„Am dat startul programărilor pentru vaccinarea celor mici! În mai puţin de 24 de ore au fost validate 981 de programări în platforma RoVaccinare, pentru copii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani”, a transmis Andrei Baciu, pe pagina de Facebook.

Secretarul de stat a mai spus că prima tranşă de vaccin anti-COVID pentru această categorie de vârstă va ajunge în ţara noastră zilele următoare, iar cei care vor să îşi programeze copiii trebuie să caute în platformă semnul „P_PED”.

Comitetul național de coordonare a campaniei de vaccinare (CNCAV) a anunțat joi că vaccinarea anti-COVID cu serul de la Pfizer pentru copiii cu vârste între 5 și 11 ani începe în România pe 26 ianuarie, iar programarea în platforma este deja posibilă.

Vaccinarea se poate realiza și fără programare, prin prezentare directă în cabinetele centrelor de vaccinare dedicate copiilor. De asemenea, vaccinarea se poate face și în cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze pediatrice.

Legat de prima tranșă de vaccin pentru copiii de 5-11 ani, Ministerul Sănătății a anunțat luni, 10 ianuarie, că primele doze ajung în România în perioada 21-25 ianuarie. Pentru această grupă de vârstă a fost autorizat la finalul lunii noiembrie 2021 în UE vaccinul produs de Pfizer.

EXCLUSIV. Juliette Binoche, marea actriță care are 60 de filme la 59 de ani, interviu mâine, pentru cititorii ziarului Libertatea, de la Cannes: De ce și-a tuns părul precum femeile iraniene?
Recomandări
EXCLUSIV. Juliette Binoche, marea actriță care are 60 de filme la 59 de ani, interviu mâine, pentru cititorii ziarului Libertatea, de la Cannes: De ce și-a tuns părul precum femeile iraniene?

Vaccinul va fi administrat în doze mai mici, tot două, dar de câte 10 micrograme. Rapelul va fi făcut tot după 21 de zile.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cum s-a îmbrăcat Smiley la nunta cu Gina Pistol. Toți au fost uimiți de alegere FOTO
Playtech.ro
Cum s-a îmbrăcat Smiley la nunta cu Gina Pistol. Toți au fost uimiți de alegere FOTO
Cine sunt, de fapt, nașii de cununie ai Ginei Pistol și ai lui Smiley. Ce gest a decis să facă prezentatoarea în ziua nunții
Viva.ro
Cine sunt, de fapt, nașii de cununie ai Ginei Pistol și ai lui Smiley. Ce gest a decis să facă prezentatoarea în ziua nunții
Cum să urmărești filmele Star Wars în ordine. Unde sunt disponibile online
TVMANIA.RO
Cum să urmărești filmele Star Wars în ordine. Unde sunt disponibile online
Ce nume va purta în buletin Gina Pistol după nunta cu Smiley. Decizia cu care i-a surprins pe toți
FANATIK.RO
Ce nume va purta în buletin Gina Pistol după nunta cu Smiley. Decizia cu care i-a surprins pe toți
Imagini rare. Cum arată interiorul unui cuib de viespi. Un fotograf a surprins și Regina. GALERIE FOTO
Știrileprotv.ro
Imagini rare. Cum arată interiorul unui cuib de viespi. Un fotograf a surprins și Regina. GALERIE FOTO
Reacţia unei cliente când vede cât a ajuns să coste un pui de ţară. ''Obrazul subţire cu cheltuială se ţine''
Observatornews.ro
Reacţia unei cliente când vede cât a ajuns să coste un pui de ţară. ''Obrazul subţire cu cheltuială se ţine''
FOTO | Ironia supremă a galeriei rapidiste după ce FCSB a pierdut titlul! Sute de obiecte au apărut în peluză pe Arena Naţională: "Sunteţi tari, sunteţi beton..."
Orangesport.ro
FOTO | Ironia supremă a galeriei rapidiste după ce FCSB a pierdut titlul! Sute de obiecte au apărut în peluză pe Arena Naţională: "Sunteţi tari, sunteţi beton..."
Fiica lui Smiley și a Ginei Pistol, show la nuntă: 'Josephine a dansat balet, s-a făcut cerc în jurul ei' / Foto exclusiv
Unica.ro
Fiica lui Smiley și a Ginei Pistol, show la nuntă: 'Josephine a dansat balet, s-a făcut cerc în jurul ei' / Foto exclusiv
Horoscop 28 mai 2023. Berbecii au nevoie de seriozitate, ca să poată fi sinceri cu ei, să poată face pași importanți înainte către rezolvare
HOROSCOP
Horoscop 28 mai 2023. Berbecii au nevoie de seriozitate, ca să poată fi sinceri cu ei, să poată face pași importanți înainte către rezolvare