Flórián Albert junior, fiul singurului Balon de Aur din istoria fotbalului maghiar, antrenează fetele de la Ferencvaros: „Câți copii au fost mai buni decât tații lor? Nu exista planul B pentru mine, dar atunci m-am simțit fotbalist”

Fizicul lui Albert jr s-a schimbat puțin față de anii săi de jucător activ. Dacă-și pune echipamentul, ar putea cu ușurință să se numere printre fotbaliștii de astăzi.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Fost mijlocaș central, triplu campion (1992, 1995, 1996) și 4 Cupe (1991, 1993, 1994, 1995) cu Fradi (166 de meciuri și 30 de goluri, între 1987 și 1996, plus sezonul 1997-1998), 6 selecții la națională, „juniorul” a purtat mereu povara numelui uriaș al tatălui său.

„Niciun maghiar nu va mai lua Balonul de Aur”

Libertatea: Albert Flórián este singurul maghiar care a luat Balonul de Aur în 1967. Mai poate lua cineva, vreodată, acest trofeu? Mă refer la un fotbalist din Ungaria…
Albert Flórián Junior: Nu! Deși nu-mi place să fac comparații. Nu compar stiluri sau epoci, chiar și pe vremea mea fotbalul era complet diferit. Acum, schimbările se produc la doi sau trei ani. Fotbalul de azi este complet diferit, la fel și jucătorii. Există o dezvoltare continuă, tactic, timpul și spațiul sunt limitate acum. Echipele sunt mai compacte, jucătorii, mai rapizi. Probabil, câțiva și-ar păstra locul și azi dacă ar avea aceeași pregătire precum fotbaliștii de azi…

– Ești născut pe 12 decembrie 1967, la câteva zile după ce tatăl tău a primit trofeul Balonului de Aur, nu?
– La fix 8 zile!

– E clar, ursitoarele aleseseră fotbal pentru tine. Chiar dacă, Irén Bársony, mama ta, era actriță…
– Încă din copilărie mergeam de multe ori cu tatăl meu la Fradi, nu doar pentru fotbal, ci și la meciurile de hochei pe gheață, așa că atașamentul și dragostea pentru club au apărut de timpuriu.

Fotbalul a fost dragostea mea, așa că nimeni nu avea un plan B pentru mine.

Și a fost o mândrie imensă în familie când Nemzeti Sport a anunțat, la meciul nostru de la Debrețin, din toamna anului 87, că „un alt Albert este în echipa de start pentru Fradi”…

Când a simțit că a devenit fotbalist

– A fost ca o povară să porți acest nume?
– Până pe la 15 ani, nu! Când aveam 7 ani, m-am dus la selecție și am stat la rând, ca toți ceilalți copii. Tata încerca să mă protejeze, spunându-le tuturor să nu mă compare cu el și că „cel mic” va crește și va merge pe drumul lui. M-a protejat cât a putut, ca să nu intru într-o spirală negativă.

Totuși, am simțit că sunt cu adevărat fotbalist și că nu mai sunt fiul tatălui meu după ce am devenit campion în Ungaria. Deși, cred că am rămas fiul tatălui meu tot timpul, micul Albert sau micuțul Flóri – Albert Flórián Junior, pentru Index

– Ai cucerit titluri și cupe, ați jucat în Liga Campionilor și ai marcat într-un 1-1 cu Real, ai jucat de 6 ori pentru națională. Se putea mai mult?
– Aș prefera să spun așa, că poate aș fi putut fi mai mult, dar nu regret nimic, deși am avut două oferte din străinătate, 1860 München și Deportivo La Coruña, pe care le-am ratat.

„Am văzut cum managerul clubului era încătușat sub suspiciune de fraudă fiscală”

– Ai jucat în Israel și în Franța, dar niciuna dintre perioade nu a fost cu adevărat de succes
– Am obținut un apartament printr-un credit, dar a trebuit să achit împrumutul. Și pentru asta a fost necesară vânzarea mea în străinătate. Maccabi Tel Aviv m-a sunat, dar când am ajuns în Israel, managerul m-a întâmpinat la aeroport spunând că are loc o schimbare de antrenor, iar noul tehnician a adus cu el 2 mijlocași. Așa că nu mai eram nevoie de mine.

Am mers la Petach Tikva, însă nu am rămas pentru restul sezonului, pentru că revenise Nyilasi Tibor pe banca lui Fradi, iar el m-a chemat. Am ratat titlul, iar eu am ajuns în Franța, era, în continuare singura modalitate de a-l plăti pe sponsorul care mă ajuta cu apartamentul. M-am accidentat, eram Red Star, în divizia a doua, m-am operat, când am ieșit din spital, am văzut pe prima pagină a ziarului cum managerul clubului era încătușat sub suspiciune de fraudă fiscală.

Echipa s-a destrămat imediat. După recuperare, am mai jucat două meciuri, apoi am cerut rezilierea. M-am întors acasă, dar nu la Fradi, se temeau că piciorul meu nu va va ține după 5-a operație. Am acceptat să mă duc la BKV Előré, cu care am urcat în liga a doua. Un final frumos de carieră.

Vasile Miriuță nu i-a mai dat numărul înapoi!

– La Fradi, în sezonul 1997-1998, ai jucat cu Vasile Miriuță. Mi-a spus că nu a vrut să-ți mai dea numărul 8 înapoi, când te-ai întors din Israel…
– He, he, Vasile! N-a fost chiar așa! Am luat numărul 7, n-a fost nicio problemă pentru mine. Aveam o echipă puternică, Lipcsei, Miriuță, eu, ca să ne poată folosi pe toți, Tibor Nylasi l-a trecut pe Lipcsei fundaș central…

– După ce ai lucrat la Tököl, ai fost director al Puskás Akadémia, manager Budaörs, la Soroksár și la Elore, iar în 2023 ai revenit la Fradi. Cum s-a născut ideea de a antrena fete? Ai spus „da” imediat?
– Am cerut o zi de gândire. A fost o mare surpriză când mi s-a oferit șansa de a conduce echipa feminină. Mai întâi, mi-am luat rămas bun de la BKV Előre, unde am obținut rezultate excelente în primul an.

Pe vremea noastră, fotbalul feminin era un sport-hobby pentru un grup foarte restrâns, practicat în mare parte de cele care aveau o legătură cu acesta prin intermediul fratelui sau al tatălui lor. Fotbalul nu era un sport feminin, fetele preferau handbalul, baschetul ori voleiul. Și nu erau la fel de multe spectatoare sau fete tinere ca la meciurile ca astăzi. Ați văzut, Europeanul din Elveția, jocurile s-au disputat cu tribunele pline.

Lumea s-a deschis, iar fetele au început să joace. În fotbal, care se află într-o poziție de dominație și putere, federațiile internaționale și europene au recunoscut că fotbalul nu ajunge la o jumătate a lumii la același nivel ca cealaltă. Și depun eforturi serioase în sectorul feminin pentru a schimba acest lucru.

– Care este nivelul în Ungaria?
– Sectorul feminin se dezvoltă într-un ritm rapid, începe să devină din ce în ce mai ușor de comercializat la nivel mondial. În mai multe țări europene, prima ligă este profesionistă.

A fi fotbalistă poate fi nu doar un hobby, ci și o profesie. Acum simțim impactul negativ al acestui lucru ca echipă, mai multe dintre jucătoarele noastre fiind ofertate de echipe profesioniste germane, franceze și italiene. Am în lot internaționale din România, Serbia, Estonia, o peruancă, 5 în naționala maghiară.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

„Importanța comunicării”, în fotbalul feminin

– Care este cea mai mare diferență între o echipă masculină sau una feminină?
– Sunt mult mai rezervate, dar acest lucru este normal. De aceea, importanța comunicării crește. Ceea ce este mai informal și relaxat cu bărbații este puțin mai complex cu femeile, iar înainte să vorbesc ca antrenor, necesită mai multă gândire. Acceptă totul de la antrenor și execută instrucțiunile. Ceea ce este bine, pe de o parte, ușurează munca, dar, pe de altă parte, nu este atât de bine pentru că nu au o minte critică. Desigur, este și o chestiune de timp pentru ca antrenorul și echipa sa să găsească un numitor comun în toate, iar succesul obținut împreună este un catalizator important. În cazul nostru, pe lângă titlul, ar fi să ajungem în grupa principală a Ligii Campionilor.

Cel mai important lucru este să dezvoltăm fotbalul feminin. Încă nu avem suficienți bani, dar, după ce am început să antrenez fete, cam într-un an, au venit 5 parteneri naționali lângă noi. A fost un pas înainte. Pentru mine, munca mea merge foarte bine.

„Acum îl avem doar pe Dominik Szoboszlai, dar el nu a jucat niciodată în Ungaria”

– România nu s-a mai calificat la un Mondial din 1998, Ungaria, din 1986…
– A fost drama cu Irlanda, dar eu cred că selecționerul italian Marco Rossi lucrează bine. De ce nu ne-am mai dus la Mondiale? Pentru că acum îl avem doar pe Dominik Szoboszlai. Nu avem 4-5. Nu avem timp pentru ei… Szoboszlai, și mai sunt ca el, nu a jucat deloc în Ungaria. Nu sunt produși de fotbalul nostru!

„Ochiul” care ne lipsește

Suntem în era analizei AI. Nu mai este, oare, necesară experiență umană, „ochiul meu”, pentru a identifica fotbaliști buni, cu potențial, care să aibă șansa de se integra și progresa? Eu cred că este nevoie! Și un astfel de „ochi” lipsește și României, și Ungariei!

Azi poți vedea imediat câți kilometri a parcurs un jucător, câte sprinturi a făcut, dar trebuie să fie mai mult decât atât.

Pe vremea noastră, doar echipele mari aveau antrenori asistenți, de portar, antrenori de fitness. Acum este o bază simplă, completată cu analiști de date și video, ca să nu mai vorbim de specialiști în recuperare, comunicare și alții.

„Ieșirea din sistemul centralizat, socialist, a contat. Suntem prea nervoși, nu există răbdare”

– România?
– Cred că ieșirea din sistemul centralizat, socialist, a contat. Steaua a cucerit Cupa Campionilor, în 1986, nu? Și legea Bosman, cu transferul liber, a fost importantă. Țări precum România și Ungaria au mult potențial fotbalistic, dar, din păcate, nu sunt capabile să-l valorifice.

Evident, probabil, nu sunt nici bani, nici academii, nici răbdare. Să găsești un nou Hagi, un nou Gică Popescu nu se poate face imediat. Cred că toată lumea este nervoasă, nu există răbdare.

Eu sunt fan Ronaldinho, Zico și Zidane. Pentru mine, Ronaldinho este cel mai bun, da!

– Ai doi fii, au cochetat ei cu fotbalul?
– Fiii mei au moștenit mult mai mult de la bunicul lor, era mai înțelept ca mine. Am de 30 de ani o soție minunată, căreia îi mulțumesc pentru cei doi copii ai mei și… pentru multe alte lucruri. Fiul meu mai mare, Patrik, are 30 de ani, o diplomă în drept, lucrează în Parlamentul European din Bruxelles. Mezinul Axel, 21 de ani, a jucat fotbal, acum lucrează în departamentul de marketing de la Ferencvaros.

Au încercat fotbalul, le-a plăcut, nu au fost stângaci, dar, după un meci mai prost, deja erau nesiguri pe ei.

Fiii mei nu au avut filonul rebel, aproape anarhist, pe care îl aveam când eram tânăr. Blugi, geci de piele, motociclete, o trupă numită Beatrice și Hobo Blues Band, cu prieteni buni printre muzicieni, fani Fradi.

Până la urmă, este important ca fiecare să-și urmeze propria cale!

„Câți fii au fost mai buni decât tații lor?”

– Vom vedea vreun viitor Albert în fotbalul maghiar?
– Să nu spui niciodată, niciodată! Să sperăm în vreun nepot! Dar, sincer, eu sunt liniștit. Ce fiu și-a depășit tatăl? Poate Paolo Maldini pe Cesare. Dar Zidane, Cruyff, Beckenbauer…. Nu există vreun fiu care să fi fost mai bun ca părintele lui!

„Împăratul”, de neegalat tehnic și tactic

Cu Fradi, pentru care a evoluat între 1959 și 1974, Albert Flórián a jucat un total de 351 de meciuri și a marcat de 256 de ori, potrivit Vasarnap. A câștigat 4 titluri (1963, 1964, 1967, 1968) și Cupa Ungariei (1972). A fost golgheter de trei ori (1960: 27 de goluri; 1961: 21 de goluri; 1965: 27 de goluri). A câștigat Cupa Orașelor Târguri din 1965, predecesoarea Cupei UEFA, în fața lui Juventus.

Este singurul fotbalist maghiar care a câștigat Balonul de Aur, premiul acordat celui mai bun fotbalist european de revista France Football. Conform premiului, înaintașul era „un jucător de neegalat din punct de vedere tehnic și tactic”.

În ancheta din 1967, Albert i-a devansat pe Bobby Charlton (Anglia) și Jimmy Johnstone (Scoția).

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Flórián a fost ales Fotbalistul Anului Maghiar, în 1966 și în 1967. Porecla sa a fost, pe bună dreptate, Császár („Împăratul”).

Albert a marcat 31 de goluri în 75 de meciuri internaționale și a fost figura-cheie în reconstrucția echipei naționale a Ungariei după „dezertările” jucătorilor din epoca Puskas, în urma Revoluției Maghiare din 1956.

Bronz olimpic, bronz european și o victorie istorică împotriva Braziliei

A câștigat medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Roma din 1960. A fost golgheter, cu 4 goluri, la Cupa Mondială din 1962, când Ungaria a ajuns în sferturile de finală din Chile, și a contribuit la ocuparea locului 3 la Campionatul European din 1964.

La Campionatul Mondial din 1966, Ungaria a provoca Braziliei prima înfrângere în ultimii 12 ani. Meciul, jucat pe Goodison Park, a fost considerat pe scară largă ca fiind cel mai bun al turneului. Ungaria a câștigat cu 3-1, goluri marcate de Ferenc Bene, Laszlo Farkas și Kalman Meszoly, dar Albert a fost cel mai bun. Ungaria a cedat în fața Uniunii Sovietice, în „sferturi”, 1-2.

În 1972, a fost invitat în echipa națională a Europei, iar în 1968 și în 1973 a fost selectat în echipa mondială. 

Pe 15 iunie 1969, la Copenhaga, în timpul meciului de calificare la Campionatul Mondial Danemarca – Ungaria, a fost grav accidentat. După o lungă recuperare, a putut juca din nou, dar genunchiul său nu a mai rezistat efortului, așa că a luat în considerare retragerea. În ultimul său meci a jucat pentru Fradi pe 17 martie 1974, iar ultima sa apariție pentru echipa națională a fost pe 29 mai, într-o victorie cu 3-2 împotriva Iugoslaviei.

Fradi i-a organizat un meci de adio pe 7 iunie 1975, împotriva Vojvodinei (echipa Újvidék) pe stadionul Üllői út.

• După retragere, a continuat să lucreze pentru Fradi, iar din 2001 a ocupat și funcția de președinte de onoare FTC.
• Legenda fotbalului maghiar a fost decorată cu Crucea de Ofițer a Ordinului de Merit al Republicii Ungare, în 1994.
• A primit titlul de Sportiv al Națiunii în 2004.
• În 2007, a devenit primul cetățean de onoare al satului său natal, Hercegszántó, iar în 2010, a primit titlul de cetățean de onoare al capitalei Budapesta.
• În 2011, i s-a acordat Crucea Mijlocie a Ordinului de Merit al Republicii Ungare, ca recunoaștere a spiritului său sportiv exemplar.

În 2012, a fost realizat un film despre viața și cariera sa, regizat de Attila Visontai, intitulat Császárról, iar în 2013, o stradă din sectorul 9 a fost numită după el.

Pe 7 august 2014, o statuie din bronz a sa, de trei metri și jumătate, creată de sculptorul Sándor Kligl, a fost inaugurată în fața stadionului reconstruit al FTC.

„Așa li se întâmplă tuturor culacilor care fură!”

Copilăria lui Albert Flórián în Hercegszántó, la granița cu Iugoslavia, a fost marcată de o serie de tragedii: avea 3 ani când și-a pierdut mama și mai mulți frați, rămânând singur cu ceilalți frați și cu tatăl său șvab, proprietar de moară, a relatat PestisRacok.

Bunicul János a fost declarat „dușman” de bolșevici, i-au luat moara și purta o pancartă la gât pe care scria: „Așa li se întâmplă tuturor culacilor care fură!”.

Culacii (sau chiaburii) au fost țărani înstăriți din Uniunea Sovietică și zonele ocupate, etichetați drept „dușmani de clasă” și ținte principale ale represiunilor staliniste.

A fost condamnat și la închisoare pentru că, potrivit acuzației false a tribunalului comunist, a ascuns făină în moară, când, de fapt, ajuta toți oamenii.

În 1952, Albert Flórián avea 11 ani, când s-a mutat cu frații săi la Budapesta, sub aripa protectoare a mătușii, dar în 1955 familia a fost evacuată din Budapesta, la Őrszentmiklós.

Câte 10 kilometri pe jos în fiecare zi

Albert Flórián, care juca deja pentru echipa de tineret a lui Kinizsi, a fost nevoit doi ani să meargă pe jos, 5 kilometri, de la Veresegyház, până unde ajungea trenul.

Efectul traumei din copilărie l-a făcut pe Albert Flórián să nu mai vorbească despre aceste orori mai târziu.

Volumul „Împăratul și întunericul de după el…”, publicat în 1984, care prezintă parțial viața sa, menționează deportarea familiei doar în treacăt, dar mai târziu, după schimbarea regimului, greutățile pe care le-a îndurat familia Albert în comunism.

Fundația Albert Flórián

Albert Flórián a înființat o fundație care îi poartă numele. Primul președinte a fost însuși Albert Flórián până la moartea sa, survenită în 2011. 

În fiecare an, fundația acordă Premiul Albert pentru întreaga carieră antrenorilor care educă și antrenează cu succes tinerii sportivi. De asemenea, îi susține pe cei mai talentați și de succes juniori de la Ferencváros.

În 2011, Federația Maghiară de Fotbal (MLSZ) a organizat o sărbătoare cu ocazia împlinirii a 70 de ani de către Flórián Albert. La acea vreme, acesta era încă vesel, dar a fost internat în spital la scurt timp după aceea.

„Medicii susțineau că, fără intervenție, o tragedie se poate întâmpla oricând”

A fost supus unei intervenții chirurgicale coronariene, dar starea sa de sănătate nu s-a îmbunătățit. Albert a murit în urma unui atac de cord pe 30 octombrie 2011.

„Ne era frică de operație, dar totuși ne doream ca el să treacă peste ea, pentru că medicii susțineau că, fără intervenție, o tragedie se poate întâmpla oricând. Suferise un atac de cord. Apoi totul s-a întâmplat atât de repede și inexplicabil: în ciuda operației, l-am pierdut câteva zile mai târziu…”, a povestit Magdolna, sora lui Albert Flórián jr, citată de Ripost.

Încă am în față ultima lui zi de naștere, a 70-a, pe care a sărbătorit-o cu bună dispoziție, aș spune, în forță, la o recepție imensă, în compania atâtor prieteni. Am crezut că va fi cu noi pentru totdeauna. O lună și jumătate mai târziu, a dispărut.

Flórián Albert s-a căsătorit cu actrița Irén Bársony, la 30 noiembrie 1963. Au avut doi copii, ambii au devenit sportivi cunoscuți: Magdolna (62 de ani), handbalistă, și Flórián junior, fotbalist.