Născut la 23 martie 2001, la Belgrad, Jovan Markovic (1,83 m) are 3 selecții la naționala de seniori a României și a semnat cu Farul un contract valabil pentru următorii 3 ani.

Câștigător al Supercupei României cu Universitatea Craiova în 2022, Markovic a debutat în Liga 1 în tricoul formației din Bănie, iar până acum a mai evoluat pentru Academica Clinceni, FC Hermannstadt și Oțelul Galați.

Până în prezent a disputat 161 de partide în toate competițiile, reușind să marcheze 32 de goluri și să ofere 15 pase decisive.

Spartak Trnava – Universitatea Craiova joacă astăzi, de la 21.30. Meciul din Slovacia, din manșa a doua a turului 3 preliminar Conference League. În tur, Craiova s-a impus 3-0.

Planuri mari pentru Jovan Markovic la Farul

„Vin cu gânduri mari. Vreau să câștigăm campionatul, să ajut echipa și să marchez multe goluri. Trebuie să mă antrenez bine, să joc cât mai mult. Vreau să ajut echipa cât mai mult”, a spus fotbalistul la prezentare.

Acesta a mai adăugat: „Vrem să jucăm cât mai bine și să ducem echipa pe primul loc. Am vorbit deja cu mister Zicu. Sper să ne înțelegem cât mai bine și să facem treabă bună împreună”.

Pentru Universitatea Craiova a jucat 149 de meciuri, a înscris de 28 de ori și a oferit 14 pase decisive. Atacantul a fost măcinat de accidentări, în special în perioada petrecută la Sibiu.

Site-urile de specialitate l-au cotat la 500.000 de euro la ultima actualizare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

NECULAI52 14.08.2025, 16:26

Câte titluri ai luat la Craiova, atâtea vei lua la Farul!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.