Absolvent al Institutului de Aviație din Moscova și al Academiei Militare Dzerjinski, Nesterov a ocupat, între 1992 și 2005, diferite funcții în Departamentul de Vehicule de Lansare și Infrastructură Spațială Terestră a Agenției Spațiale Ruse.

El a fost implicat în dezvoltarea de rachete și sisteme legate de spațiu (Buran, Zenith, Soiuz-2, Proton-M).

Fost CEO al Centrului de Cercetare și Producție Spațială de Stat Hrunicev (2005-2012), savantul a condus proiectul de creare a rachetei Angara, finalizat în 2014. Potrivit Russian Space Web, versiunea grea, Angara-A5, este cea mai mare rachetă spațială rusească.

A murit Vladimir Nesterov, „părintele” rachetelor Soiuz și Angara, cea mai mare rachetă spațială rusească
Racheta Angara-5A

Guvernul a comandat dezvoltarea rachetelor Angara încă din 1992, dar primele teste au avut loc abia în 2014. Apoi, în iulie, a fost lansată versiunea ușoară, Angara-1.2, iar în decembrie, versiunea grea, de 35 de tone, Angara-A5.

Nesterov și-a dat demisia de la centrul de cercetare în 2014, considerând că sarcina lui „a fost îndeplinită”.

Ulterior, savantul a fost acuzat că a deturnat 5,3 miliarde de ruble, aproape 68 de milioane de euro la cursul de azi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.