie de vârstă scăzută. Planul a fost abandonat între timp de Dinamo din lipsa resurselor materiale, aşa că ”alb-roşii” mizează în continuare pe Marius Niculae, Ionel Dănciulescu sau Cătălin Munteanu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.