Ben Wallace a afirmat că invazia Rusiei în Ucraina „șovăie” și că „începe să eșueze”, în timp ce a promis mai mult sprijin financiar și militar pentru apărarea națiunii est-europene.

Danemarca s-a alăturat Marii Britanii pentru a oferi mai mult ajutor Ucrainei, în cadrul unei conferințe desfășurate joi la Copenhaga, co-organizată de Wallace.

Ministrul Apărării de la Londra a spus că este important să se înțeleagă că luptele și pierderile de vieți omenești continuă să aibă loc, dar a adăugat că Rusia „începe să eșueze în multe domenii”.

„Au eșuat până acum și este puțin probabil să reușească vreodată să ocupe Ucraina. Invazia lor șovăie și este în mod constant modificată până acolo încât se concentrează cu adevărat doar în părți din sud și din est, foarte, foarte departe de așa-zisa lor operațiune specială de trei zile”, a declarat Wallace.

„Sunt acum aproape șase luni, cu pierderi uriașe și semnificative atât de echipamente, cât și, într-adevăr, de personal rusesc”, a precizat ministrul britanic.

„Președintele Putin a pariat că în august, după câteva luni, ne vom fi plictisit cu toții de conflict și comunitatea internațională va pleca în direcții diferite. Ei bine, ziua de astăzi este o dovadă a contrariului. Am ieșit din această reuniune cu mai multe promisiuni de finanțare, mai multe promisiuni de instruire și mai multe promisiuni de ajutor militar, toate menite să ajute Ucraina să învingă, să ajute Ucraina să își susțină suveranitatea și, într-adevăr, să se asigure că ambițiile președintelui Putin eșuează în Ucraina, așa cum ar trebui”, a adăugat Wallace.

Pensionarii români renunță la medicamente, murături și carne ca să-și plătească facturile la iarnă. „Am trecut prin perioade şi mai grele, ştim cum e”
Recomandări
Pensionarii români renunță la medicamente, murături și carne ca să-și plătească facturile la iarnă. „Am trecut prin perioade şi mai grele, ştim cum e”

Regatul Unit va instrui mai multe trupe ucrainene decât era prevăzut inițial

Ben Wallace a mai declarat joi că Marea Britanie este pe cale să antreneze pe teritoriul său mai multe trupe ucrainene decât era planificat inițial, scrie CNN.

Întrebat, la Copenhaga, dacă Marea Britanie ar putea antrena, până în octombrie, mai multe trupe ucrainene decât cei 10.000 de soldați, așa cum s-a stabilit inițial, ministrul a răspuns: „Cred că ne-am angajat acum să mergem cu adevărat dincolo de acest lucru. Vom antrena mai mult și pentru mai mult timp”.

Wallace a mai spus că acțiunile comunității internaționale în sprijinul Ucrainei „sunt încă pe o traiectorie ascendentă”.

„Nu există oboseală în ceea ce privește acțiunile (de ajutor, n.r.). Am început cu arme de bază și cu dezbateri despre faptul dacă antrenarea oamenilor ar fi sau nu o provocare (la adresa Rusiei, n.r.). Șase luni mai târziu, purtăm discuții despre câte elicoptere a furnizat comunitatea internațională, câte avioane a furnizat comunitatea internațională, câte GMLRS (sisteme de rachete cu rază lungă de acțiune, n.r.) și câte HIMARS. Dacă ne judecați pe noi, comunitatea internațională, după acțiunile noastre, apetitul (pentru sprijinirea Ucrainei, n.r.) este în continuare în creștere”, a explicat ministrul britanic.

Ce înseamnă să fii bărbat. De la Zidane la Federer și Nadal
Recomandări
Ce înseamnă să fii bărbat. De la Zidane la Federer și Nadal

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cum arăta impresara după bătaia cu Reghecampf. Este ajutată de o prietenă să meargă, primele imagini
GSP.RO
Cum arăta impresara după bătaia cu Reghecampf. Este ajutată de o prietenă să meargă, primele imagini
ȘOC! Meghan Markle l-a AMENINȚAT pe Prințul Harry. SCANDALUL uriaș despre care tocmai s-a aflat: 'I-a spus că...'
Playtech.ro
ȘOC! Meghan Markle l-a AMENINȚAT pe Prințul Harry. SCANDALUL uriaș despre care tocmai s-a aflat: 'I-a spus că...'
Mesajul transmis de Sarah, fiica vitregă a lui Reghe, după ce antrenorul a bătut-o pe Prodanca în plină stradă. Cuvintele ei au stârnit un val de reacții
Viva.ro
Mesajul transmis de Sarah, fiica vitregă a lui Reghe, după ce antrenorul a bătut-o pe Prodanca în plină stradă. Cuvintele ei au stârnit un val de reacții
Ce mare furnizor din România a fost la un pas de incapacitate de plată. Clienţii, aproape de blackout sau de a fi deconectaţi
Observatornews.ro
Ce mare furnizor din România a fost la un pas de incapacitate de plată. Clienţii, aproape de blackout sau de a fi deconectaţi
Haos în Rusia! Un bărbat a deschis focul într-un birou de recrutare din Irkuţk. Șeful unității se află în stare critică
Știrileprotv.ro
Haos în Rusia! Un bărbat a deschis focul într-un birou de recrutare din Irkuţk. Șeful unității se află în stare critică
Exclusiv. Motivarea din dosarul Caracal: boala care l-a transformat pe Gheorghe Dincă într-un monstru. Câți bani au cerut, de fapt, familiile Melencu și Măceșanu
FANATIK.RO
Exclusiv. Motivarea din dosarul Caracal: boala care l-a transformat pe Gheorghe Dincă într-un monstru. Câți bani au cerut, de fapt, familiile Melencu și Măceșanu
Ce nu s-a văzut după finalul imaginilor! O a treia persoană s-a implicat în bătaia dintre Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Cine e: "Bătut şi el" | VIDEO
Orangesport.ro
Ce nu s-a văzut după finalul imaginilor! O a treia persoană s-a implicat în bătaia dintre Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Cine e: "Bătut şi el" | VIDEO
Horoscop 26 septembrie 2022. Capricornii simt puterea pe care o promite această zi, dar trebuie să știe că totul vine cu un preț și cu o condiție
HOROSCOP
Horoscop 26 septembrie 2022. Capricornii simt puterea pe care o promite această zi, dar trebuie să știe că totul vine cu un preț și cu o condiție
Care este diferența dintre precalificarea creditului ipotecar și preaprobarea?
PUBLICITATE
Care este diferența dintre precalificarea creditului ipotecar și preaprobarea?