„Zilele trecute mi-a scris o fată că a trecut pe lângă pizzeria «Buoni E Bravi», aia «șmecheră» de la Rosetti, și a văzut că membrii personalului, împreună cu niște prieteni, le acordau note fetelor care treceau pe stradă”, scrie, pe Facebook, Oana Maria Zaharia, membră a trupei Poetrip, colaboratoare VICE și activistă în domeniul drepturilor femeii.
„Fata care mi-a scris a trecut pe lângă ei împreună cu iubitul ei și a fost scutită de notele băieților, dar s-a simțit scârbită și umilită că asistă la așa ceva chiar pe bulevardul Carol, în centrul orașului”, adaugă Oana Maria Zaharia.
Una dintre fetele care au fost notate în timp ce mergea pe lângă pizzerie le-a făcut poză băieților și a făcut-o publică.
„Așa am reușit să identificăm că respectivii nu erau doar clienți, ci chiar membri ai personalului pizzeriei, după cum reiese din a doua fotografie, postată de pizzerie pe pagina de Instagram. Ce pot să spun e evident că pizzeria susține astfel de comportamente, deci nu mă aștept să facă ceva în această privință”, scrie Oana Maria Zaharia, care recomandă „să nu călcați în pizzeria asta dacă sunteți persoane inteligente, progresiste, feministe și vă doriți o lume mai bună, în care femeile nu sunt notate pe stradă ca și cum ar fi niște mărfuri supuse privirii masculine”.
Contactați de Libertatea, reprezentanții pizzeriei nu au negat că tinerii sunt angajații lor, dar au refuzat să comenteze incidentul.
La câteva ore de la publicare, postarea Oanei s-a viralizat şi a înregistrat aproape 800 de reacţii şi peste 250 de distribuiri.
Reacţiile nu au întârziat să apară
„O pizzerie de 2 bani. Dă note la fete pe stradă. Să vă fie ruşine, încurajaţi pedofili şi violatori”, scrie o femeie la una din ultimele poze postate de pizzerie pe Facebook.
Poza este însoţită de descrierea: „Nu putem vorbi acum. Vă sunăm imediat cum terminăm bunătățile astea de la Buoni E Bravi”. O altă fată comentează ironic: „Nu putem vorbi acum, suntem prea ocupati să dăm note fetelor care trec pe stradă”.
„Concediați imediat fiecare angajat care a fost surprins dând note pentru aspectul fizic al femeilor care treceau prin fața restaurantului. Absolut dezgustător!!!”, scrie o altă fată, revoltată de gestul angajaţilor pizzeriei.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/07/pizzeriee-1024x527.jpg)
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_60d845a97af9e6cbcd088faba65879fb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6285e2444d2f8049b19e2b7e119d0946.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_def53d6b93e339aaa215b16a9bccb621.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7c407a59822c1a85e9cefadd454f8500.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f123ff0b3e6e9fa134344f2facff75c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bcac34d5c4739deefe08945566a79139.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_4593cb7e1bcbdb6481b5823c7e04809b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d907f9232c014b7c23fefd5fe2d44f7c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_58ef3bf9a644a46cb395c45ab83c1c3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_ae356a6825598031981d15f258b7c2c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4d8ed27ab810754cac742413182e308c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_dea2a7460a5bfd0b5a406453007aeb66.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b3389d9d2cf2b469e6ab46aff3ef60c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5dacf3edf24b1d45ec6ef615b0e55810.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_2af6aed466af5f0891ebc3d160269896.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7f0eabcb78392c5f745a0dbf7c0a001f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_5fe09bf80c4655e6e20dd768830dbeae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_91a1d1b47025798b265b5edfde1a47fa.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/07/colaj-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_59ef1d81e01efdeb9f27dec26912e095.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_993e915f975d822ea95296d231b1d48b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/galerie-robesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/catalin-netcu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/satoshi-republica-moldova-eurovision-2026-3-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/reprezentantul-israelului-a-urcat-pe-scena-eurovision-2026-4-1.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_3a1a20f44ba8e8103bb43ba4df0cdc56.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dc94c9bfc034e06195bbd6e822f7adf7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/irineu-darau.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bancnote-dolari-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/mv-hondius-nava-de-croaziera-cu-focarul-de-hantavirus.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/spitalul-de-boli-infectioase-din-craiova.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/diabet-pompe-insulina-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/spital-regional-cluj.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-tacamurile-de-inox-prind-puncte-de-rugina-in-masina-de-spalat-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/burete-de-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tillandsia-planta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ce-inseamna-cand-visezi-zid.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/autostrada.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tir-uri-parcate-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/trenuri-noi-arf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/masina-oprita-de-politisti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/curs-leu--foto-dumitru-angelescu.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cluj-romania-scaled-e1776156452203.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-dinal-trump-board-of-peace-sua--foto-facebook-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/consiliul-concurentei-banner-cladire.jpg)
gabifili 16.07.2022, 01:48
pentru aceelasi lucru 2 angajati ai unui pub in Dublin au fost concediati pe loc ,diferenta mare intre educatia angajatior/patronilor din Romania cu lumea civilizata
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.