Partida de la Slobojanske, așezare cu 14.000 de locuitori din regiunea Dnipropetrovsk, estul Ucrainei, era programată pentru 3 martie. Din cauza tensiunilor militare, meciul a fost mutat în Cehia, la Nymburk, acolo unde va fi cantonată echipa pentru două săptămâni.

Jocul este o restanță din 1 februarie, când BC Prometei anunţa mai multe cazuri de COVID-19 în lot.

U BT Cluj şi BC Prometei se află pe primele două locuri în grupa K, cu câte 4 puncte, neînvinse în faza Top 16 a Ligii Campionilor.

În primul meci din grupă, U BT Cluj s-a impus în deplasare cu Unicaja Malaga, cu 79-73, iar în al doilea a dispus pe teren propriu de Filou Oostende, cu 86-75.

Campioana României s-a calificat direct în optimile Basketball Champions League, după ce a câştigat grupa preliminară G, cu un bilanţ de cinci victorii şi o înfrângere.

Din grupele optimilor de finală, primele două clasate se vor califica în sferturile de finală, iar câştigătoarele din această fază vor ajunge la Turneul Final Four, care va avea loc la Bilbao, între 6-8 mai.

U BT Cluj evoluează în premieră în Top 16. 

Foto: prometeybc.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.