„Este o mare satisfacţie“, a reacţionat Céline Amaudruz, vicepreşedinta Partidului Popular Elveţian (SVP), în platoul televiziunii publice elveţiene RTS.

Primele proiecţii ale rezultatelor arată o consolidare a SVP, care a făcut campanie împotriva „imigraţiei în masă“, cu mult în faţa socialiştilor (SP), al doilea partid din Camera inferioară a parlamentului.

SVP a crescut cu 3,4 puncte procentuale peste scorul din 2019, ajungând la 29,2%, în timp ce socialiștii au obținut puţin peste 17% din voturi, cu 0,4 puncte procentuale peste rezultatul de acum patru ani, potrivit Agerpres.

Ecologiștii, în scădere cu 4,1 puncte procentuale

Această proiecţie mai arată că Le Centre şi Liberalii-Radicali (PLR) se luptă pentru locul al treilea, cu aproximativ 14,5% din voturi, în timp ce Verzii coboară la 9,1%, iar liberalii – la 7,1%.

„Este o dezamăgire“, a reacţionat Nicolas Walder, vicepreşedinte al Verzilor, subliniind că „este vorba de aproximativ două treimi din valul ecologist“ al alegerilor din 2019 care s-a estompat, când au obținut cu 4,1% mai multe voturi.

„Cred că populaţia a fost condusă spre alte priorităţi“, cum ar fi puterea de cumpărare şi insecuritatea, a spus el. „Sunt multe războaie în desfăşurare şi există o întoarcere spre identitate“.

Instanța confiscă sume astronomice de la fostul șef al Institutului de Cercetare Aerospațială și gașca lui. Experimente complexe și afaceriști cu 4-10 clase implicați
Recomandări
Instanța confiscă sume astronomice de la fostul șef al Institutului de Cercetare Aerospațială și gașca lui. Experimente complexe și afaceriști cu 4-10 clase implicați

Elveția, țară cu aproximativ 8,8 milioane de locuitori, îşi reînnoieşte cei 200 de deputaţi în Consiliul Naţional (Camera inferioară) prin reprezentare proporţională şi cei 46 de senatori în Consiliul Statelor (Camera superioară) prin vot majoritar.

La 13 decembrie, toţi parlamentarii vor alege cei şapte membri ai Consiliului Federal (guvernul), în care primele patru partide îşi împart cele şapte portofolii ministeriale. Având în vedere sondajele, Verzii au puţine şanse de a obţine un prim loc.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (16)

chiruleonard   •   23.10.2023, 11:15

Un articol nu prea interesant :(

MmS23   •   23.10.2023, 09:24

Cei care susțin politicile antimigratie să se gândească la faptul că înainte de a fi propria lor naționalitate, sunt oameni, iar suferință altora nu ar trebui să fie un prilej de a le interzice să-și refacă viața într-un loc mai bun.

    DMV75   •   23.10.2023, 09:58

    Ce te face sa crezi ca sunt oameni? Doar pentru ca sunt bipezi si articuleaza? Daca nu au reusit sa se adapteze, evolueze in tarile de origine ce te face sa crezi ca vor reusi in alta parte? Daca si-ar lasa obiceiurile, mentalitatea acasa poate ar reusi...dar vin cu toate lucrurile rele dupa ei si in loc sa se adapteze le impun. Nu am vazut nicun elvetian in Maroc strigand "Dumnezeu este mare" si taind gatul unui arab, dar viceversa...de nenumarate ori.

      dabaca2020   •   24.10.2023, 10:39

      @DMV 75,, Foarte bine prezentat Adevarul Europa de maine va fi o lume musulmana ,daca se tolereaza migratia de acest gen ! In Anglia sunt multe orase ,unde Primarii sunt de origine musulmana ,NU am nimic impotriva lor ,,dar am ceva impotriva terorismului ,, fie el de orice natie . Dar ei musulmanii (unii ) ,parca asta -i face mai fericiti ?

Simona.T   •   23.10.2023, 09:20

nu e neaparat o regula, neutrii merg spre ciolan peste tot, indiferent ca e stanga sau dreapta

Vezi toate comentariile (16)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Filmul de pe Netflix care a doborât recorduri de audiență luna asta! Milioane de oameni din toată lumea l-au văzut deja și toți vorbesc despre el! E de neratat!!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix care a doborât recorduri de audiență luna asta! Milioane de oameni din toată lumea l-au văzut deja și toți vorbesc despre el! E de neratat!!
S-a aflat totul! Incredibil ce avere are, de fapt, Elena Lasconi și ce salariu încasează, la Primăria Câmpulung. Deține șapte terenuri, trei apartamente și o casă
Viva.ro
S-a aflat totul! Incredibil ce avere are, de fapt, Elena Lasconi și ce salariu încasează, la Primăria Câmpulung. Deține șapte terenuri, trei apartamente și o casă
Denise Rifai, reacție genială după ce coafura ei a devenit ținta glumelor pe Internet: "Urmează întrebarea roșie"
Libertateapentrufemei.ro
Denise Rifai, reacție genială după ce coafura ei a devenit ținta glumelor pe Internet: "Urmează întrebarea roșie"
De ce să pui zeamă de lămâie pe ustensilele de lemn din bucătărie. Metoda eficientă pe care trebuie să o încerci
FANATIK.RO
De ce să pui zeamă de lămâie pe ustensilele de lemn din bucătărie. Metoda eficientă pe care trebuie să o încerci
'Bebelușul numărul doi este pe drum!' Wow! Ce veste! Vedeta noastră e însărcinată din nou și a făcut anunțul într-un mod neașteptat! Felicitări!
Unica.ro
'Bebelușul numărul doi este pe drum!' Wow! Ce veste! Vedeta noastră e însărcinată din nou și a făcut anunțul într-un mod neașteptat! Felicitări!
Amendă record în România pentru o companie germană: 25 de milioane de euro
Observatornews.ro
Amendă record în România pentru o companie germană: 25 de milioane de euro
Horoscop 14 ianuarie 2025. Leii sunt în elementul lor, dar la fel este și tentația acestei zile, tendința de a croi realitatea după propriile dorințe și nevoi
HOROSCOP
Horoscop 14 ianuarie 2025. Leii sunt în elementul lor, dar la fel este și tentația acestei zile, tendința de a croi realitatea după propriile dorințe și nevoi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI