Cancelarul german Angela Merkel a declarat în urma atacurilor sângeroase din capitala Belgiei că „societățile libere” vor dovedi că sunt mai puternice decât terorismul. „Criminalii din Bruxelles sunt teroriști care nu nici un respect față de oemnire. Scena crimelor din Bruxelles ne amintește că autorii sunt dușmanii a tuturor valorilor Europei, în care noi credem cu mare mândrie ca membrii ai Uniunii Europene: libertate, democrație și coexistență pașnică ca cetățeni de încredere”, a spus aceasta.

De asemenea, aceasta a anunțat că măsuri suplimentare de securitate au fost luate în principalele oraşe germane, în gări şi în aeroporturi, iar agenţii de poliţie fac verificări la frontierele Germaniei cu Belgia, Franţa, Olanda şi Luxemburg.
Atentatele comise pe 22 martie pe aeroportul din Bruxelles și la metoru, s-au soldat cu 31 de morţi și peste 300 de răniți, printre care se numără și patru români

Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
GSP.RO

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bărbatul în braţele căruia Lavinia Pîrva a fost surprinsă în weekend! Imaginea pe care nu credeai că o să o vezi
Playtech.ro

Viorel și Vulpița s-au despărțit. Ce mesaj a postat Viorel și ce se întâmplă cu cei doi copii: 'Eu sunt cu...'
Viva.ro

Ce salariu are un casier la Lidl, Kaufland, Profi, Pepco, Mega Image şi alte mari magazine din România
Observatornews.ro
Ce salariu are un casier la Lidl, Kaufland, Profi, Pepco, Mega Image şi alte mari magazine din România
Reacția uluitoare a unui britanic atunci când a văzut cum vorbesc elevii români engleză. Ce a spus Michael despre asta
Știrileprotv.ro
Reacția uluitoare a unui britanic atunci când a văzut cum vorbesc elevii români engleză. Ce a spus Michael despre asta
Cât de periculoasă este, de fapt, folia de aluminiu pentru gătit. Avertismentul specialiștilor
FANATIK.RO
Cât de periculoasă este, de fapt, folia de aluminiu pentru gătit. Avertismentul specialiștilor
OFICIAL | Maghiarii se ţin de ”glume”? UEFA nu a autorizat afişarea simbolurilor ”Ungariei Mari”. Anunţul FRF
Orangesport.ro
OFICIAL | Maghiarii se ţin de ”glume”? UEFA nu a autorizat afişarea simbolurilor ”Ungariei Mari”. Anunţul FRF
'Am ajuns să mă gândesc la momentul sinuciderii'. Andreea Marin a dezvăluit cum a aflat că suferă de boala secolului
Unica.ro

Horoscop 22 martie 2023. Berbecilor le-ar sta bine în postura omului calm și cumsecade, în orice situație, care înțelege ce este important
HOROSCOP

La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză
PUBLICITATE