Sfântul Antonie era de neam român și a trăit în vremea domnului Țării Românești Matei Basarab (1632-1654) și a Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu (1688 și 1714). A crescut în dreapta credință și ajungând la vârstă a fost hirotonit preot.
A intrat în viața monahală la Schitul Iezeru din Vâlcea. În viața mănăstirească, Cuviosul Antonie a trăit într-o mare nevoință, încât celorlalți viețuitori din chinovie li se părea că ar fi în trup duhovnicesc, ca un înger.
După multe nevoințe, Sfântul Antonie a ieșit din schit și s-a așezat într-o peșteră mică, unde a săpat o bisericuță în care se ruga.
Cu harul lui Dumnezeu, Cuviosul a cunoscut când urma să treacă din această lume la viața veșnică și i-a spus ucenicului său Nicolae, cu patruzeci de zile mai înainte, că sfârșitul său se apropie, iar după ieșirea sufletului, să se nevoiască să pună trupul său în gropnița pe care a săpat-o singur în piatră.
După patruzeci de zile, îmbolnăvindu-se, Cuviosul a trecut la Domnul.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a recunoscut și proclamat în mod solemn sfințenia Cuviosului Antonie de la Iezeru-Vâlcea la 21 iunie 1992.
Tot astăzi este pomenit și Sfântul Ierarh Amfilohie, episcopul Iconiei, care a participat la Sinodul II Ecumenic.
Sfântul Amfilohie a trăit până în vremea împăratului Teodosie I, cunoscut și sub numele de Teodosie cel Mare (379-395), cel care a decretat creștinismul ca religie oficială a Imperiului Roman.
Pentru lupta sa împotriva ereziilor care tulburau Biserica în acel timp era cunoscut și prețuit de Sfinții Părinți. A avut o relație deosebită cu Sfântul Vasile cel Mare și cu Sfântul Grigorie Teologul.
foto: doxologia.ro