Francezii sunt aşteptaţi la urne de la ora locală 8.00, o oră mai târziu în România, până la ora 18.00 (19.00) sau 20.00 (21.00) în marile oraşe, moment în care vor fi cunoscute primele rezultate ale acestui scrutin, care riscă să zguduie peisajul politic.

Reprezentat de Jordan Bardella, 28 de ani, partidul Rassemblement National se află în fruntea sondajelor, care îi acordă între 34% şi 37% din intenţiile de vot, cu perspectiva fără precedent de a obţine o majoritate relativă sau absolută pe 7 iulie, în seara celui de-al doilea tur.

Conform acestor sondaje de opinie, RN devansează alianţa de stânga a Nouveau Front Populaire, cotată între 27,5% şi 29%, şi tabăra prezidenţială, ajunsă la aproximativ 20%-21% din intenţiile de vot din primul tur.

Dacă Jordan Bardella ar deveni prim-ministru, ar fi pentru prima dată de la Al Doilea Război mondial când un guvern de extremă dreapta ar conduce Franţa.

Preşedintele Emmanuel Macron a provocat aceste alegeri anticipate, anunţând dizolvarea Adunării pe 9 iunie, în seara victoriei extremei drepte la alegerile europene.

Sondajele de opinie şi politicienii se aşteaptă la o participare mult mai mare decât la alegerile legislative din 2022, când s-au prezentat la urne 47,51% dintre alegători. De data aceasta, prezenţa la vot ar putea ajunge la două treimi din alegătorii înregistraţi.

Semne ale prezenţei ridicate aşteptate: votul online, deschis până joi cetăţenilor francezi care locuiesc în străinătate, a atins un număr record de 410.000 (250.000 în 2022).

O analiză completă a implicațiilor scrutinului: Franța, în pragul celor mai importante alegeri din ultimele decenii. Ce trebuie să știm.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (20)
Avatar comentarii

Modoranvasile 30.06.2024, 12:20

Tot guvernul Macron va conduce

Avatar comentarii

BlueHack 30.06.2024, 12:26

Cred că extremiști sunt tocmai cei care acuză.

Avatar comentarii

maximala 30.06.2024, 12:27

Se pare ca omenirea a stat pre mult in pace. Prea multi ani i-a facut sa uite ce inseamna un razboi. De fapt, am uitat noi romanasii dupa doar 30 ani ce a insemnat ceausescu.

Vezi toate comentariile (20)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.